— Pouilly Fumé îţi place?

  — Nu ştiu nimic despre vinuri, Christian. Sunt sigură c-o să fie hun.

  Vocea mea e moale şi şovăielnică. Inima îmi bubuie în piept. Vreau să fug. Omul ăsta e teribil de bogat. Un stil de viaţă opulent, exagerat. Ce caut eu aici? Ştii foarte bine ce cauţi aici, îmi dă replica sardonică Vocea interioară. Da, vreau să ajung în patul lui Christian Grey.

  — Uite.

  Îmi întinde un pahar de vin. Până şi paharele sunt scumpe… grele, de cristal. Iau o gură, iar vinul este uşor, aspru şi delicios.

  — Eşti tăcută şi nici măcar n-ai roşit. De fapt, cred că nu te-am văzut niciodată atât de palidă, Anastasia, murmură el. Ţi-e foame?

  Clatin din cap. Nu de mâncare.

  — Locuinţa asta a ta e foarte mare.

  — Mare?

  — Mare.

  — Da, e mare, admite el, iar ochii îi strălucesc amuzaţi.

  Mai iau o gură de vin.

  — Ştii să cânţi?

  Arăt cu bărbia spre pian.

  — Da.

  — Bine?

  — Da.

  — Bineînţeles că ştii. Există ceva pe care să nu-l poţi face bine?

  — Da… câteva lucruri.

  Soarbe din paharul de vin. Nu-şi dezlipeşte ochii de pe mine. Îi simt cum mă urmăresc în timp ce mă întorc şi privesc în jur, la această vastă încăpere. „încăpere” e un cuvânt greşit. Nu e o cameră… e un adevărat cartier general.

  — Vrei să stai jos?

  Aprob printr-o mişcare a capului, iar el mă ia de mână şi mă duce la canapeaua albă. Când mă aşez, sunt frapată de faptul că mă simt ca Tess Durbeyfield uitându-se la noua casă care-i aparţinea celebrului Alee d'Urberville. Gândul mă face să zâmbesc.

  — De ce ai ales tocmai Tess ofthe d'Urbervilles? întreb.

  Christian mă priveşte fix o clipă. Cred că întrebarea mea l-a lurprins.

  — Păi, tu ai spus că-ţi place Thomas Hardy.

  — Ăsta e singurul motiv?

  Până şi eu aud dezamăgirea din vocea mea. Gura lui se strânge Într-o linie dură.

  — Mi s-a părut adecvat. Aş putea să te ridic la înălţimea unui ideal imposibil precum Angel Clare, sau să te degradez complet, ca Alec d'Urberville, murmură el şi ochii îi fulgeră întunecat şi pcriculos.

  — Dacă sunt doar două opţiuni, o să aleg degradarea, şoptesc, ultându-mă la el.

  Vocea interioară se holbează la mine plină de admiraţie. El icneşte surprins.

  — Anastasia, nu-ţi mai muşca buza, te rog. E foarte tulburător. Nu ştii ce spui.

  — De-asta mă aflu aici.

  El se încruntă.

  — Da. Te rog să mă scuzi o clipă.

  Dispare printr-o uşă largă aflată în cealaltă parte a încăperii. Se întoarce după câteva minute, aducând cu el un document.

  — Ăsta e un contract de confidenţialitate.

  Ridică din umeri şi are bunul-simţ să pară uşor stânjenit.

  — Avocatul meu insistă asupra acestui aspect.

  Mi-l dă. Sunt complet năucită.

  — Dacă alegi opţiunea a doua, degradarea, va trebui să-l semnezi.

  — Şi dacă nu vreau să semnez nimic?

  — Atunci rămânem cu idealurile superioare ale lui Angel Clare – mă rog, pentru cea mai mare parte a cărţii, în orice caz.

  — Ce vrea să însemne acest contract?

  — Înseamnă că nu poţi să dezvălui nimic despre noi. Nimic, nimănui.

  Mă uit la el lung şi nu-mi vine să cred. Fir-ar să fie! E rău, rău de tot, iar acum sunt foarte curioasă să aflu.

  — În regulă, semnez.

  Îmi întinde un stilou.

  — Nici măcar nu vrei să-l citeşti?

  — Nu.

  Se încruntă.

  — Anastasia, trebuie să citeşti întotdeauna ce semnezi, mă dojeneşte el.

  — Christian, ce nu reuşeşti tu să înţelegi e că eu oricum n-aş vorbi cu nimeni despre noi. Nici măcar cu Kate. Aşa că nu are absolut nici o importanţă dacă semnez un contract sau nu. Dacă înseamnă atât de mult pentru tine, sau pentru avocatul tău… cu care e evident că tu vorbeşti, atunci, e-n regulă. O să semnez.

  Se uită în jos la mine şi încuviinţează din cap cu gravitate.

  — Un punct de vedere frumos argumentat, domnişoară Steele.

  Semnez relaxată pe linia punctată de pe ambele exemplare şi-i dau unul dintre ele. Îndoindu-l pe celălalt, îl pun în poşetă şi iau o gură sănătoasă de vin. Sunt mult mai vitează în vorbe decât mă simt cu adevărat.

  — Asta înseamnă că o să faci dragoste cu mine în noaptea asta, Christian?

  Ho-pa! Am spus eu asta? Rămâne uluit o clipă, dar îşi revine rapid.

  — Nu, Anastasia, nu înseamnă asta. Mai întâi, eu nu fac dragoste. Eu fut… tare şi cu forţă. În al doilea rând, mai sunt multe documente de completat. Şi, în al treilea rând, încă nu ştii în ce te-ai băgat. Încă mai poţi să fugi unde-oi vedea cu ochii. Hai, vreau să-ţi arăt sala mea de jocuri.

  Rămân cu gura căscată. Fut tare! Uau, sună atât de… excitant. Dar de ce ne uităm acum la o sală de jocuri? Sunt complet nedumerită.

  — Vrei să te joci cu Xbox-ul? întreb.

  El râde în hohote.

  — Nu, Anastasia, nu e vorba nici de Xbox, nici de Playstation. Vino.

  Se ridică şi-mi întinde mâna. Îl las să mă conducă pe coridor. La dreapta uşilor duble, pe unde am venit, o altă uşă duce la o scară. Urcăm la al doilea etaj şi o luăm la dreapta. El scoate o cheie din buzunar, descuie altă uşă şi trage adânc aer în piept.

  — Poţi să pleci în orice moment. Elicopterul e pregătit să te ducă de-aici oricând vrei să pleci. Poţi să rămâi peste noapte şi să pleci mâine-dimineaţă. E în