la tine, zise Mitică, după ce ea îi povestise în linii mari povestea țiganului Duduveche, e că ești foarte avidă după întîmplări ieșite din comun. Probabil că ai dus la București o viață neinteresantă și plicticoasă.

— Nu, deloc, protestă Nela. Familia mea era o adunătură de trăzniți, în fiecare zi aveau loc un scandal sau o aiureală, nu era loc și timp de plictiseală. Dar e foarte adevărat că sînt moartă după tot felul de întîmplări aiuristice, mă interesează mai mult decît literatura. Pînă la șaptesprezece ani țineam un jurnal intim, aveam acolo adunate toate ciudățeniile de pe lume. După ce mi l-a descoperit mama și mi l-a citit, l-am rupt. Citește-mi ceva din caietul lui Titi. E interesant?

— Da, e interesant. L-am citit de la un cap la altul. Săracul, era un visător, existența lui concretă era extrem de mică în comparație cu cea pe care o trăia în închipuire. Știi ce voia să ajungă? Apostolul unei noi religii, întemeietorul unei noi ordini morale.

— Adică?

— După ce se vindeca de cele șapte boli de care suferea, Titi voia să se retragă la el la țară, unde moștenise o căsuță și o bucată de pămînt, și să întemeieze acolo un fel de școală de cadre.

Nela se supără de-adevăratelea.

— Săracul, de ce rîzi de el?

— Nu rîd deloc. Așa scrie aici. Pe cuvînt. Voia să adune acolo vreo zece ciraci, adică adepți ai noii sale religii, să-i instruiască temeinic, după care să-i trimită în lume ca să răspîndească și să prolifereze ideile lui.

— Așa cum a făcut Iisus cu apostolii săi.

— Sigur că da. Care era ideea morală pe care voia Titi s-o răspîndească? Pe lume există, în măsură aproape egală, binele și răul. Pînă acum, umanitatea a încercat să combată răul cu rău, după principiul vechi că cui pe cui se scoate. Mă rog, el are și o teorie personală a răului, cum că acesta nu ar avea alte cauze decît biologice, pornirile malefice fiind consecința unor anumite boli. Invidia e cauzată de ulcer, rapacitatea de diabet, violența de colită și dischinezie biliară, melancolia și pesimismul de cancerul în stare incipientă etc. Deci, cum trebuie combătut răul după concepția lui Titi, în mod concret? Fiecare om bun trebuie să ia asupra sa îndreptarea unui om rău. Cum? În stilul rusesc tolstoian, adică un om pur și integru se căsătorește cu o prostituată și o aduce pe calea cea bună. Sau cu o hoață și așa mai departe. O femeie superioară, bine înzestrată din punct de vedere intelectual, va lua un cerșetor bețiv de pe stradă și-l va redresa total. Criminalul înapoiat mintal, lombrozian, e înfiat sau adoptat de către familia victimei și vindecat prin toate mijloacele posibile, invidiosul va fi făcut părtaș egal la bunurile materiale ale celui invidiat, iar misoginul va fi înconjurat de femei frumoase, plăcute, binevoitoare etc. Cu alte cuvinte, el preconiza o ofensivă generală a Binelui asupra Răului, estimînd ca acesta din urmă să fie eradicat, în linii mari, în următorii douăzeci de ani.

— Era un dulce și un scump acest Titi, suspină Nela, cu lacrimi în ochi. Îmi pare așa de rău că n-am apucat să-l cunosc, să stau de vorbă cu el. Poate că nu trebuia să-l operezi.

— Ba da. Era singura lui șansă. Altfel ar fi murit în niște dureri fioroase. Dar stai, că n-am terminat. Titi era nu numai un justițiar moral, ci și unul politic, el era preocupat intens de problema păcii mondiale și a dezarmării, pe care voia să le rezolve personal. Cum? După cercetări intense, el a ajuns la concluzia că ar fi în posesia soluției cu care lumina să fie transformată, ieftin și în cantități infinite, în sursă de energie. Această idee, zicea el, nu va fi dezvăluită omenirii decît cu condiția dezarmării totale și generale. Adică: vrei noua sursă de energie? Predai toate armele pe care le ai, toate bombele nucleare, atomice, cu neutroni, toate avioanele, rachetele, portavioanele și submarinele, pînă la ultima pușcă și ultimul glonț. Ce se face cu acest imens arsenal? O comisie internațională de specialiști repartizează celor săraci ceea ce este folosibil. Cum procedăm însă cu bombele și focoasele nucleare? Titi are soluția. Acestea vor fi transportate cu ajutorul unor rachete la o bază aflată la circa trei sute de kilometri deasupra Pămîntului, de unde vor fi trimise apoi în infinitul Universului.

— Și ce se va întîmpla cu ele?

— Atunci cînd se vor întîlni cu alte planete, meteoriți sau stele, sau comete, vor exploda și vor dispărea.

— Și dacă vor întîlni o planetă locuită de ființe vii și o vor distruge?

— Titi nu are în vedere o astfel de variantă, dar ideea lui mi se pare de reținut pentru că este singura convenabilă și sigură pentru noi, locuitorii Pămîntului.

— Da, de acord, dar cu riscul de a produce o catastrofă în Univers, se enervă Nela.

— Fii serioasă, o liniști Mitică, așezîndu-se în poziția lui preferată, adică cu picioarele adunate sub el, în stil indian. O asemenea cantitate de material nuclear, cît avem noi, la ora actuală, e pentru Univers ca o pișcătură de purice pentru un elefant. Dar despre teoria lui în privința cancerului ți-am povestit?

— Nu.

— El a citit undeva că, teoretic, s-ar putea obține un medicament miraculos, care să vindece cancerul, din ce crezi?

— Din ce?

— Din lacrimi. Iată ce scrie Titi la pagina treizeci și doi: „Am recoltat pînă acum circa douăzeci și cinci de grame de lacrimi de la diferiți bolnavi și, mai ales, surori și infirmiere, la care le-am spus diferite glume, ca să le fac să rîdă cu lacrimi. Las această sticluță cu lacrimi, în caz că mor, domnului doctor Mitică Bostan pentru a le trimite unui laborator din Statele Unite ale Americii. Laboratorul se află la Universitatea din Columbia și este condus de profesorul J. Bruce. Sticluța se află ascunsă în frigiderul din oficiu, ultimul raft, în fund, pe dreapta. Știe de ea numai asistenta Suzi.” Ce părere ai?

Nela era profund tulburată.

— Îmi vine să plîng. Omu’ ăsta parcă ar fi trăit în alt