să-i iubim şi noi. Şi eu îi răspundeam că ştiu că i-a ales El, dar că-i alesese la întâmplare. N-avusese timp să umble prea mult şi să analizeze pe toată lumea. I-am spus că nu-l condamn pe Isus. De fapt, nu era vina Lui dacă n-avusese timp să-i verifice. Mi-aduc aminte că l-am întrebat pe Childs dacă crede că Iuda – ăla de-l trădase pe Cristos – a nimerit în iad după ce s-a sinucis. Childs mi-a răspuns că e sigur de asta. Şi tocmai aici nu eram de acord cu el. I-am spus că fac prinsoare pe o mie de dolari că Cristos nu l-ar fi trimis pe Iuda în iad. Dac-aş avea o mie de dolari, aş face prinsoare şi azi. Apostolii, da, sunt convins că l-ar fi trimis în iad – cât ai clipi din ochi —, dar Cristos nu, aş putea pune mâna-n foc că nu. Childs mi-a spus atunci că nenorocirea e că nu mă duc niciodată la biserică. Şi ce-i drept, e drept, nu mă duc. În primul rând, pentru că părinţii mei au religii deosebite, şi pe urmă, pentru că noi, toţi copiii din familie, suntem atei. Dacă vreţi să ştiţi, eu pe pastori nu pot să-i văd în ochi. Toţi pastorii de prin şcolile pe unde am învăţat, când ţineau predici, aveau voci îngrozitor de cucernice. Şi mie tare mi-e silă de asta. Nu înţeleg de ce naiba nu vorbesc ca oamenii. Par atât de falşi când vorbesc.

  În orice caz, când m-am culcat, n-am reuşit să mă rog nici măcar un pic. Ori de câte ori începeam câte o rugăciune, mi-aduceam aminte de Sunny cum îmi spusese că sunt un puchinos. În cele din urmă, m-am ridicat în capul oaselor şi am mai fumat o ţigară. Avea un gust infect. De când plecasem de la Pencey, cred că fumasem vreo două pachete.

  Şi în timp ce stăteam aşa şi fumam, am auzit o bătaie în uşă. În sinea mea speram că nu bate la mine, deşi îmi dădeam foarte bine seama că bătuse la uşa mea. Nu ştiu cum de mi-am dat seama, dar mi-am dat. Am ştiut şi cine e. Am un al şaselea simţ.

  — Cine e acolo? am întrebat.

  Eram destul de speriat. Sunt foarte laş când e vorba de situaţii d-astea.

  Nu mi-a răspuns nimeni. Dar din nou a bătut la uşă. Mai tare.

  În cele din urmă, m-am ridicat din pat, în pijama, şi am deschis. Nici măcar n-a fost nevoie să aprind lumina, căci se făcuse ziuă. În uşă stăteau Sunny şi Maurice, liftierul cel bubos.

  — Ce s-a întâmplat? Ce vreţi? i-am întrebat.

  Mamă, ce-mi tremura vocea.

  — Mai nimic, îmi răspunse Maurice. Cinci dolari.

  Vorbea pentru amândoi. Sunny stătea lângă el cu gura căscată.

  — I-am plătit. I-am dat cinci dolari. N-ai decât s-o întrebi, i-am zis.

  Mamă, ce-mi mai tremura vocea!

  — E zece dolari, şefule! Doar ţi-am spus! Zece, o dată, şi cinşpe, o noapte. Doar ţi-am spus!

  — Nu, nu aşa mi-ai spus. Mi-ai spus cinci dolari o dată. E adevărat că mi-ai spus cincisprezece până la prânz. Dar te-am auzit clar când ai spus că…

  — Lasă-ne să intrăm, şefule.

  — Pentru ce? l-am întrebat.

  Doamne, biata mea inimă bătea să-mi spargă pieptul. Măcar de-aş fi fost îmbrăcat! E îngrozitor să fii în pijama într-o situaţie ca asta.

  — Hai, şefule, să terminăm odată, mi-a spus Maurice.

  Apoi m-a împins cu laba lui împuţită. Cât pe-aci să cad peste scuipătoare. Era cât o matahală, porcu'. În clipa următoare, m-am trezit cu amândoi în mijlocul camerei. Se purtau de parcă hotelul ăsta blestemat ar fi fost proprietatea lor. Sunny s-a aşezat pe pervazul ferestrei, iar Maurice s-a aşezat în fotoliul cel mare şi şi-a descheiat gulerul – purta uniforma de liftier. Mamă, ce nervos eram!

  — Hai, şefule, scoate banii, că trebuie să mă întorc la lucru.

  — Ţi-am spus de cel puţin zece ori că nu-ţi datorez nici un cent. I-am dat fetei cei cinci dolari care…

  — Lasă barba! Scoate banii.

  — De ce să-i mai dau încă cinci dolari? i-am spus.

  Vocea mi se gâtuise aproape de tot.

  — Încerci să mă jecmăneşti.

  Maurice îşi descheie vestonul uniformei de sus până jos. Pe dedesubt nu avea decât un guler detaşabil, dar fără cămaşă, fără nimic. Avea un pântec mare, umflat şi păros.

  — Nimeni nu încearcă să te jecmănească, mi-a spus. Scoate banii, şefule!

  — Nu.

  Auzind asta, Maurice se ridică de pe fotoliu şi veni către mine. Arăta ca un om foarte, foarte obosit sau foarte, foarte plictisit. Doamne, ce frică mi-era. Mi-aduc aminte că parcă stăteam cu braţele încrucişate. Cred că n-ar fi fost atât de îngrozitor dac-aş fi fosf îmbrăcat, în loc să fiu în pijamaua aia afurisită.

  — Scoate banii, şefule, mi-a zis când a ajuns lângă mine.

  Asta-i tot ce ştia să spună. „Scoate banii, şefule!” E clar: era cretin.

  — Nu.

  — Şefule, ai să mă sileşti să te iau mai tare. N-aş fi vrut, dar n-am încotro, mi-a zis. Ne datorezi cinci dolari.

  — Nu vă datorez nimic, i-am răspuns. Iar dacă mă atingi, urlu de scol tot hotelul. Pe toţi îi scol. Şi poliţia, şi restul.

  Vocea-mi tremura ca naiba.

  — Dă-i drumul, urlă cât te ţine gura. De ce nu urli? mă sfida Maurice. Vrei să afle părinţii c-ai petrecut noaptea cu o curvă? Un băiat de familie ca tine?

  În felul lui, era destul de şiret, nemernicul. Zău că era.

  — Lasă-mă-n pace. Dac-ai fi spus zece era altceva. Dar mi-ai spus clar că…

  — Ai de gând să ne dai banii sau nu?

  Mă înghesuia în uşa aceea blestemată. Aproape că mă acoperise cu pântecele lui păros şi scârbos.

  — Lasă-mă-n pace. Căraţi-vă dracului de