adânci, malurile nu vor sta niciodată în picioare. Dar perseverența, în combinație cu scopul principal clar, a furnizat în cele din urmă omenirii cea mai extraordinară masă de apă artificială din lume – extraordinară din punctul de vedere al utilității.

Îmi vine în minte un poem pe care îl consider cel mai bun scris vreodată pe această temă. Poemul afirmă în mod atât de detaliat și de clar beneficiile eșecului, încât transcriu din el în continuare:

Când natura vrea un om

de Angela Morgan

Când natura vrea să prelucreze

Omul și să-l cizeleze,

Când natura vrea să-l modeleze

Pentru ca cel mai nobil rol

Acesta să-l interpreteze;

Când din inimă tânjește

Un om mare și brav să creeze,

Unul pe care lumea toată să-l aplaude,

„Ce maestră!“ să o laude,

Atunci ea-l va lucra câinește

Pe cel tot de ea ales regește.

Și ce-l va mai izbi, și ce-l va mai răni,

Cu câte lovituri din cele grele îl va acoperi,

La ce-ncercări îl va supune

Cărora doar ea le poate da un nume.

În timp ce va plânge chinuită inima sa,

Mâinile rugătoare omul spre ea va ridica.

Dar chiar de-și va pleca urechea, ea nu se va lăsa-ndurată

Când întreaga avuție i-o va lua, ne-nduplecată,

Fiindcă ea îi folosește pe toți așa cum poftește

Și cu fiece dorință insuflată cu credință,

Cu aleasa-i măiestrie, el tot mai splendid are să devie,

Căci natura, mai bine ca oricine, știe.

[…]

Planul ei e fascinant

Dac-am ști cum îl gândește,

Numai proștii zic că ea

Se răsfiră-așa, orbește.

Când cu tălpile rănite

Sufletul-i, urcând, gonește

Către noi puteri trezite.

Și când forța cea cerească

Intervine să-l încerce

Și el totuși tot mai crede

Că are să reușească,

Deci atunci când pierzătorul

Încă are nădejdea și amorul.

Iată criza! Iată strigătul

Care-i aduce omenirii liderul.

Când omenirea trebuie salvată,

El vine să conducă omenirea toată.

Și-atunci planul naturii se-nțelege

Când lumea a găsit un om – un rege!

Nu te teme de eșecul temporar, dar asigură-te că înveți câte ceva din fiecare asemenea înfrângere. Ceea ce numim experiență constă, în mare parte, din ceea ce învățăm din greșeli – ale noastre și ale altora –, dar mare grijă să nu treci cu vederea cunoașterea care se poate câștiga din greșeli.

Lecția 15

Toleranța

Intoleranța a produs mai multă durere decât oricare dintre numeroasele alte forme de ignoranță. Practic, toate războaiele se iscă din lipsa toleranței. Neînțelegerile dintre așa-numi­tul „capital“ și așa-numita „muncă“ sunt de obicei rezultatul into­leranței.

Este imposibil pentru orice om să respecte legea gândirii precise dacă nu a dobândit mai întâi obiceiul toleranței, pentru că intoleranța îl face pe om să închidă prea devreme Cartea Cunoașterii și să scrie „Gata! Știu tot!“ pe copertă.

Cea mai distrugătoare formă de intoleranță se naște din diferențele de opinie religioase și etnice. Civilizația, așa cum o cunoaștem astăzi, poartă în ea răni adânci ale intoleranței de-a lungul epocilor, dintre care cele mai multe de natură religioasă.

SUA sunt cea mai democratică țară de pe pământ. Suntem cei mai cosmopoliți din lume. Suntem compuși din naționalități și oameni de toate credințele. Trăim alături de vecinii noștri ale căror religii diferă de ale noastre. Dacă sunt vecini buni sau nu, depinde de cât suntem de toleranți unii cu alții. Intoleranța este rezultatul ignoranței sau, altfel spus, al lipsei de cunoaștere. Oamenii bine informați nu sunt niciodată intoleranți, căci ei știu că nimeni nu are suficiente cunoștințe pentru a putea fi îndreptățit să-i judece pe ceilalți.

Prin ereditatea socială moștenim, din mediul nostru sau prin învățămintele religioase pe care le primim devreme în viață, ideile despre religie. E posibil ca învățătorii noștri să nu aibă întotdeauna dreptate, și dacă nu uităm acest lucru, putem să înțelegem că nu avem întotdeauna dreptate absolută și să nu mai credem că oamenii care au primit învățăminte diferite greșesc cu siguranță.

Există multe motive pentru care ar trebui să fim toleranți, motivul principal fiind acela că toleranța permite rațiunii imparțiale să-l ghideze pe om în direcția datelor obiective, iar acest lucru, la rândul său, duce la gândirea precisă.

Aceia ale căror minți sunt închise din lipsa toleranței, indiferent de felul și natura ei, nu pot deveni vreodată niște oameni cu mintea limpede, iar acesta este un motiv suficient pentru a ne face să dorim să ne controlăm intoleranța.

S-ar putea să fie adevărat că nu este de datoria ta să fii tolerant cu alții ale căror idei, viziuni religioase, crezuri politice sau apartenență etnică sunt diferite de ale tale, dar este privilegiul tău! Nu trebuie să ceri voie de la nimeni ca să fii tolerant; este ceva ce doar tu controlezi, în mintea ta; de aceea, responsabilitatea care vine odată cu această alegere îți aparține, de asemenea.

Intoleranța este apropiată de cele șase frici fundamentale descrise în discuția despre legea încrederii în sine, și se poate spune cu certitudine că ea este întotdeauna rezultatul fricii sau al ignoranței. Nu există excepții. În momentul în care altă persoană (în cazul în care nu este ea însăși o persoană intolerantă) descoperă că ai fost atins de blestemul intoleranței, aceasta te poate cataloga cu ușurință ca fiind victima fricii sau a superstiției ori, cel mai rău dintre toate, a ignoranței!

Intoleranța închide ușa în fața oportunităților într-o mie de feluri și întunecă inteligența.

În momentul în care îți deschizi mintea și