5. Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia şi puterea morală.

  6. Îi vor otrăvi şi ameţi cu tot felul de băuturi şi otrăvuri.

  Oricine va voi să omoare şi să cucerească un neam va putea să o facă întrebuinţând acest sistem: ruperea legăturilor lui cu cerul şi cu pământul, introducerea certurilor şi luptelor fratricide, introducerea imoralităţii şi a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistenţă, otrăvire fizică, beţie. Toate acestea nimicesc o naţie mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane.

  Să privească puţin în urmă românii şi să vadă dacă în contra lor nu s-au întrebuinţat cu precizie şi cu tenacitate acest sistem, în adevăr ucigător.

  Să deschidă românii ochii şi să citească presa de 40 de ani încoace, de când stă sub conducere jidănească. Să recitească: „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Lupta”, „Opinia”, „Lumea” etc. şi să vadă dacă din fiecare pagină nu ţâşneşte fără întrerupere acest plan.

  Să deschidă românii ochii şi să şi-i arunce asupra vieţii publice româneşti dezbinate, să-i deschidă şi să vadă bine.

  Aceste planuri sunt însă ca şi gazele de război. Să le întrebuinţezi pentru adversar, dar să nu se atingă de tine. Propovăduiesc ateismul pentru români, dar ei nu sunt atei, ci ţin cu habotnicie la respectarea celor mai mici precepte religioase. Vor să dezlege pe români de dragostea pământului lor, dar ei acaparează pământuri. Se ridică împotriva ideii naţionale, dar ei rămân naţionalişti şovini.

  PLANURILE IUDAISMULUI FAŢĂ DE MIŞCAREA STUDENŢEASCĂ.

  Cine crede că forţele puterii iudaice au rămas fără plan în faţa mişcării studenţeşti, se înşeală.

  Pentru un moment jidănimea, lovită în directivele ei de până acum, rămâne dezorientată. Încearcă să opună studenţilor pe muncitorii din mişcarea comunistă, adică tot pe români, dar fără rezultat, căci, pe de o parte, muncitorii erau sleiţi de puteri, iar pe de alta, începuseră să vadă şi ei că noi luptăm şi suferim pentru drepturile lor şi ale neamului. Mulţi dintre dânşii erau alături de noi cu sufletul.

  Văzând că nu pot reuşi să ne pună în faţă pe muncitori, ridică în faţa studenţimii guvernul şi întregul politicianism.

  Prin ce mijloace?

  Partidele au nevoie de bani, de împrumuturi în străinătate când sunt la guvern, de voturi şi de presă bună în opoziţie.

  Jidanii vor ameninţa cu tăierea subvenţiilor necesare propagandei electorale a partidului respectiv. Cor ameninţa cu finanţa internaţională-jidănească, nemaiacordând împrumuturi. Vor specula cu jocul unei mari mase de voturi prin care pot determina victoria sau înfrângerea, în sistemul democratic, având acum drepturi politice. Vor ameninţa cu presa pe care o stăpânesc aproape în întregime şi fără de care un partid sau un guvern poate cădea înfrânt.

  Banii, presa şi voturile hotărăsc viaţa sau moartea în democraţie. Jidanii le au pe toate şi prin acestea, partidele politice româneşti devin simple unelte în mâinile puterii iudaice.

  Încât noi, care începusem lupta împotriva jidanilor, ne vedem la un moment dat luptându-ne cu guvernul, partidele, autorităţile, armata, iar jidanii stând liniştiţi la o parte.

  ARGUMENTE ŞI ATITUDINI JIDĂNEŞTI.

  Ce va zice străinătatea de mişcarea antisemită din România care s-a întors la barbarie? Ce vor zice oamenii de ştiinţă, ce va zice civilizaţia?

  Oamenii noştri politici ne vor repeta nouă la fiecare pas argumentul jidănesc, tipărit în toate foile şi în fiecare zi. Când în sfârşit, după 8 ani de zile, Germania, cu toată civilizaţia şi cultura ei, se ridică împotriva jidănimii şi biruieşte hidra prin Adolf Hitler, argumentul cade. Atunci apare altul: „Sunteţi în slujba Germaniei, plătiţi de germani ca să faceţi antisemitism. De unde aveţi fonduri?”

  Şi iarăşi politicienii români fără suflet, fără caracter şi fără onoare, repetă după presa jidănească: „De unde bani? Sunteţi în solda Germaniei”.

  La 1919, 20, 21, întreaga presă jidănească dădea asalt statului român, dezlănţuind pretutindeni dezordinea şi îndemnând la violenţă în contra regimului, a formei de guvernământ, a bisericii, a ordinii româneşti, a ideii naţionale, a patriotismului”.

  Acum, ca prin farmec, aceeaşi presă, condusă exact de aceiaşi oameni, s-a transformat în apărătoarea ordinii de stat, a legilor; se declară în contra violenţei, iar noi am devenit: „duşmanii ţării”, „extremişti de dreapta”, „în solda şi serviciul duşmanilor românismului” etc. Şi până la sfârşit vom auzi-o şi pe aceasta: suntem subvenţionaţi chiar de jidani.

  Oare când va veni ziua aceea în care tot românul să înţeleagă argumentările mincinoase şi perfide ale jidanilor şi să le respingă ca pe ceva de origine satanică? Oare când va veni momentul ca să înţeleagă murdara construcţie sufletească a acestei naţii?

  Iată acum un exemplu de modul în care erau trataţi trei profesori universitari români: A. C. Cuza, Paulescu şi Şumuleanu.

  „Curierul Israelit”, organ al Uniunii evreilor pământeni, din 23 aprilie 1922, publică în articolul de fond sub titlul „Strigoii”, următoarele: „O tagmă de măscărici şi de insultători publici s-au strâns să formeze o bandă de făcători de rele. Şi spre ruşinea ţării în această tagmă se află trei profesori de la universităţile noastre.

  Şi aceşti ipochimeni, aceşti strigoi întârziaţi vor să reînvie antisemitismul… şi au să reuşească să o facă nişte caraghioşi întârziaţi, acum când antisemitismul oficial dispare şi când votul universal va aduce fatal după sine şi democratizarea vieţii noastre publice şi sociale. Nu! E muncă zadarnică, strigoii nu vor opri omenirea în mersul ei înainte, nici nu va fi nevoie să le bată câte un par în piept, îi va sfârşi definitiv ridicolul ticăloşiei lor…

  Ne-am ocupat de acţiunea sălbatică, pornită de aşa zisa Uniune Naţională Creştină, compusă din vreo 5 caraghioşi şi jumătate pentru ca să-i fixăm odată în infama lor postură şi pentru a atrage atenţia evreilor că mai sunt făcători de rele împotriva cărora vor trebui să se apere”.

  Aşadar: tagmă de măscărici, insultători publici, bandă de făcători de rele, ipochimeni, strigoi întârziaţi, ticăloşie, acţiune sălbatică, infamă postură; iată ce sunt profesorii românismului: Cuza, Paulescu şi Şumuleanu, şi iată