Când mă trezesc, Sakura nu mai e. A plecat la muncă.

  E ora nouă. Durerea din umăr a dispărut de tot, după cum mi-a zis că o să se întâmple. Pe masa din bucătărie găsesc un ziar împăturit şi un bileţel. Mai e şi cheia de la casă.

  Am văzut tot buletinul de ştiri de la şapte şi am citit ziarul de la cap la coadă, dar se pare că pe aici n-a fost nici un incident sângeros. E clar că sângele ăla nu era nimic important. Ce bine! N-am cine ştie ce în frigider, dar poţi să mănânci ce-ţi place. Poţi să foloseşti orice vrei. Dacă n-ai unde să te duci, poţi să stai acasă. Dacă pleci, să laşi cheia sub ştergător.

  Scot nişte lapte din frigider, verific să nu fie expirat şi îl mănânc cu fulgi de porumb. Fierb apă şi-mi fac un ceai Darjeeling la plic. Prăjesc două felii de pâine, le ung cu margarina dietetică şi le mănânc. Deschid ziarul şi citesc pagina de ştiri sociale. Chiar nu s-a întâmplat nici un incident violent prin zonă. Oftez şi împăturesc ziarul la loc.

  Se pare că deocamdată nu trebuie să mă agit să fug de poliţie, dar mă decid să nu mă mai întorc la hotel. Trebuie să am grijă. Încă nu ştiu ce s-a întâmplat în cele patru ore.

  Telefonez la hotel. Îmi răspunde o voce necunoscută de bărbat, căruia îi spun că a intervenit ceva şi a trebuit să eliberez camera. Mă străduiesc să vorbesc ca un adult.

  Camera e plătită în avans, aşa că n-ar trebui să fie probleme. Mi-au mai rămas câteva lucruri personale înăuntru, dar nu-mi sunt trebuincioase, prin urmare se pot debarasa de ele. Bărbatul verifică în computer şi îmi confirmă că nu există nici o plată restantă.

  — Totul este în ordine, domnule Tamura, îmi spune el.

  ^und sub formă de cârd magnetic, nu e nevoie să returnez cheia. Îi mulţumesc şi închid.

  După aceea fac un duş. În baie sunt înşiraţi ciorapi şi lenjerie la uscat. Mă spăl cu atenţie, ca întotdeauna, încercând pe cât pot să nu mă uit în direcţia lor. Mă străduiesc să nu mă gândesc nici la cele petrecute azi-noapte. Mă spăl pe dinţi şi mă îmbrac cu o pereche curată de chiloţi. Rulez bine sacul de dormit şi îl bag în rucsac. Îmi spăl rufele murdare la maşină. Uscător nu are, aşa că pun lucrurile stoarse într-o pungă de plastic şi le bag în rucsac. Aş putea să le usuc la un uscător public cu fise.

  Spăl toate vasele stivuite în chiuvetă, le scurg puţin de apă şi le şterg, apoi le pun în dulap. Fac curat în frigider şi arunc toată mâncarea stricată. Unele vase emană o duhoare cumplită. Broccoliul e plin de mucegai, iar castraveţii parcă ar fi din cauciuc. Tofu1 e expirat. Pun ce mai e bun în vase curate şi şterg nişte sos vărsat. Golesc scrumiera şi adun I ziarele vechi, împrăştiate. Dau apoi cu aspiratorul. Poate că |

  Sakura chiar are talent la masaj, dar la treburile casnice e zero. Îi calc cămăşile aruncate de-a valma prin dulap, după care mi se face chef să fac cumpărături şi să pregătesc ceva] pentru cină. Încă de pe când eram acasă, m-am obişnuit să 1 mă ocup de treburile casnice de parcă trăiam de unul singur,] deci lucrurile astea nu mă deranjează. Dar poate că aş exagera cu cina.

  Îmi termin treaba, mă aşez la masa din bucătărie şi privesc în juR. Îmi dau seama că nu pot să stau aici la nesfârşit. Asta e lucru sigur. Cât sunt aici, o să fiu negreşit j şi neîncetat excitat şi n-o să-mi pot stăvili imaginaţia. Nu pot să continui să-mi întorc privirea de la chiloţeii ei negri puşi în baie la uscat sau să-i cer permisiunea pentru ce îmi imaginez. Şi nici n-am să pot uita vreodată ce a făcut pentru] mine astă-noapte.

  Îi scriu un bilet cu creionul tocit de la carneţelul pus lângă telefon.

  Îţi mulţumesc. M-ai ajutat enorm. Îmi cer scuze că te-am sunat şi te-am trezit în miezul nopţii, dar n-am avut la cine altcineva să apelez.

  <notă>

  1. Cheag din pastă de soia.

  Ajuns aici, mă opresc şi mă gândesc cum să continui.

  Dau o roată cu privirea prin casă.

  Îţi mulţumesc mult că m-ai lăsat să stau aici şi iţi sunt foarte recunoscător că mi-ai spus că pot să mai rămân. Aş vrea să mai stau, dar nu îmi permit să te mai deranjez. Nu prea ştiu cum să-ţi explic, dar am mai multe motive. O să mă descurc eu cumva. Te rog să mai păstrezi puţină bunăvoinţă faţă de mine pentru când o să fiu din nou la ananghie.

  Aici mă opresc din nou. Un vecin se uită la televizor cu volumul dat tare, la o emisiune de dimineaţă pentru gospodine. Toţi invitaţii urlă în gura mare şi nici reclamele nu se lasă mai prejos. Stau cu faţa spre masă şi îmi adun gândurile, învârtind în mână creionul bont.

  Dar, sincer să fiu, nu cred că merit bunăvoinţa ta. Mă străduiesc să devin un om mai bun, dar lucrurile nu merg prea bine. Data viitoare când ne vom întâlni, sper să fiu puţin mai cu capul pe umeri. Nu ştiu însă cum o să fie.

  Azi-noapte a fost minunat. Îţi mulţumesc.

  Las biletul sub ceaşcă, îmi iau rucsacul şi ies. Îi respect indicaţiile şi pun cheia sub ştergător. Chiar în mijlocul scărilor moţăie un motan cu pete albe şi negre. Probabil e obişnuit cu oamenii pentru că nu dă nici un semn să se ridice când cobor. Mă aşez lângă el şi îl mângâi o vreme. E o senzaţie nostalgică. Motanul închide ochii şi începe să toarcă. Stăm mult timp pe scară unul lângă celălalt, bucurându-ne fiecare de atingerea prietenoasă. Într-un sfârşit mii