Încântarea i se nărui când un fel de cumnat de gradul doi spuse:

— Deci, ai fost jefuit din nou. Se pare că-i atragi pe hoţi, Roy.

— S-a terminat! De data asta, voi pune mâna pe ticălos!

Cu o zi înainte de a-şi începe vacanţa, trecu pe la sediul ARM. Nu-şi aminti imediat numele locotenentului cel voinic, apoi îl zări pe acesta aşezat la un birou în formă de bumerang. În faţa lui, se afla o plăcuţă cu numele Robinson.

— Veniţi, veniţi, îl salută Robinson. Vă bucuraţi de moştenire?

— Oarecum … Cum merge?

Elroy se instala pe un scaun. Separeul era mic, dar confortabil, cu robinete de ceai şi cafea încastrate în birou.

Robinson se lăsă pe spate, parcă bucurându-se de această pauză neaşteptată.

— În general, negativ. Tot nu ştim cine v-a răpit. N-am putut descoperi nimic, mergând pe firul banilor, dar suntem siguri că n-au provenit de la dumneavoastră. — Îl privi cu atenţie. — Nu păreţi surprins.

— Eram convins că mă veţi verifica.

— Mda. Să presupunem că un individ pe care-l vom numi Vandervecken deţine un anumit tratament amnezic. Este posibil ca el să încerce să-l vândă celor care doresc să comită crime… de pildă, să ucidă o rudă pentru a-i căpăta moştenirea.

— N-aş fi dorit să-o ucid pe Bunica 'Stelle.

— Indiferent de dorinţele dumneavoastră, n-aţi făcut-o. Vandervecken ar fi trebuit să vă plătească pentru asta, şi încă o sumă frumuşică. Ipoteza este ridicolă. În plus, am mai descoperit alte două cazuri similare — de amnezie selectivă.

Tăblia biroului conţinea un terminal de calculator şi locotenentul îl activă.

— Primul a fost o anume Mary Boethals, care a dispărut pentru patru luni în 2220. Ea n-a raportat dispariţia. ARM a devenit interesat de situaţia ei, fiindcă a încetat să se mai prezinte la tratamentul pentru deficienţa renală pe care o avea. Era posibil să fi făcut un transplant de la o bancă de organe clandestină, dar femeia ne-a relatat o cu totul altă poveste, mult asemănătoare istoriei dumneavoastră, inclusiv în privinţa rentei. După aceea, în 2241 a dispărut vreme de patru luni un bărbat pe nume Charles Mow. Şi el căpătase o rentă, care i-a fost însă retrasă din cauza unor ilegalităţi comise în domeniul asigurărilor. Mow a fost atât de revoltat încât ni s-a adresat nouă. Evident, ARM a început să caute şi alte cazuri, dar nu s-a mai descoperit nimic. Nimic, timp de o sută de ani, după care aţi apărut dumneavoastră.

— Şi renta mea a fost retrasă.

— Vai de capul dumneavoastră! Mai departe, în cele două cazuri amintite, banii trebuiau să fie vărsaţi în contul cercetărilor în domeniul protezelor. Acum o sută de ani, nu exista reabilitarea criminalilor. Practic, rentele au sfârşit în băncile de organe.

— Mda…

— Altfel, cazurile au fost destul de similare. Aşadar, se pare că ne aflăm în căutarea unui struldbrug. Ca timp, s-ar potrivi: primul caz s-a petrecut acum o sută cincizeci de ani. Numele Vandervecken corespunde… Interesul faţă de proteze corespunde…

Elroy căzu pe gânduri. Nu mai existau atât de mulţi struldbrugi. Vârsta minimă pentru admiterea în acel club exclusivist îngheţase la o sută optzeci şi unu de ani.

— Aveţi vreun suspect?

— Chiar dacă am avea, nu v-aş putea spune. Recunosc, însă, că nu avem. Doamna Randall a decedat în mod clar datorită unor cauze naturale, iar ea nu era Vandervecken. Dacă avea vreo legătură cu acesta, n-am putut-o descoperi.

— Aţi verificat şi în Centură?

— Nu, îşi miji ochii Robinson. De ce?

— Pur şi simplu, mă gândisem…

Distanţa în timp este egală cu distanţa în spaţiu?

— Putem verifica, sigur că da. Este posibil ca şi acolo să fi existat cazuri similare. Eu unul nu ştiu încotro să mă mai îndrept. Nu cunoaştem motivul şi nici procedura.

* * *

Toate parcurile naţionale şi internaţionale ale Pământului nu-i puteau satisface pe turiştii potenţiali din anul 2341. Lista de aşteptare pentru jungla amazoniană acoperea rezervările pentru doi ani. Alte parcuri aveau liste similare.

Elroy Truesdale vizitase Londra, Paris, Roma, Madrid, Rabat, Cairo. Călătorise cu trenuri supersonice. Mâncase în restaurante, folosind cărţi de credit, nu se mulţumise cu alimente deshidratate. Plănuise de multă vreme o asemenea excursie, dar nu avusese banii necesari.

Văzuse piramidele, Turnul Eiffel, Turnul Londrei şi Turnul din Pisa. Văzuse Valea Căzuţilor. Păşise pe şoselele romane dintr-o duzină de ţări.

Peste tot, existau alţi turişti. Nopţile, aceştia poposeau în locuri amenajate special de către municipalităţi, de obicei în vechi parcări sau tronsoane de şosele abandonate. Îşi adunau laolaltă miniarzătoarele, formau focuri de tabără şi stăteau în jurul lor, învăţând cântece unii de la alţii. Când prezenţa lor îl obosea, Elroy trăgea la un hotel.

Consumase extrem de multe perechi de ciorapi speciali de turist, pe care-i cumpăra de la automatele din campinguri. Picioarele îi deveniseră tari ca lemnul.

Trecuse o lună, dar el nu terminase. Ceva îl îmboldea să viziteze tot Pământul. Retragerea neaşteptată a unei înscrieri îi permise să vadă deşertul australian, probabil cel mai puţin populat dintre Parcurile Naţionale. Acolo, petrecuse o săptămână. Simţea nevoie de linişte şi de spaţiu.

Apoi ajunsese în Sydney şi cunoscuse o fată cu tunsoare centu-rană.

* * *

Stătea cu spatele la el. Îi văzu părul strâns în coadă de cal legă-nându-se, negru şi ondulat, lung până aproape de talie. Craniul era în majoritate ras şi cu pielea la fel de întunecată ca restul trupului, de ambele părţi ale crestei late de cinci centimetri.

Cu douăzeci de ani în urmă, acest lucru nu l-ar fi surprins. Existase o modă care imitase crestele centuranilor, dar moda trecuse, şi acum fata aducea cu un ecou al trecutului… sau al viitorului? Avea înălţimea unui centuran, însă cu musculatura mult mai dezvoltată. Stătea singură; nu se alăturase grupului din jurul focului de tabără aflat la celălalt capăt al etajului opt, dintr-o parcare cu zece etaje.

Cântecele false răsunau între podeaua de beton şi plafon. M-am născut în urmă cu în zece mii de ani… Când ne-om întoarce, voi spune tot, pe bani…

O adevărată centurană?