(Din comunicarea Ministrului de Interne, Mihail Kogălniceanu către Ministerul de Externe, în iunie 1869, privitor la chestiunea jidovească. Publicată în „Colecţiunea de legiuirile României vechi şi noi câte s-au promulgat până la finele anului 1870”, de Ioan M. Bujoreanu, Bucureşti, 1873, Noua tipografie a laboratorilor români, partea F. Titlul, dispoziţiuni şi circulare, capitolul X, paginile 813-816).

  MIHAIL EMINESCU

  „Dacă astăzi, când n-au plenitudinea drepturilor civile şi nici pe cele politice, au pus mâna pe tot negoţul şi pe toată industria mică din Moldova, dacă astăzi se lăfăiesc înspăimântător asupra şesului românesc, dacă astăzi se încuibă în vatra harnicilor olteni, ce va fi oare mâine, când vor avea drepturi egale, când vor avea putinţa de a-şi zice români, când vor avea înscris în legi dreptul formal că patria aceasta este a lor tot deopotrivă cu noi!” (Opere complete, Chestiunea israelită, pag. 489, Iaşi, librăria românească Ionescu-Georgescu, 1914. Citat de Alex. Naum) „Prin ce muncă sau sacrificii şi-au câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii români! Ei au luptat cu turcii, tătarii, polonii şi ungurii? lor le-au pus turcii, când au înfrânt tratatele vechi capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-a dezgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din ei şi-a câştigat neamul românesc dreptul la soare?” (Op. cit., pag. 481)

  ION HELIADE RĂDULESCU

  „Nu vedeţi dumneavoastră că târtanii din Englitera şi Franţa nu cer drepturi de cetăţeni în România, ci privilegii, supremaţia; vor fonda o aristocraţie a banilor, a viţelului de aur?

  Cer aceea ce noi nu putem da până la ultimul român.

  Cred oare târtanii din Englitera şi Franţa, credeţi oare şi dumneavoastră dimpreună cu dânşii, că românii se vor uita cu sânge rece la a se stabili între dânşii cea mai sordidă şi imundă, cea mai bădărană dintre aristocraţii, dominaţia de marţafoi, de jidani, de rusiani ai lui Mamona?

  Pe ce cuvânt însă, şi pe ce drept se va putea stabili o asemenea abominabilă dominaţie înaintea atriului, înaintea porţilor secolului douăzeci, unde umanitatea întreagă, afară de fiii pieirii, se va prezenta ca o mireasă înaintea divinului său mire?

  Vin târtanii din Englitera şi Franţa cu dreptul omului bazat de egalitate să pretindă numai ei privilegiile şi supremaţie?

  Şi fiindcă nu pot invoca dreptul acesta, cutează, după cum le-a plesnit în cap paradoxul de român de ritul israelit, să-şi împingă cutezanţa şi mai jidănească de a ne ameninţa cu numele suveranilor Europei!…

  Cu ce oare ne vor cuceri jidanii? Cu cantitatea, cu numărul, cu forţa?

  Pentru binele ce le-am dorit şi le dorim, în numele regenerării popoarelor şi însuşi a evreilor pe pământul Palestinei, îi plângem de pietate şi le dăm tot sfatul ce le poate da un creştin, – gelos de mântuirea umanităţii întregi, prin rănile lui Christ ce din înălţimea crucii ierta pe înşişi călăii săi, – să nu cumva să încerce la una ca aceasta şi nici să cuteze nici a cugeta, necum a pretinde ceva în această epocă de agitaţiune provocată de îngerii satanei ce i-a indus în tentaţiune, să nu cerce la una ca aceasta că Dumnezeu ştie unde vor ajunge românii în legitima lor şi cea mai sacră din toate urgiile, apărându-şi drepturile lor ca orice naţiune ce îşi are instinctul de conservare!” (Din „Echilibrul între antithese sau spiritul şi materia”, de I. Heliade Rădulescu, Bucureşti, publicat de la 1859 până la 1869, partea III, titlul „Israeliţii şi Jidanii”, capitolul X, pag. 380-383)

  BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU

  „Aşa dară, Talmudul prevede pentru jidani două căi de purtare în privinţa noastră:

  Dacă sunteţi mai puternici decât creştinii, exterminaţi-i.

  Dacă sunteţi mai slabi decât creştinii, linguşiţi-i…

  Însă un om mai slab decât mine, pentru ca să poată ajunge odată a fi mai tare decât mine, trebuie mai întâi să treacă prin o treaptă de mijloc, în care să fie egal cu mine.

  Acum înţelegeţi oare ce va să zică a acorda jidanilor drepturile aşa numite politice?” (Din „Studii asupra iudaismului”. Talmudul ca profesiune de credinţă a poporului israelit, de B. P. Haşdeu, Directorul „Arhivei Istorice a României”, preşedintele secţiunii ştiinţelor morale şi politice a Atheneului Român, Bucureşti. Tipografia Theodor Vaidescu, Casa Bossel, nr.34, 1866; pag. 30, 31).

  COSTACHE NEGRI

  „Jidovimea, adică 1/7 parte din poporaţiunea noastră totală, este cea mai tristă lepră cu care ne-au osândit slăbiciunea, neprevederea şi venalitatea noastră.

  (Din scrisoarea către Lupaşcu trimisă din Ocna, cu data de 12 Ianuarie 1869 şi publicată în vol. C. Negri, „Versuri, proză, scrisori”, cu un studiu asupra vieţii şi scrierilor sale de E. Gârleanu, Editura „Minerva”. B-dul Academiei 3, Bucureşti, 1909, pag. 116)

  A. D. XENOPOL.

  Ne permitem a introduce în aceeaşi culegere de citate, părerea aceluia care a fost marele istoric A. D. Xenopol, profesor la Universitatea din Iaşi, aceasta, având în vedere necontestata autoritate ştiinţifică a savantului care a trăit şi a văzut cu proprii săi ochi dureroasele realităţi pe care la constată.

  „Dacă un român s-ar hotărî să deschidă o prăvălie, nici un jidan nu-i va trece pragul, fiind astfel ocolit de o clientelă numeroasă, în timp ce românii nu se opresc deloc de la a cumpăra de la jidani. Se înţelege dar că chiar fără cartelarea preţurilor, rezistenţa negustorului şi meseriaşului român poate fi înfrântă.

  Niciodată un jidan nu va primi în întreprinderea sa un român dacă acesta din urmă ar putea să înveţe de la el câte ceva; căci românii nu sunt primiţi în casele jidoveşti decât ca slugi sau hamali. Acest sistem de exclusivism persistă cu toată puterea. Nu se află, în nenumăratele ateliere sau prăvălii ale jidanilor care au înţăsat Moldova de la un capăt la altul, nici un singur creştin sau român ca ucenic, lucrător, contra-maistru, contabil, casier, vânzător.

  Jidanii practică deci faţă de români exclusivismul economic cel mai riguros şi nu pot renunţa la