Inteligenţa intrinsecă şi extrinsecă. Din înscrierea unui program inteligent în funcţionarea celulelor deducem existenţa unei inteligenţe intrinseci la acest nivel. Reacţiile biochimice, codul genetic, structurile nervoase şi endocrine, sistemul imunitar, schimburile ionice, sunt instrumentele sale de lucru. Este inteligenţa care se opune entropiei.

  La interfaţa individ-lume va acţiona un alt tip de inteligenţă, şi anume cea extrinsecă. Prin aceasta sunt depăşite limitele funcţiilor unui organism şi sunt coordonate programele conţinute în inteligenţa intrinsecă. Corelarea funcţiilor şi structurilor a două organisme diferite în vederea împlinirii unui scop unic impune ideea existenţei acestei inteligenţe extrinseci, care transcede structura noastră.

  Câmp informaţional universal. Situăm acest ultim tip de inteligenţă în ceea ce am numi câmp informaţional universal în acest câmp ar putea fi înscrisă toată informaţia devenirii noastre şi extinzând, a întregului Univers. Aici am situa şi modelele informaţionale morfogenetice ale lumii obiective. La acest sistem ar putea fi cuplate toate fiinţele, explicând astfel coordonarea conduitei lor dincolo de limbajul articulat sau alte forme de comunicare.

  Instinctele, ca şi inconştientul uman, şi-ar putea avea în câmpul informaţional universal sursa de informaţie şi "coordonatorul din umbră'.

  Creierul invizibil. Am putea asimila acest câmp cu un "creier invizibil" de proporţie cosmică.

  Ideile lui Platon, arhetipurile lui Jung, pe care le vedem ca patern-uri sau modele informaţionale ale lumii, pot deci, fi situate în acest creier invizibil. Spre deosebire de Platon care concepea aceste tipare transcendente ca fiind statice, imuabile, noi credem că nu sunt fixe, ci se află într-o continuă schimbare, ca şi lumea pe care o prefigurează. Probabil că trecerea prin substanţă are rolul de a îmbogăţi informaţia, care la sfârşit ar reveni în câmpul informaţional de origine.

  Informata viului ar putea efectua deci, un circuit: câmp informaţional universal -» lume vie -» câmp informaţional universal.

  Cuplarea întregii lumi vii la informaţia şi forţa de acţiune a acestui câmp universal ar fi încă o explicaţie a funcţionării coerente a întregului Univers, a aparenţei de armonie, a rezonanţei, a interdependenţei tuturor sistemelor.

  Vom înţelege astfel de ce o acţiune pozitivă sau negativă a uneia din componentele acestui vast sistem poate avea repercusiuni asupra întregului. Este posibil să se întâmple la fel ca în paradoxul Einstein-Podolski-Rosen: acţiunea exercitată asupra unei particule se transmite instantaneu şi asupra altei particule cu care se află în relaţie, indiferent de distanţa ce le separă. Vom detalia mai târziu şi alte argumente aduse de fizica modernă în sprijinul acestei idei.

  Informaţie inteligentă. Orice inteligenţă are nevoie de un suport energetic pentru a se exprima. Pentru ca o informaţie din câmpul informaţional exterior să se materializeze în structura sau funcţionalitatea unui organism, trebuie să existe în mod obligatoriu şi un câmp energetic modulat în semnale purtătoare de informaţie. Orice câmp informaţional presupune ca urmare şi un câmp energetic. De aici rezultă forţa sa de acţiune concretă exercitată asupra unui substrat. Nici o informaţie din Univers nu este lipsită de un suport material sau energetic. Chiar gândurile, ideile noastre, după cum am discutat, sunt reale forţe de acţiune, câmpuri energetice care se propagă în spaţiu spre alte creiere, emise odată cu simbolurile lor semantice.

  Ca o concluzie la această discuţie, am preciza necesitatea ca la triada ontologică ce defineşte materia să adăugăm şi noţiunea de inteligenţă sau, poate şi mai exact, de informaţie inteligenta organizatoare şi coordonatoare de univers.

  Prin această noţiune obţinem explicaţia modului de evoluţie şi de funcţionare ale structurilor Universului, cu toate că sursa lor nu poate fi definită în termeni de Cauzalitate, Spaţiu şi Timp.

  Tema adusă în discuţie aici nu este nouă. A preocupat dintotdeauna omenirea.

  Pentru o informare cât mai completă vom prezenta şi alte surse, unele venite de pe terenul ştiinţei, altele din spaţiul plin de mituri al Egiptului antic, care ne vor convinge că, aşa cum scrie în "Cartea Cărţilor", într-adevăr nimic nu-i nou sub Soare.

  Concepţia lui Jung şi Pauli. Pentru a oferi un răspuns întrebărilor ridicate de existenţa unor fenomene care nu-şi pot găsi o explicaţie satisfăcătoare prin ştiinţele moderne, motiv pentru care acestea sunt numite acauzale, C. G. Jung, împreună cu W. Pauli, formulează teoria sincronicităţii (1952). Conceptul ne trimite la o lume acauzală – Unus Mundus – situată în altă ordine a Realităţii, dincolo de Cauză, Spaţiu, Timp.

  La acest nivel se situează engramele arhetipurilor reflectate în inconştientul colectiv care, spune Pauli, ar putea fi conceput ca un "continuum omniprezent". Psihicul ar putea fi perceput ca o intensitate fără întinderi şi ca un transformator al energiei din lumea arhetipală, eternă, atemporală, aspaţială şi acauzală, în frecvenţe perceptibile spaţio-temporal.

  Unus Mundus posedă acel savoir absolu sau universal mind, sursă a conexiunii evenimentelor acauzale cu cele cauzale. Universul este conceput de asemenea, în plan acauzal, fiind totdeauna şi peste tot «prezent în sine însuşi "nedeterminat", cu o "nedeterminare" care creează determinism». Natura acestei nedeterminări nu ar putea fi explicată de ştiinţe, deoarece acestea nu sunt decât instrumente ale minţii noastre incapabile să sesizeze natura fundamentală a Universului.

  Gnoza de la Princeton. Este o replică dată de un conclav de oameni de ştiinţă (1969) de la Universitatea Princeton, vechii Gnoze din secolul 1 (e. N.) care urmărea găsirea unor soluţii de salvare a omului prin cunoaştere. Noua Gnoză de la Princeton şi-a propus ca printr-o abordare ştiinţifică să ajungă la înţelegerea "Spiritului Cosmic" în scopul de a găsi soluţia optimă a unei vieţi reuşite (Raymond Ruyer, 1974).

  Teza fundamentală a Noii Gnoze precizează că lumea este creată de Spirit, care este Conştiinţa Cosmică. In această conştiinţă se află informaţia lumii, "matricea" tuturor lucrurilor.

  Orice conştiinţă presupune inteligenţă şi ca urmare întregul Univers este inteligent. Toate fiinţele sunt la fel de inteligente pentru că îşi pot rezolva propriile lor probleme. O moleculă este la fel de inteligentă ca şi un câine de vânătoare, ni se spune; fiecare "ştie" exact ce are de făcut. Este evident vorba de prezenta