cunosc nişte formule magice cu ajutorul cărora umplu de buboaie trupurile duşmanilor. Printre sclavi avea în casă mai mult de zece evrei; îşi puse în gând ca la întoarcere să poruncească să fie biciuiţi până au să-i dezvăluie această taină. Dar mai mult decât toate îi surâdea spada scurtă romană, care face să ţâşnească sângele şuvoi, aşa cum a ţâşnit din Caius Caligula, lăsând pete de neşters pe coloanele porticului. Acum era în stare să ucidă întreaga Romă, iar dacă nişte zei răzbunători i-ar fi promis să piară toţi oamenii în afară de el şi Ligia, s-ar fi învoit cu inima uşoară.

În faţa porţii boltite îşi adună toată stăpânirea de sine. Văzând straja pretoriană, îşi spuse iarăşi că dacă are să întâmpine fie şi cel mai neînsemnat obstacol la intrare, asta are să fie o dovadă că Ligia este cu voia Cezarului în palat. Însă centurionul principles îi zâmbi prieteneşte şi, înaintând câţiva paşi, spuse:

Salut, nobile tribun. Dacă doreşti să te prosternezi în faţa împăratului, ai nimerit un moment nepotrivit şi nu ştiu dac-ai să poţi să-l vezi.

Ce s-a întâmplat? întrebă Vinicius.

Mica Divină Augustă s-a îmbolnăvit ieri pe neaşteptate. Cezarul şi Augusta Poppea sunt lângă ea împreună cu medicii chemaţi din tot oraşul.

Era o întâmplare importantă. Când i se născuse fiica, împăratul fusese nebun de fericire şi o primise extra humanum gaudium{88}. Încă mai înainte senatul recomandase zeilor în mod solemn sânul Poppeii. Se făcuseră rugăciuni, iar în Antium, unde se petrecuse naşterea prinţesei, se organizaseră jocuri minunate şi în afară de asta se ridicase un templu celor două Fortune. Nero, lipsit de simţul măsurii în toate, îl iubea fără măsură şi pe copilul acesta. Nici Poppea nu-l iubea mai puţin, fie şi pentru că-i întărea poziţia făcându-i influenţa de nebiruit.

De sănătatea şi viaţa micii Augusta putea să depindă soarta întregului imperiu, însă Vinicius era atât de preocupat de sine, de propriul său necaz şi de dragostea sa, încât aproape nici nu dădu atenţie veştii comunicate de centurion. Îi spuse:

Vreau s-o văd numai pe Acteea. Şi trecu.

Acteea însă se afla şi ea la copilul imperial şi trebui s-o aştepte multă vreme. Veni abia pe la amiază, cu faţa obosită şi palidă, şi când îl văzu pe Vinicius păli şi mai mult.

Acteea! strigă Vinicius, apucând-o de mâini şi trăgând-o spre mijlocul atrium-ului. Unde-i Ligia?

Aceeaşi întrebare am vrut să ţi-o pun şi eu, răspunse ea, privindu-l în ochi cu reproş.

Deşi îşi făgăduise că are s-o iscodească, păstrându-şi calmul, îşi strânse din nou capul între mâini şi începu să geamă, cu faţa schimonosită de durere şi mânie:

Nu-i. Mi-au răpit-o pe drum!

După câteva clipe însă, îşi reveni şi, apropiindu-şi faţa de faţa Acteii, începu să vorbească printre dinţii încleştaţi:

Acteea… Dacă ţii la viaţă, dacă nu vrei să devii cauza unor nenorociri pe care nici nu ţi le poţi imagina, spune-mi adevărul: mi-a răpit-o Cezarul?

Cezarul n-a ieşit ieri din palat.

Pe umbra mamei tale, pe toţi zeii! Ea nu-i în palat?

Pe umbra mamei mele, Marcus, ea nu-i în palat şi nu Cezarul a răpit-o. Încă de ieri mica Augustă s-a îmbolnăvit şi Nero nu se îndepărtează de leagănul ei.

Vinicius răsuflă. Cea mai îngrozitoare dintre nenorocirile posibile încetase să-l mai ameninţe.

Deci, spuse, aşezându-se pe bancă şi strângând din pumni, a răpit-o Aulus şi în cazul acesta vai de ei!

Aulus Plautius a fost aici azi dimineaţă. N-a putut să se vadă cu mine, căci eram ocupată la copil, dar a întrebat pe Epafrodit şi pe alţi slujitori despre Ligia, apoi le-a declarat că are să mai vină, să se vadă cu mine.

Voia să îndepărteze bănuielile. Dacă n-ar fi ştiut ce s-a întâmplat cu Ligia, ar fi venit să o caute în casa mea.

Mi-a lăsat câteva cuvinte pe o tăbliţă, din care ai să înţelegi că ştia şi el că împăratul a ordonat ca Ligia să fie luată din casa lui, la cererea ta şi a lui Petronius. Crezuse întâi că e la tine şi astăzi dimineaţă a fost în casa ta, unde i s-a spus ce s-a întâmplat.

Spunând acestea, trecu în cubiculum şi după o clipă e întoarse cu tăbliţa pe care i-o lăsase Aulus.

Vinicius citi şi tăcu. Acteea însă părea că-i descifrează gândurile pe faţa lui întunecată, căci, după o clipă, spuse:

Nu, Marcus. S-a întâmplat ceea ce însăşi Ligia voia să se întâmple.

Tu ai ştiut că ea vrea să fugă! izbucni Vinicius.

Ea îl privi aspru cu ochii ei înceţoşaţi:

Ştiam că nu vrea să fie concubina ta!

Dar tu ce-ai fost toată viaţa?

Eu am fost sclavă înainte de asta.

Furia lui Vinicius se înteţi. Împăratul i-o dăruise pe Ligia, aşa că el n-are voie să întrebe ce-a fost ea mai înainte. Are s-o găsească fie şi sub pământ şi are să facă din ea tot ce are să-i placă. Da! Are să fie concubina lui. Are să poruncească să fie biciuită ori de câte ori o să aibă chef. Când are să se plictisească de ea, are s-o dea ultimului dintre sclavii săi sau are s-o trimită să macine grăunţe în domeniile sale din Africa. Acum are s-o caute şi are s-o găsească numai ca s-o strivească în picioare şi s-o umilească.

Ieşindu-şi cu totul din fire, întrecuse orice măsură, într-un asemenea hal, încât până şi Acteea îşi dădu seama că afirmă mai mult decât ar fi în stare să înfăptuiască şi că vorbesc pentru el mânia şi chinul. Suferinţa lui îi trezea milă, dar înverşunarea care-l stăpânea o făcu să-şi piardă răbdarea şi, în cele din urmă, îl întrebă de ce a venit la