şovăire al celor care se aruncă în apă în scopul salvării celorlalţi semeni, cum să pricepem prin ce cod unele furnici execută întocmai ca nişte ostaşi instruiţi exact rolul lor, diferit de al celorlalte, în construirea podurilor suspendate? Cum altfel decât prin posibilitatea de a-şi putea transmite ordine, după cum vedem destul de complexe, la nivelul performanţelor limbajului nostru, adică de a comunica fie telepatic, fie pe altă cale.

  Un alt mod de comunicare ar trebui să fie destul de complex pentru astfel de performante, iar contactul. Direct prin antene şi comunicarea chimică prin feromoni ni se par insuficiente. Ori, din studiile prezentate asupra telepatiei am văzut că aceasta oferă o înţelegere în afara limbajului, lucrând mai mult la nivel de imagine şi impuls. Pe această cale se pot deci transmite informaţii mult mai complexe decât prin cuvinte, dar, după cum s-a constatat la om, mai puţin exacte. De aceea credem că telepatia s-ar preta cel mai bine unei astfel de comunicări.

  Sunt cunoscute două moduri diferite de realizare a funcţiilor ce întreţin viaţa în natură. În cazul unui organism, fiecare funcţie este îndeplinită de către un grup de celule specializate în acest scop. Diferenţierea funcţională şi structurală a celulelor se face în stadiul de dezvoltare embrionară după informaţia conţinută în programul genetic. În cazul fiinţelor care trăiesc în colonii – cum sunt volvocalele, termitele, albinele şi furnicile – întregul grup se comportă ca un singur organism. Aici funcţiile nu mai sunt îndeplinite de celulele specializate, ci de indivizi specializaţi în realizarea lor.

  După funcţia ce o are de îndeplinit, fiecare individ va avea şi o morfologie adecvată şi, în consecinţă, diferită de a celorlalţi semeni, deşi toţi derivă din aceeaşi matcă şi au aceeaşi zestre ereditară. Se ridică în mod firesc câteva întrebări. Dacă în cazul organismului unic, diferenţierea celulelor se petrece în virtutea informaţiei genetice prezente în fiecare celulă, cine diferenţiază indivizii într-o colonie? Dacă într-un organism pluricelular funcţionalitatea este coordonată de sistemul nervos, cine coordonează activitatea tuturor indivizilor dintr-o colonie de furnici, spre exemplu? Numai feromonii? Există unul pentru fiecare funcţie? Şi dacă da, poate acţiona acesta asupra genomului individual pentru a-i imprima purtătorului o morfologie corelată funcţiei? Oare n-am putea incrimina aici existenţa unui câmp energetic purtător al informaţiei care dirijează coeziunea, morfologia şi funcţionalitatea grupului? Iar modalitatea sa de a funcţiona nu este similară telepatiei?

  Primul contraargument ni-l vor aduce geneticienii: nu cunoaştem informaţia genetică în afara moleculei de ADN. Ne amintim însă că apar astăzi date care su-gerează existenţa unui model structural energetic transmis prin intermediul ADN-ului. Admiterea acestei ipoteze, pe care, după cum spuneam, am putea-o încadra în ideile "bizare", ne-ar scoate din multe impasuri teoretice în interpretarea naturii.

  Se poate replica prin aceea că astăzi putem obţine mutaţii artificiale, chiar clonări (reproducerea de indivizi identici prin acţiunea asupra celulelor lor somatice şi nu sexuale) intervenind la nivelul ADN şi nu al unui pretins model energetic. Este exact, numai că nimeni nu ne împiedică să acţionăm şi invers, prin efect asupra cauzei. Acţionând la nivel de ADN, putem obţine modificări şi în modelul său energetic. Deocamdată însă, mutaţiile artificiale operate pe Drosofila nu s-au dovedit a u perene. Se pot obţine, spre exemplu, musculiţe fără aripi. Dar după câteva generaţii se revine la modelul genetic natural al Drosofilei (deşi acesta era alterat de noi) ca şi cum ar fi persistat undeva.

  Există, probabil, un model energetic al individului, sumă a tuturor câmpurilor celulare din structura organismului. La rândul lor, câmpurile individuale structurează modelul energetic al speciei şi probabil că materia vie îşi structurează în evoluţie un model energetic fundamental, specific întregii lumi vii. Am discutat elementele comune întregii lumi vii, elemente care prin combinaţiile realizate de evoluţie în timp au permis diversitatea de forme pe care o cunoaştem astăzi. Nu se poate vorbi deci de tipare fixe, de elaborări" continue, adică de transformări şi structurări condiţionate de factori ambientali şi cosmici. Constanţa legilor pe care le descoperim în Univers, permanenta creaţie şi distrucţie de forme într-un algoritm pe care, în mare parte astăzi îl putem prevedea, par să exprime ele însele prezenţa unui model informaţional.

  Concluzii asupra fenomenului de biocomunicaţie. Pare posibil transferul de informaţie de la un creier la altul pe un canal ce nu poate fi încă atribuit cu certitudine unuia din organele de simţ cunoscute.

   Transmiterea exclusiv mentală a unui mesaj între două creiere aflate la distanţă presupune un suport material, un câmp energetic modulat în semnale purtătoare de informaţie. Trebuie să admitem, ca urmare, existenţa unui biocâmp generat de subiectul transmiţător şi decodificat de subiectul receptor. Consecinţa logică imediată este ideea că sub această perspectivă, gândurile noastre reprezintă o forţă materială exprimată prin energia emisă de creier şi modulată în semnale purtătoare de informaţie. Văzută astfel, gândirea nu ne mai apare ca o expresie abstractă a unui substrat material reprezentat de creier, d produsul său material concret.

   Lucrare comunicată în Sesiunea ştiinţifică de comunicări a Academiei Române din 14-15 decembrie 1979, sub titlul: "Studiu experimental privind transferul de informaţie la distanţa".

   Dacă gândul reprezintă o forţă materială, atunci apare evidentă posibilitatea de a exercita o dublă acţiune asupra omului: semantică şi energetică. În această accepţiune sugestia; ca şi unele practici terapeutice empirice, psihoterapia, relaţiile interumane etc., ne apar ca fondate pe un substrat material real.

   Intre semnal şi zgomot, în procesul de transmitere a informaţiei pe cale mentală este un raport foarte mic: este nevoie de o repetare insistentă a semnalului pentru a obţine o bună recepţionare a sa. Informaţiile recepţionate în acest mod sunt de un ordin puţin elaborat: subiectul recepţionează mai uşor impulsul unei mişcări comandate decât sensul său semantic. Aceasta înseamnă că în decodificarea mesajelor sunt implicate structuri cerebrale arhaice şi mai puţin acelea de achiziţie filogenetică recentă, care servesc ca suport funcţiilor de analiză psihologică complexă.

   Din constatarea că se transmite doar sensul dispoziţiei, indiferent de limba în care se gândeşte şi vorbeşte, se poate conchide că ar exista un limbaj, un cod