Este recunoscut, de către chiar aceia care ne atacă azi, că cea dintâi condiţie pentru ca un Stat să poată exista şi prospera este ca cetăţenii acelui stat să fie din aceeaşi rasă, din acelaşi sânge şi aceasta este uşor de înţeles. Mai întâi, indivizii de aceeaşi rasă se căsătoresc obişnuit numai între dânşii; căci numai prin căsătorie între dânşii se menţine unitatea de rasă pentru toţi acei indivizi; apoi căsătoria dă naştere la sentimentele de familie, care sunt legăturile cele mai puternice şi cele mai durabile din câte leagă vreodată pe indivizi între dânşii; şi când ţinea seama că aceste legături de familie se întind de la individ la individ până când cuprind întregul popor al unui Stat, vedem că toţi cetăţenii care constituiesc Statul sunt atraşi unul către altul printr-un sentiment general de iubire prin aceea ce se numeşte simpatia de rasă. Mai mult de cât atât. Dacă ţineam seama că acelaşi sânge curge în vinele tuturor membrilor unui popor, înţelegem că toţi aceşti membri vor avea, prin efectul eredităţii, cam aceleaşi sentimente, cam aceleaşi tendinţe şi chiar cam aceleaşi idei; aşa încât, la vreme de nevoie, la ocaziuni mari, inima tuturor va bate în acelaşi fel, mintea tuturor va adopta aceeaşi opinie, acţiunea tuturor va urmări acelaşi scop; cu alte cuvinte, naţiune care va fi de o singură rasă, va avea un singur centru de gravitate; şi Statul care va fi format dintr-o astfel de naţiune, acela şi numai acela va fi în cele mai bune condiţii de tărie, de trăinicie şi de progres. Prin urmare, după cerinţele chiar ale fiinţei, cea dintâi condiţiune pentru existenţa unui Stat este ca poporul să fie din aceeaşi rasă. Ei bine, acest adevăr este acela pe care se bazează principiul naţionalităţilor, de care se face atâta vorbă în lumea civilizată. Acest principiu al naţionalităţilor, se înţelege că nu se raportează decât la rasă şi nicidecum la ceea ce se numeşte supuşii aceluiaşi Stat, fără deosebire de rasă, căci atunci principiul n-ar mai avea nici o aplicare. Ei bine, acest principiu este atât de adânc înrădăcinat astăzi în conştiinţa tuturor oamenilor, fie oameni de Stat, fie simpli cetăţeni, încât astăzi toate constituirile şi toate reconstituirile de State nu se mai fac în lumea civilizată decât după principiul naţionalităţilor. Apoi să nu se mai zică atunci de către publiciştii evrei, sau evreofili că baza Statului ar fi numai simplul interes material comun al cetăţenilor, fiindcă vedem din contră că tocmai veacul nostru este acela care a dat naştere principiului naţionalităţilor, tocmai principiul acesta prevalează astăzi din ce în ce mai mult…

  Este adevărat că aceasta nu împiedică admiterea străinilor la cetăţenia unui Stat, dar cu o condiţiune: ca acei străini să se contopească în naţiunea dominantă; cu alte cuvinte, să se amestece cu totul, aşa încât, la urma urmei, să rămână în stat tot unul şi acelaşi sânge.

  Acestea sunt singurele principii ştiinţifice ale naturalizaţiunii. Aşadar, pentru ca naturalizarea să fie folositoare, raţională şi conformă cu ştiinţa, ea nu trebuie acordată decât acelor străini care se contopesc, care se dispun a se contopi, prin căsătorie cu indigeni. Altminterea, înţelegeţi bine că dacă s-ar acorda cetăţenia la indivizi care nu au aplicare şi nici nu o pot avea. de a se contopi în sângele rasei dominante, atunci ar fi a expune acea ţară la o luptă perpetuă între tendinţe contrare.

  „Nu zic că nu se poate ca diferite rase ce ar exista într-o ţară să aibă câte o dată un interes comun, ca tendinţele ereditare ale uneia să fie deopotrivă favorizate, ca şi tendinţele ereditare ale alteia de aceleaşi împrejurări. Cât timp această stare de lucruri ar dura, împământeniţi şi pământeni ar trăi negreşit în pace. Dar împrejurările se schimbă şi cu ele se poate schimba şi interesul diferitelor rase; şi dacă nu astăzi, mâine; dacă nu mâine, poimâine, tendinţele împământeniţilor se vor găsi în conflict cu tendinţele pământenilor şi atunci interesul unora nu se va mai împăca cu interesul celorlalţi, şi atunci interesele unora nu vor putea fi satisfăcute fără sacrificiile intereselor celorlalţi; şi atunci va fi lupta de existenţă între o rasă şi alta, vor fi lupte înverşunate, care nu vor putea fi terminate decât sau prin dizolvarea completă a Statului sau când una din rase va fi zdrobită cu totul pentru a rămâne iarăşi o singură rasă dominantă în Stat… Ei bine, istoria noastră naţională şi experienţele de toată ziua ne-au dovedit şi ne dovedesc că dintre toţi străinii care vin la noi, turcii şi mai cu seamă jidanii sunt aceia care nu se amestecă niciodată cu noi prin căsătorie, pe când ceilalţi străini: ruşi, greci, italieni, germani, se amestecă cu noi prin căsătorie şi se contopesc cu noi, dacă nu la întâia generaţiune, la a doua sau la a treia, ar în fine vine un timp când nu mai este nici o deosebire între aceşti străini şi noi, nici în privinţa sângelui, nici a iubirii de patrie. Nu tot aşa este şi cu jidanii…

  Oricum s-ar pune chestiunea, oricum s-ar interpreta, noi, dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune”.

  (Din discursul contra revizuirii art. 7 din Constituţie, ţinut la Camera Deputaţilor, sesiunea extraordinară, şedinţa de la 4 septembrie 1879 şi publicat în Monitorul Oficial cu nr. 201 cu data de miercuri 5 (17) septembrie 1879, paginile 5755 şi 5756)

  VASILE ALECSANDRI.

  În timp ce în Cameră, Vasile Conta ţinea discursul de mai sus, la Senat, poetul Unirii, Vasile Alecsandri, exprima sentimentul românilor în felul următor: „Astăzi România se prezintă nouă cu istoria sa în mână pentru ca noi să înscriem pe paginile sale sau umilirea şi pierderea neamului nostru sau demnitatea şi salvarea lui…

  În prezenţa acestei situaţii, fără seamăn în analele istorice ale lumii, trebuie să ştim a ne ridica cu inima şi cu cugetul la înălţimea datoriei noastre, fără patimi, fără violenţe, dar cu spirit liniştit, cu patriotism luminat şi cu nobilul curaj ce se cere de