întretăieri se deschiseseră bragagerii cu perdele tărcate şi tejghele de zinc. Femei şi bărbaţi se înghesuiau în faţa tarabelor, să bea limonadă cu lămâie, sau să ia un rahat cu apă rece. Fetişcanele îmbrăcate în rochii de stambă sau poplin mâncau seminţe, hohotind şăgalnic la soldaţii ce se ţineau pe urmele lor.

Către gară, se ridicaseră prăvălii noi de cărămidă. Acestea luaseră locul vechilor magherniţe, căzute sub târnăcop. Se schimbaseră firmele, pe ziduri se ridicau litere şi nume noi. Forfota crescuse. Aici se înţeleniseră câţiva comercianţi puternici, care învârteau banii pe degete: unul Nicolaie Curcuman, de avea fierărie într-o hală rece şi înaltă, unde ţinea ţiglă, tablă de acoperit casele, în foi împachetate, tuburi de fontă, cuie, chingi, dreve, şine pentru betonul armat, clanţe, broaşte, tot ce voiai; unul Manole Dulămiţă, cu magazin de încălţăminte, de la care târguiau ţăranii din Ilfov, veniţi la Bucureşti după treburi, negustorii şi toate mahalalele dimprejur; unul Isidor Katz, c-o stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereţi igrasioşi, şi Ilie Arghir, de vindea harnaşamente de cai, pinteni pentru ofiţeri, zăbale, cuie de cizmărie, toval, pingele, tocuri de cauciuc, petliţe şi alte nimicuri. Deasupra uşii largi şi înalte a prăvăliei lui noi, spânzurase o firmă de patru metri lăţime. Un zugrav îndemânatic scrisese pe ea: „La şaua lui Traian”, magazin de mărunţişuri şi pielărie. Peste drum se ţineau şelarii, pălărierii şi croitorii. Dorobanţul, pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu, ţinea asortiment de dame, aranjat mirese, voaluri şi centuri, jartiere de elastic „Prima” şi mosorele; lângă el era bodega „La ocaua lui Cuza”, care avea orchestră de balalaici şi bufet bine asortat, apoi intrai în gura gării. Împrejurul pieţei de piatră erau hotelurile răpănoase cu ferestrele mâncate de ploi: „Hotel Nord”, „Hotel Tranzit”, „Modern” şi câteva magazine de mercerie. În faţa ieşirii te îmbiau uşile câtorva birturi: „La dorul vinului” şi „La dreptate”, magazin de coloniale şi delicatese, serviciu prompt şi conştiincios, vinuri, pelin de mai, bere la orice oră.

Între bodegi, parcă despărţindu-le, ca să nu fie prea aproape una de alta, erau alte prăvălii: „La balon” a unuia Marin Bălună, pălărier care călca cravate, manşete artistice şi gulere de domni, „La briciul vesel” sau „La minut”, cum scria pe a doua firmă, frizerie de lux, tuns, ras şi frezat, „La şicul elegant”, croitorie, pardesie, paltoane, fracuri, nunţi, botezuri, „Tricolorul”, ceaprazărie, şepci, uniforme pentru C.F.R., Poştă, vin şi acasă, „La italianu”, tocilărie, ascuţim brice, foarfeci şi lame de ras şi „La vapor” cafea, zahăr, simigerie. Înspre peroanele gării, pe aceeaşi parte a ieşirii, se înălţa o casă cu trei etaje, ale căror balcoane atârnau deasupra şinelor de fier. La parter, sub frontonul de piatră mâncată, se puteau citi în nişte jgheaburi de tablă, scrise cu litere de sticlă, aceste rânduri aşezate într-un fel anumit: „La roata lumii”, restaurant de noapte, Dumitru Domnişor & Fiii.

Ei, în locul ăsta să-şi fi făcut Stere cu timpul o prăvălie! Câţiva ani buni să fi avut şi bani mai mulţi.

Se întoarse spre Lina şi-i spuse:

— Ce zici, nevastă, aici să te fac de-o negustoreasă!

— O da Dumnezeu…

Şi trecură mai departe spre Buzeşti, unde ştia cârciumarul o grădină de vară de avea bere şi mititei.

Cum se însera, nu mai aveai loc. Numai oameni cu bani. Se aşezară la o masă, cerură câte ceva, cu economie, priviră împrejur. Stere se uită la femeile de la mesele vecine şi parcă atunci deschise ochii asupra lumii. Altfel arătau. Frumoase, subţiri, vesele, împodobite şi tinere. Pe mâinile lor străluceau brăţări şi inele de aur. Se jucau cu mărgelele de la gât şi beau din paharele aburite. Se uită şi la a lui. Lina avea pe faţă o oboseală abia ascunsă, şi rochia ei, făcută cu luni în urmă, şedea rău pe trupul slăbit. Năduşise la subsuori şi nu spunea nimic. Sorbea numai berea rece şi înţepătoare, fericită puţin, abia gustând din friptura proaspătă adusă de chelner. Orchestra cânta o romanţă a cărei melodie plutea uşor deasupra grădinii. Prin întunericul rămas în ungherele boschetelor, se zăreau luminile mici ale ţigărilor aprinse. Din când în când, un râs întărâtat de femeie acoperea muzica, şi pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părţile. Nevasta se ameţise puţin, ar fi vrut să spună o mulţime de lucruri şi nu ştia cu ce să înceapă. O răcoare plăcută plutea deasupra locului aceluia şi se auzea foşnetul viţei-sălbatice, care acoperea felinarele.

Spre miezul nopţii, bărbatul a plătit şi a lăsat şi bacşiş. Era ameţit, şi Lina l-a sprijinit până la poartă. Cârciumarul chemase o trăsură şi se urcaseră. Până acasă, Stere a dormit cu capul pe umărul ei. Femeia ascultase trapul cailor pe caldarâmul Griviţei. Calea Negustorilor era pustie la ora aceea. Lămpile cu gaz aruncau lumina lor pe trotuarele pustii.

— Încotro, cucoană? întrebase birjarul.

— La Cuţarida! răspunsese Lina, şi privise cerul de vară.

La podul Basarab, semafoarele verzi şi roşii clipeau deasupra liniilor ferate. În dreptul Grantului o cotiră spre mahalaua lor. Simţi de departe aerul rece şi tăios, plin de miresme, al gropii.

— Dii! îndemna iepele vizitiul somnoros.

De aici se vedea câmpul acoperit de curţi până la Tarapana. Cuţarida rămăsese între aceste două şei bătute, golaşă şi rară, întretăiată de maidane.

La Spiridon ardea încă o lumină. Îşi aduse aminte că lângă ei ridica de vreo săptămână o casă de paiantă unul Goşneţe, atunci picat în groapa lui Ouatu. Zidurile ajunseseră la jumătate, le lumina luna galbenă, care urca dinspre capătul Filantropiei. Când o adusese Stere în Cuţarida, tot câmpul acesta era gol. Se mişca lumea. Toată sărăcimea dibuia, îşi făcea pereţi de adăpost, case de