Care, bineînţeles, au ieşit proaste, a spus Marshal. Nu-mi amintesc să-mi fi povestit asta, dar cred că pot ghici ce s-a întâmplat în continuare. Pacientul tău a început sa aibă gânduri morbide referitoare la excursie, n-a putut să slăbească, a căpătat convingerea că spatele lui n-o să reziste şi că n-o să fie în stare să aibă grijă de copii. În final, a început să sufere de atacuri puternice de panică şi a uitat complet de excursie. Familia s-a dus la Ahwahnee Flotei, şi toată lumea s-a întrebat cum de idiotul de terapeut a venit cu o propunere atât de prostească.

  — La Disneyland Hotel.

  — Ernest, asta-i o poveste veche. O greşeală clasică! Poţi fi sigur că o să se întâmple aşa ori de câte ori terapeutul confundă simptomele familiei ca sistem cu simptomele individului. Deci atunci ai renunţat?

  Ernest a încuviinţat din cap.

  — Atunci am trecut la susţinere. Am presupus că era complet blocat în terapie, în căsnicie, în viaţă. De atunci n-am mai discutat despre el în timpul şedinţelor de supervizare.

  — Dar acum a apărut un progres major?

  — Da. Ieri a intrat în cabinet şi, aproape cu nonşalanţă, mi-a spus că a părăsit-o pe Carol şi că s-a mutat cu o femeie mult mai tânără – cineva despre care nici nu mi-a povestit mare lucru. Mă văd cu el de trei ori pe săptămână, şi uită să-mi vorbească despre ea.

  — Aha, ăsta-i un lucru interesant! Şi?

  — Păi, a fost o şedinţă nasoală. N-am fost pe aceeaşi lungime de undă. M-am simţit vag iritat cea mai mare parte a orei.

  — Povesteşte-mi pe scurt cum a decurs întâlnirea, Ernest.

  Ernest a povestit ce se întâmplase, iar Marshal a trecut direct la contratransfer – reacţia emoţională a terapeutului faţa de pacient.

  — Ernest, hai să ne ocupăm mai întâi de iritarea ta faţa de Justin. Încearcă să retrăieşti şedinţa. Când pacientul tău ţi-a spus că şi-a părăsit nevasta, ce ai simţit? Asociază liber câteva minute. Nu încerca să fii raţional, dă-ţi frâu liber!

  Ernest a acceptat provocarea.

  — Păi, a fost ca şi cum ar fi tratat cu uşurinţă, ba chiar şi-ar fi bătut joc de anii în care am lucrat bine împreună. M-am spetit ani de zile cu tipul ăsta, mi-am rupt curul cu el. Ani întregi mi-a fost ca un bolovan de gât… sunt emoţii brute, Marshal.

  — Continuă. Aşa şi trebuie, să fie emoţii brute.

  Ernest şi-a trecut în revistă sentimentele. Multe din care să aleagă, dar să îndrăznească să i le dezvăluie lui Marshal? Nu făcea terapie cu el. Şi îşi dorea respectul profesional al lui Marshal, recomandarea şi susţinerea pentru Institutul de Psihanaliză. Dar, de asemenea, voia ca supervizarea să fie făcută ca la carte.

  — Păi, m-am şucărit, m-am şucărit pentru că mi-a scos ochii cu optzeci de mii de dolari, m-am şucărit că a tulit-o cu nonşalanţă din căsnicie fără să discute cu mine despre asta. Ştia cât de mult am investit în asta. Nici măcar nu m-a sunat! Şi, dă-mi voie să-ţi spun, tipul ăsta mă suna din motive incredibil de minore. De asemenea, a ascuns-o pe cealaltă femeie de mine, şi m-a şucărit şi asta. Şi m-am mai şucărit şi din cauza capacităţii ei, capacităţii oricărei femei să schiţeze pur şi simplu un semn cu degetul sau să zvâcnească din pizda ei mică, pentru ca el să facă ceea ce eu n-am reuşit să-l conving vreme de patru ani.

  — Şi ce sentimente ai faţă de faptul că şi-a părăsit în cele din urmă soţia?

  — Păi, a reuşit! Şi asta-i bine. Indiferent cum a reuşit, tot e bine. Dar n-a făcut-o cum ar fi trebuit. De ce naiba n-a putut s-o facă aşa cum trebuie? Marshal, mă simt aiurea, astea sunt chestii primitive, practic procese primare. Nu mă simt bine când verbalizez asta.

  Marshal s-a aplecat spre Ernest şi şi-a pus mâna pe braţul lui, un gest complet atipic pentru el.

  — Ai încredere în mine, Ernest. Nu-i un lucru uşor. Te descurci de minune. Încearcă să continui.

  Ernest s-a simţit încurajat. Era interesant pentru el să trăiască acel bizar paradox al terapiei şi supervizării: cu cât dezvălui mai multe chestii ilicite, ruşinoase, primitive şi urâte despre tine, cu atât mai mult eşti răsplătit! Dar asocierile lui libere se împuţinaseră.

  — Hai sa vedem, trebuie să mai sap. Detest faptul că Justin s-a lăsat condus de sculă. Speram la lucruri mai bune pentru el, speram că va părăsi dragonul ăla cum trebuie. Nevasta aia a lui, Carol… mă scoate din minţi.

  — Asociază liber pe subiectul ăsta, doar unul sau două minute, i-a cerut Marshal. Liniştitorul „doar unul sau două minute” era una dintre cele câteva concesii pe care Marshal le făcea în supervizare, nu şi în terapie. Un interval scurt şi clar delimitat în timp impunea o mărginire a dezvăluirilor despre sine şi îi dădea o mai mare siguranţă lui Ernest.

  — Carol? … chestii nasoale… cap de gorgonă… egocentrică, borderline… Femeie diabolică… dinţi ascuţiţi… ochi îngustaţi… încarnarea răului… cea mai urâcioasă femeie pe care am cunoscut-o…

  — Deci ai cunoscut-o?

  — Am vrut să spun cea mai urâcioasă femeie pe care n-am cunoscut-o. O ştiu numai din ceea ce mi-a povestit Justin. Dar după mai multe sute de şedinţe, o cunosc destul de bine.

  — Ce-ai vrut să spui cu faptul ca n-a făcut-o cum trebuie. Cum ar fi trebuit s-o facă?

  Ernest se simţea jenat. S-a uitat pe fereastră, evitând privirea lui Marshal.

  — Păi, îţi pot spune cum nu trebuie. Nu trebuie să te duci din patul unei femei în patul altei femei. Hai să vedem… Dacă mi-aş pune o dorinţă pentru Justin, care ar fi ea? Ca, o dată, măcar o singură dată, să fie un mensch! Şi să o părăsească pe Carol ca un mensch! Să ajungă la concluzia