tatei începuseră să-i apară, ori de câte ori se înduioşa prea tare, mici zvâcnituri în colţurile gurii. S-a întins către mine, m-a prins de mână şi mi-a strâns-o cu toată puterea. Când i-am strâns şi eu mâna cu acceaşi forţă, i-au ţâşnit brusc lacrimi din ochi, de parcă aş fi stors un burete pe care-l avea ascuns sub umerii obrajilor.

         S-a recules însă imediat, a strigat să i se aducă nota de plată, iar la întoarcere a adormit în maşina condusă de Çetin, care înainta cu prudenţă, fără să ne zdruncine deloc.

         Odată ajuns la blocul Compasiunea, n-am şovăit prea mult. După ce a venit Füsun, după ce ne-am sărutat îndelung și după ce i-am explicat că-mi mirosea gura a băutură pentru că luasem prânzul cu tata, am scos din buzunar cutia învelită în catifea.

         - Deschide-o şi uită-te în ea!

         Füsun a deschis cutia cu băgare de seamă:

         - Ăsta nu e cercelul meu, a spus ea. Aceştia au perle şi sunt scumpi.

         - Îţi plac?

         - Unde e cercelul meu?

         - Cercelul tău s-a evaporat mai întâi ca prin farmec, pentru ca apoi, într-o dimineaţă, să-şi facă apariţia la căpătâiul meu, aducându-l, în plus, şi pe celălalt. I-am pus în cutiac aceasta învelită-n catifea şi i-am adus posesoarei lor de drept.

         - Nu sunt copil! a spus Füsun. Ăsta nu e cercelul meu!

         - După mine, acesta e cercelul tău, în spirit, draga mea.

         - Eu îmi vreau cercelul meu!

         - Acesta e un dar pentru tine..., am spus eu.

         - Nici măcar nu pot să-i port! Toată lumea o să mă-ntrebe  de unde sunt...

         - Atunci, nu-i purta. Dar nu-mi refuza darul!

         - Dar e vorba de un alt lucru, pe care mi-l dai în locul cercelului meu... Dacă nu mi-aş fi pierdut cercelul, nu mi i-ai fi adus nici pe ăştia. Mă tot întreb ce-am făcut cu el, oare să-l fi pierdut cu adevărat?

         - Cu siguranţă că o să-şi facă apariţia într-o bună zi, din cine ştie ce dulap.

         - Într-o bună zi! a spus Füsun. Cu ce detaşare poţi s-o spui... Cât eşti de iresponsabil! Când ? Cât am să mai aştept?

         - Nu mult, am spus eu, dornic să salvez acel moment. În ziua aceea am să iau şi tricicleta şi, pe seară, am să vin în vizită la părinţii tăi.

         - Aştept! a spus Füsun, după care ne-am sărutat. Își miroase foarte tare gura a băutură.

         Am continuat însă s-o sărut, iar când am început să face

dragoste, am dat uitării toate grijile. Am lăsat cerceii pe care-i cumpărase tata iubitei lui acolo, în apartament.

 

 

 

22

 

 

Mâna lui Rahmi Efendi

 

 

 

         Nenumăratele probleme care se cereau a fi rezolvate pe măsură ce se apropia ziua logodnei îmi abăteau atenţia și nu-mi lăsau răgazul necesar pentru a mă mai preocupa de

calvarul dragostei. Îmi amintesc că le-am cerut părerea, la club, prietenilor mei din copilărie, ai căror taţi erau prieteni cu tata, în privinţa modului în care am fi putut procura şampania şi celelalte băuturi „europene“ care urmau să fie servite la recepția de la Hilton si că am discutat cu ei îndelung pe această temă. Să le amintim celor care îmi vizitează muzeul peste ani de zile că, pe vremea aceea, importul de băuturi străine se afla sub controlul strict şi pizmaş al statului şi, pentru că nu se punea problema valutei pe care statul s-o ,,a1oce“, de fapt, importatorului, foarte puţină şampanie, foarte puţin whisky şi băuturi de provenienţă străină intrau în ţară pe căi legale. Magazinele de delicatese aflate în cartierele înstărite, prăvăliile care vindeau marfă de contrabandă, barurile hotelurilor de lux şi miile de vânzători de lozuri

care băteau trotuarele oraşului cu pungile pline de Iozuri nu duceau însă niciodată lipsă de şampanie, de Whisky şi de ţigări americane aduse clandestin. Toţi cei ca mine, care dădeau vreo reuniune mai simandicoasă, erau nevoiţi să-şi procure ei înşişi băutura ,,europeană“ pe care erau obligați să le-o ofere oaspeţilor, iar apoi să le-o înmâneze slujbaşilor de la hoteluri. Chelnerii-şefi, care erau, în cea mai mare parte, prieteni, se ajutau reciproc în ,asemenea situaţii şi-şi trimiteau unii altora sticle cu băutură, în aşa fel încât marile banchete, oferite cu prilejuri excepţionale, să decurgă fără probleme. După petrecere, gazetarii de divertisment şi de cancanuri din înalta societate abordau şi acest subiect, consemănând câte dintre băuturi fuseseră „autentic străine“ şi câte whisky autohton, produs la Ankara, aşa încât trebuia să fiu prudent.

         Când oboseam de asemenea lucruri, mă duceam cu Sibel, care îmi dădea telefon ca să mă cheme, în Bebek, sau pe dealurile din Arnavutköy, sau în Etiler, care abia începuse să se dezvolte pe vremea aceea, ca să vedem vreo locuinţă nouă, care dădea către cine ştie ce peisaj minunat. Şi mie începuse să-mi placă, la fel ca ei, să-mi imaginez cum urma să trăim noi în vreunul dintre apartamentele acelea cu miros de var şi ciment, aflate încă în construcţie, unde avea să ne fie dormitorul şi unde, sufrageria, sau să-mi spun părerea în anumite privinţe ca, de pildă, unde am fi putut aşeză o canapea lungă, pe care tocmai o văzuserăm la un magazin de mobilă din Nişantaşi, spre a putea admira mai bine priveliştea de pe Bosfor. La petrecerile la care obişnuiam să participăm seara, Sibel era nespus de încântată să le povestească prietenilor noştri despre acele case, despre noile cotloane şi privelişti pe care le văzuserăm, cu părţile lor

bune şi rele, să discute cu ceilalţi despre planurile noastre de viaţă, în vreme ce eu schimbam subiectul, cuprins de o ciudată ruşine, şi vorbeam despre succesul lui Zaim şi al răcoritorii Meltem, despre meciurile de fotbal, despre noile locuri de divertisment care se deschisese fiindcă se apropia vara. Fericirea tainică pe care o trăiam alături de Füsun mă făcuse să devin mai tăcut la reuniunile cu prietenii şi ajunsese să-mi placă, treptat, să urmăresc mai degrabă de

pe margine ceea ce se petrecea. Sufletul meu era cuprins, treptat, de un soi de tristeţe, dar pe vremea aceea nu percepeam foarte desluşit acest sentiment - abia acum, după ani de zile de la consumarea poveştii mele, îmi dau seama de el. Atunci remarcam mai cu seamă faptul că „devenisem