– Ce să fac, bine! tresări Ion al lui Miai de plăcere, chiar roşindu-se. Uite, mai venii şi eu p-aici să vedem ce se mai aude.

Nu-l întreba nimeni nimic şi nu era învăţat să fie luat în seamă şi Din Vasilescu îi pusese întrebarea ca şi când n-ar fi ştiut de acest lucru. Ion al lui Miai se dădu mai aproape, având în privire un amestec de sfială, curiozitate şi recunoştinţă.

– Măi, Dine, şopti el, e vorba să ajungă Iocan primar?

Din Vasilescu era atent la toţi ceilalţi, dar şi la Ion al lui Miai.

– Sigur că nu, deşteptule, spuse Iocan furios. Când or veni alegerile parcă vă văd cum o să votaţi toţi cu Aristide!

– Mănânci c...t! constata Cocoşilă flegmatic. Crezi că dacă Gheorghe Brătianu iese la putere o să se ia la ceartă cu Brătienii ăilalţi? Toţi liberali sunt şi tot Aristide o să rămână primar.

După ce ascultă atent ceea ce spusese Cocoşilă, Din Vasilescu îi şopti lui Ion al lui Miai care rămăsese cu întrebarea în aer.

– Ar vrea el, Iocan, să ajungă primar, dar are dreptate Cocoşilă! Înţelegi?

Ion al lui Miai nu înţelegea şi se uita sârguincios şi zadarnic la Cocoşilă. Îi părea totuşi bine că într-un fel sau altul ia şi el parte la dezbateri. Fiindcă se făcuse iarăşi o tăcere de-o clipă, n-o lăsă să scape:

– Are dreptate Cocoşilă! spuse el. Gheorghe Brătianu... Dinu Brătianu...

– Eşti prost! îl întrerupse Cocoşilă cu nepăsare, fără să-i explice însă de ce, iar Ion al lui Miai se zăpăci şi se roşi.

Din Vasilescu surâse. Se uita la Cocoşilă atent, cu o bucurie ciudată în priviri. Nu zicea nimic, stătea acolo pe marginea poienii, între Ion al lui Miai şi Marmoroşblanc, şi asculta atent şi liniştit. Nici pe el nu-l lua nimeni în seamă, dar el părea bucuros de acest lucru. În curând lângă grupul lor de trei se alătură un al patrulea, un om cu o înfăţişare întunecată. Când acesta se aşeză, Din Vasilescu parcă tresări, se strânse să-i facă loc pe butuc. Noul venit era un om rău şi neprietenos de care lumea se cam ferea. Îl chema Ţugurlan.

– Mă, Iocane, eu te susţin, zise Moromete ca şi mai înainte, fără să-şi ia ochii de pe ziar, dar are să te mai vază cineva cu barosul prin fierărie? Aia e întrebarea!

– Hai, Moromete, lasă-l pe Iocan, dădu cineva glas nerăbdării tuturor. Hai, dă-i drumul!

De fapt Moromete întârzia ca un şcolar care nu e sigur pe el; citea întâi în gând:

– Auziţi ce zice regele! spuse el şi îndată se făcu tăcere deplină. Auziţi ce zice majestatea sa, adăugă rotunjind mieros pe „majestatea sa”.

Începu apoi să citească, deodată, cu un glas schimbat şi necunoscut, parcă ar fi ţinut el un discurs celorlalţi. Avea într-adevăr în glas nişte grosimi şi subţirimi ciudate cu opriri care scormoneau înţelesuri nemărturisite sau încheieri definitive care trebuiau să zdrobească de convingere pe cei care ascultau.

Marele congres agricol

Abia şi-a încheiat discursul său domnul ministru al agriculturii, că fanfarele au intonat solemnul imn şi însoţit de suita Sa şi-a făcut apariţia în sala congresului „Primul agricultor al ţării”, Majestatea sa Regele Carol al II-lea.

Întâmpinat la tribună de cei prezenţi, Majestatea sa Regele a rostit un discurs.

Discursul Majestăţii sale Regelui

Domnilor, Am fost informat că congresul dumneavoastră este un congres de specialişti, agronomi şi ingineri. Iau cuvântul aici ca unul interesat în chestiunile pe care le dezbateţi şi care am chiar oarecare experienţă. Mi-ar fi plăcut poate ca acest congres să fie un congres al „gospodarilor”, pentru că, după mine, specialiştii noştri sunt încă departe de a fi gospodari. Ştiu acest lucru, pentru că agricultura m-a pasionat... Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupaţiunea principală a românilor, am spus-o şi eu, dar din nenorocire, dacă este ocupaţiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna şi ocupaţiunea lui mintală...

Moromete se opri şi rămase cu privirea ţintă în ziar. Tăcerea continua.

– Hehe! izbucni pe neaşteptate Dumitru lui Nae şi râsul său gâlgâi puternic şi leneş mai departe. He, he, he, ia uitaţi-vă cum a rămas Moromete.

– Adică, se răsuci Moromete spre Cocoşilă, lăsând pentru moment ziarul la o parte, adică ocupaţiunea ta mintală, Cocoşilă, e la alte prostii!

Cocoşilă nu răspunse, se uita invidios la Moromete care ştia să găsească în ziar astfel de lucruri.

– Primul agricultor o fi mergând şi el la plug? dădu Dumitru lui Nae tonul comentariilor.

– Merge, de ce să nu meargă? zise Iocan. Când se desprimăvărează iese cu plugul din curtea palatului şi se duce şi el la arat.

– O fi având pământ? se interesă cineva.

– Are! afirmă Cocoşilă. Are aşa, cam vreun lot şi jumătate!...

– Nu cred, se îndoi cineva. Are mai mult, că trebuie să-l ţină şi pe-ăla micu, pe Mihai... Trebuie să-i dea să mănânce.

– Eşti prost! reflectă Cocoşilă. Ăla micu are lotul lui de la mă-sa!

– În fine! încheie Moromete aceste scurte observaţii şi apucă din nou ziarul în mână.

Pe frontul luptelor din Spania

Tragedia oraşului Guernica

Călcând pentru a doua oară hotărârile Comisiei de neintervenţie, o escadrilă de avioane germane a bombardat timp de şase ore oraşul Guernica lipsit de apărare. Avioanele au coborât la patruzeci de metri, mitraliind populaţia civilă care alerga îngrozită prin oraşul incendiat. Din zece mii de locuitori au mai scăpat opt sute, restul pierind în flăcări, sub dărâmături, sau ucişi de piloţii care îi urmăreau de la mică înălţime.

Moromete se opri şi din nou se aşternu tăcerea. Aproape toţi cei adunaţi aici făcuseră şi ei războiul, dar nu cunoşteau avioanele.

– Cum dracu să tragi cu mitraliera din avion! se miră cineva.

Dar nimeni nu-i explică. Ţugurlan se uita la toţi cu o privire înceată şi duşmănoasă. El rupse tăcerea cu un glas răguşii;

– Uite-aşa ar trebui p-aici pe la noi, ameninţă el, şi chipul lui întunecat, ras proaspăt, se făcu vânăt.

Alături de el, Din Vasilescu tresări din nou şi se strânse parcă să-i facă şi mai mult loc. Lui Ţugurlan nu-i răspunse nimeni. Abia într-un târziu Moromete spuse împăciuitor:

– Lasă, măi Ţugurlane, să trăiască lumea în pace! N-ajunge