a împărtășit, destulă vreme, aplecarea pentru studierea istoriei intelectuale și aplecarea pentru secolele al XIX-lea și XX în istoriografie –, autorul a dezvoltat, de la o vreme, un interes stăruitor pentru implicațiile biografiei elitelor în ascensiunea și afirmarea lor social-cărturărească, dar și o curiozitate pentru zonele tabuizate intens ale cercetării trecutului. Printre acestea, la loc de cinste se numără istoria grupurilor etnic-minoritare din România, problematică indispensabilă unei mai nuanțate cunoașteri a trecutului românesc, unei reconstituiri a mozaicului cultural din Europa central-sud-est-europeană și modului în care raportarea la diversitate s-a făcut în cadrele statale proprii în secolul XX. Câteva dintre volumele scoase la lumină prin scrutarea fondurilor arhivistice – singur sau cu alți colegi, precum Varga Andrea, Andreea Andreescu ori Victor Karády – sunt: Țiganii din România. Mărturii documentare (1919-1944) (2001); Maghiarii din România. Mărturii documentare (1945-1955) (2002); Maghiarii din România. Mărturii documentare (1956-1968) (2003); Evreii din România. Mărturii documentare (1945-1965) (2003); Armenii din nord-vestul Transilvaniei în anii instaurării comunismului (1945-1953). Mărturii documentare (2008). Practic, beneficiind de suportul logistic al unor instituții ale societății civile (Centrul de Resurse pentru Diversitate Etno-Culturală) și al unor programe de cercetare asumate instituțional, Lucian Nastasă, împreună cu un cerc restrâns de cercetători și prieteni, a introdus în circuitul științific actual mii de pagini de documente anterior necunoscute, care modifică apăsat perspectiva tradițională asupra mediilor și epocilor aduse la lumină.

În descifrarea resorturilor care îl mână în această direcție pe autor trebuie incluse atât preferințele liber mărturisite – pe site-ul instituției unde lucrează – pentru câmpuri de interferență precum sociologia culturii și educației și diversitatea etnoculturală, cât și (pentru a rămâne în interiorul paradigmei pe care chiar el o cultivă) argumente de natură biografică. Decisiv rămâne însă instinctul istoricului căutător de nou, dornic mereu de o mai adecvată cunoaștere decât înainte, ca și o bucurie de a construi noi baze documentare demersurilor interpretative ale viitorului. Dintr-un alt unghi de vedere, însă, rămâne cert că Lucian Nastasă a decis să aparțină nu unei istoriografii oficiale sau oficializate, ci, mereu, unui discurs alternativ, care nu și-a epuizat nici pe departe capacitatea subversivă și deconstructivă. El dă o lovitură esențialismelor, naționalismului și centralismului politic și de viziune, privind stăruitor către marginalitatea etno-confesională, privilegiind pluralitatea în detrimentul monolitismului, oferind argumente unei abordări civice a națiunii, și nu uneia herderiene. Tema recurentă, dincolo de ceea ce se vede, este, iar și iar, raportul tensionat și accidentat dintre stat și cetățean, dintre birocrația ierarhiei oficiale și indivizi ori comunități laterale în raport cu cea socotită deplin reprezentativă (pe care, generic, am putea-o desemna ca fiind cea reprezentată de bărbatul român, ortodox, matur, situat în poziție dominantă). Încet-încet, de la un volum la altul, se precizează tot mai mult o critică implicită a modului în care statalitatea românească și-a conceput raportarea la corpul cetățenesc, cu un accent pe marile crize ale acestei relaționări (holocaust, discriminare, intruziune în viața comunităților și în cea a organizării societății civile și a instituțiilor specifice acestora).

În loc să protejeze și să asigure, în spirit democratic și modern, afirmarea liberă și cât mai deplină a creativității acestor componente etnice minoritare la definirea în termeni noi și la conturarea unor noi epoci de prosperitate și creativitate românească, statul nostru a preferat un spirit părtinitor, îngust-naționalist și confesionalizant, animat de un spirit revanșard în raport cu trecutul, injust chiar și în epocile mai relaxate.

Cel mai recent volum de documente editat de Lucian Nastasă este Antisemitismul universitar în România (1919-1939). Mărturii documentare (Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale și Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2011, 651 p.), unde, printr-un vast și documentat studiu introductiv (86 p.), ca și prin cele 369 de documente referitoare la epoca interbelică, se urmărește impactul real al antisemitismului în mișcarea universitară și în societatea românească a timpului. Marea surpriză este, de astă dată, nu caracterul ostil minorităților manifestat de organismele statului (cel puțin în primul deceniu interbelic), cât, chiar dimpotrivă, strădania autorităților de a face față unui val de antisemitism animat de o parte a tineretului ultranaționalist român, frustrat și nerăbdător ca în noua Românie a anilor ’20 să înlăture poziția sa subalternă în sistem, cât mai iute și cât mai total. La fel, și administrația universitară reacționează, cel puțin pentru o vreme, în spirit democrat, solicitând, când este cazul, sprijinul poliției pentru a-i proteja pe studenții evrei supuși presiunilor și bătăilor, acțiunilor de intimidare și ostilității grupurilor de activiști-studenți români de extremă dreaptă. Selecția de documente este, de altfel, nepărtinitoare, surprinzându-se și răspunsurile similare ale studenților evrei plecați din România la studii în Franța, unde, uneori, au socotit potrivit să răspundă cu aceeași monedă.

Se deschid astfel noi posibilități de a înțelege resorturile și de a data etapele manifestării unui antisemitism de expresie universitară, al cărui motor l-au constituit studenții, și nu profesorii, într-o primă instanță, și care a crescut treptat până la formarea unor mișcări politice tot mai puternice și mai radicale, consonante cu dinamica similară din Vestul și Centrul Europei. Practic, aducând sub ochii cititorilor documentele publicate acum, Lucian Nastasă contribuie substanțial la realizarea unei arheologii a dezastrului extremist interbelic, oferind noi unelte istoriografiei preocupate de tema dată.

Observator cultural, nr. 595, 7 octombrie 2011

Revenirea timpului deocheat

La a treia sa ediție românească, făcând parte din suita de trei volume – de poezie și proză (un roman!), celelalte –, monografia Martei Petreu Cioran sau un trecut deocheat (Polirom, Iași, 2011, 430 p.) și-a păstrat integral potențialul detonator. Titlul inițial al cărții, Schimbarea la față a României sau un trecut deocheat (la edițiile din 1999 și 2004), deși trimițând mai direct la obiectul analizei, avea dezavantajul de a reproduce