pas să plece, de câte ori soţia lui îi sugera că poate ar trebui să se gândească la o despărţire, el intra în panică. De mai multe ori, am fost la un pas să-l internez în spital.

  — Şi nevasta lui? Marshal a luat o foaie albă de hârtie şi s-a apucat să-şi ia notiţe. Îmi pare rău, Ernest, n-am la mine însemnările mai vechi.

  — Ce-i cu nevasta lui? a întrebat Ernest.

  — Te-ai întâlnit şi cu amândoi deodată? Ea cum e? Face şi ea terapie?

  — N-am cunoscut-o! Nici măcar nu ştiu cum arată, dar cred că e diabolică. N-a vrut să vină la mine, a spus că e problema lui Justin, nu a ei. Nici prin cap nu i-a trecut să facă terapie individuală, probabil din acelaşi motiv. Nu, a mai fost şi altceva… Justin mi-a spus că detesta psihoterapeuţii – în tinereţe se dusese la doi sau poate chiar trei, şi toţi au sfârşit prin a i-o trage sau prin a încerca să i-o tragă. După cum ştii, am avut mai mulţi pacienţi de care s-a abuzat în trecut şi nimeni nu simte mai multă indignare decât mine faţă de o asemenea trădare lipsită de scrupule. Totuşi, dacă i s-a întâmplat aşa ceva aceleiaşi femei de două sau trei ori… Nu ştiu, poate că ar trebui să ne întrebăm ce motivaţii inconştiente are ea.

  — Ernest, a zis Marshal, clătinând energic din cap, asta e singura dată când o să mă auzi spunând aşa ceva, dar, în cazuri de genul ăsta, motivaţiile inconştiente sunt irelevante! Când pacientul şi terapeutul fac sex, trebuie să lăsăm în plata Domnului dinamica şi să luăm în considerare doar comportamentul. Terapeuţii care îşi transpun în acţiuni dorinţele sexuale faţă de pacienţii lor sunt invariabil iresponsabili şi distructivi. Nu au nici o scuză, ar trebui să li se interzică să mai profeseze! Poate că unii pacienţi au conflicte sexuale, poate că îşi doresc să seducă bărbaţi – sau femei – cu statut de autoritate, poate că au compulsii sexuale, dar tocmai din cauza asta vin la terapie. Iar dacă un terapeut nu poate înţelege lucrul ăsta şi nu poate face faţă problemei, atunci trebuie să-şi schimbe profesia.

  Ţi-am spus, a continuat Marshal, fac parte din comisia de etică medicală. Ei bine, mi-am petrecut seara trecută citind cazurile pentru întrunirea lunară de săptămâna viitoare, din Sacramento. Întâmplător, aveam de gând să-ţi vorbesc despre asta. Vreau să-ţi propun să activezi în comisie o perioadă limitată de timp. Mandatul meu de trei ani se încheie luna viitoare, şi cred că ai face o treabă minunată. Îmi amintesc ce poziţie ai avut în cazul lui Seymour Trotter, acum mai mulţi ani. Ai dovedit curaj şi integritate. Toţi ceilalţi au fost atât de intimidaţi de boşorogul ăla ticălos şi dezgustător, încât nu au vrut să depună mărturie împotriva lui. Ne-ai făcut tuturor celor din breaslă un mare serviciu. Dar ce aveam de gând să spun, a continuat Marshal, era că abuzul sexual în relaţia terapeut-pacient a devenit o adevărată epidemie. Aproape în fiecare zi apare câte un nou scandal în presă. Un prieten mi-a trimis prin poşta electronică un articol din Boston Globe despre şaisprezece psihiatri care, în ultimii câţiva ani, au fost acuzaţi de abuz sexual, inclusiv câteva nume faimoase: fostul rector al Universităţii Tufts şi unul dintre cei mai vechi analişti formatori de la Boston Institute. Şi, bineînţeles, mai e şi cazul lui Jules Masserman, care, ca şi Trotter, a fost preşedinte al Asociaţiei Psihiatrilor Americani. Poţi să crezi ce a făcut? Le-a dat pacienţilor pentotal de sodiu17 şi apoi a făcut sex cu ei în timp ce erau inconştienţi. E inimaginabil!

  — Asta a fost chestia care m-a şocat şi pe mine cel mai tare, a spus Ernest. Colegii mei bursieri făceau deseori mişto de mine, că mi-am petrecut anul ăla înmuindu-mi picioarele în apă – am unghii care-mi cresc mereu în carne – şi citindu-l pe Masserman: Principii de psihiatrie dinamică a fost cel mai bun manual pe care l-am citit vreodată!

  — Ştiu, ştiu, a zis Marshal, toţi idolii decăzuţi. Şi e din ce în ce mai rău! Nu înţeleg ce se întâmplă. Aseară am citit acuzaţiile aduse împotriva a opt terapeuţi – lucruri şocante, dezgustătoare. Poţi să crezi că un terapeut s-a culcat – şi i-a luat şi banii – cu o pacientă în fiecare şedinţă, de două ori pe săptămână, vreme de opt ani! Sau un psihiatru de copii care a fost prins la un motel cu o pacientă de cincisprezece ani? Era uns din cap până-n picioare cu sos de ciocolată, iar pacienta o lingea de pe el! Dezgustător! Mai era şi o acuzaţie de voyeurism, un terapeut care trata cazuri de personalitate multiplă, îşi hipnotiza pacienţii şi încuraja personalităţile mai primitive să preia controlul şi să se masturbeze în faţa lui. Apărarea terapeutului a fost că el niciodată nu şi-a atins pacienţii şi că ăsta era tratamentul adecvat, mai întâi să le dea voie acestor personalităţi să se exprime liber într-un mediu sigur, pentru ca apoi să încurajeze treptat testarea realităţii şi integrarea.

  — Şi toate astea în vreme ce el se excita văzându-i cum se masturbează, a adăugat Ernest, aruncând o privire furişată spre ceasul lui de mână.

  — Te-ai uitat la ceas, Ernest. Poţi să spui de ce?

  — Păi, timpul trece. Voiam să discut despre Justin.

  — Cu alte cuvinte, deşi discuţia e interesantă, nu pentru asta ai venit. De fapt, mai bine nu-ţi pierzi timpul de supervizare şi banii cu ea, nu?

  Ernest a ridicat din umeri.

  — Sunt pe aproape?

  Ernest a încuviinţat din cap.

  — Şi atunci, de ce nu spui? E timpul tău. Plăteşti pentru el!

  — Bine, Marshal, e vechea poveste că vreau să-ţi fac pe plac. Pentru că încă te venerez.

  — Mai puţină veneraţie şi mai multă sinceritate o să-ţi prindă bine în supervizare.

  Ca o stâncă, se gândea