În prezent Endeavour se afla la mai puţin de o mie de metri deasupra Polului Nord al cilindrului, deasupra chiar a centrului, disculul în rotaţie înceată. Aleseseră capătul respectiv, deoarece era singurul scăldat de razele soarelui; pe măsură ce Rama se rotea, umbrele structurilor scunde şi enigmatice din apropierea axei traversau regulat întinderea metalică. Faţa nordică a lui Rama forma un gigantic cadran solar, măsurând trecerea rapidă a zilei sale de patru minute.

Coborîrea navei de cinci mii de tone în centrul unui disc în mişcare reprezenta cea mai mică dintre grijile Comandantului Norton. Nu se deosebea cu nimic de cuplarea pe axa unei staţii spaţiale mai mari; jeturile laterale ale lui Endeavour îi imprimaseră deja rotaţia corespunzătoare şi putea fi convins că locotenentul Joe Calvert avea s-o manevreze cu gingăşie, ca pe un fulg de zăpadă, cu sau fără ajutorul calculatorului de navigaţie.

― Peste trei minute vom şti dacă-i făcut din antimaterie, rosti Joe fără să-şi desprindă ochii de pe displayuri.

Norton zîmbi, amintindu-şi cîteva din înfricoşătoarele ipoteze referitoare la originea lui Rama. Dacă speculaţia aceea neverosimilă era totuşi adevărată, peste cîteva secunde urma să se producă cea mai puternică explozie de la formarea Sistemului Solar. Anihilarea totală a zece mii de tone avea să ofere planetelor, pentru scurt timp, un al doilea soare.

Programul expediţiei prevăzuse însă pînă şi această posibilitate îndepărtată; de la o distanţă sigură de o mie de kilometri, Endeavour îl împroşcase pe Rama cu unul dintre jeturile sale. Cînd norişorul de vapori ajunsese la ţintă nu se întîmplase nimic ― iar o reacţie materie-antimaterie, implicînd fie şi numai cîteva miligrame ar fi produs un foc de artificii impresionant.

Aidoma tuturor comandanţilor spaţiali, Norton era prudent. Privise îndelung şi atent faţa nordică a lui Rama, alegînd punctul de contact. După un calcul atent, hotărîse să ignore locul cel mai evident ― însuşi centrul, situat exact pe axă. Pe pol se observa distinct un disc cu diametrul de o sută de metri.

Probabil chepengul exterior al unei ecluze gigantice. Fiinţele care construiseră acea lume scobită în interior trebuiau să li prevăzut un mod de intrare pentru nave. Locul respectiv era cel mai logic a fi intrarea principală, iar Norton se gîndise că n-ar fi fost înţelept să o blocheze.

Hotărîrea ridica însă alte probleme. Dacă Endeavour cobora lîngă axă, fie şi la numai cîţiva metri, rotaţia rapidă a lui Rama ar fi început s-o îndepărteze de pol. Iniţial, forţa centrifugă ar fi fost foarte slabă, sporind însă în mod continuu, implacabil. Pe comandant nu-l încînta deloc imaginea vasului său lunecînd peste cîmpia polară tot mai rapid cu fiecare clipă, pînă ce ar fi fost azvîrlit în spaţiu cu o mie de kilometri pe oră, odată ajuns la marginea discului.

Era posibil ca forţa gravitaţională a lui Rama ― deşi o miime din cea terestră ― să prevină acest lucru. Ar fi menţinut-o pe Endeavour pe suprafaţa discului cu o forţă de cîteva tone şi, dacă suprafaţa respectivă se dovedea îndeajuns de rugoasă, nava ar fi rămas în apropierea polului. Dar comandantul Norton n-avea intenţia să echilibreze o forţă de frecare necunoscută cu o forţă centrifugă destul de exact determinată.

Din fericire, proiectanţii lui Rama găsiseră soluţia. Repartizate în mod egal în jurul axei polare se găseau trei structuri joase, trei montanţi, cu un diametru de circa zece metri. Dacă Endeavour ar fi coborît între două asemenea structuri, forţa centrifugă ar fi lipit-o de ele, ţinînd-o pe loc, aidoma unei corăbii ancorate între pilonii radei şi fixată acolo de valurile venite din larg.

― Contact în 15 secunde, anunţă Joe.

Încordîndu-se peste comenzile duble, pe care spera să nu fie nevoit să le atingă, Norton deveni brusc conştient de realitatea din jur. Cu siguranţă reprezenta descinderea cea mai importantă după aselenizarea petrecută cu un secol şi jumătate înainte.

Dincolo de hubloul de control, montanţii cenuşii şi uriaşi se ridicară încet în sus. Se auzi ultimul şuierat al unui jet reactor, apoi urmă un şoc abia perceptibil.

În săptămînile din urmă, comandantul se întrebase adesea ce avea să rostească în acest moment. Acum, în pragul faptului împlinit, Istoria îi alese cuvintele şi, dîndu-şi prea puţin seama de ecoul trecutului, rosti aproape automat:

― Baza Rama. Endeavour a asolizat.

Cu o lună înainte n-ar fi crezut într-o astfel de posibilitate. Cînd sosise ordinul, nava se găsea într-o misiune de rutină, verificînd şi instalînd sisteme de avertizare contra asteroizilor. Din întregul Sistem Solar, Endeavour era singura navă capabilă să-l intercepteze pe intrus înainte ca acesta să ocolească soarele, plecînd apoi iarăşi către stele. Fusese necesară totuşi jefuirea altor trei nave ale Controlului Solar, care în prezent pluteau neajutorate, pînă în clipa cînd urmau să fie realimentate de vasele-cisterne. Norton se temea că multă vreme avea să treacă pînă ce comandanţii de pe Calypso, Beagle şi Challenger vor mai vorbi cu el.

Chiar şi cu acest supliment de combustibil, urmărirea fusese lungă şi dificilă; cînd a fost ajuns de Endeavour, Rama se găsea în interiorul orbitei lui Venus. Nici o altă navă n-ar fi reuşit performanţa aceea; ocazia era unică şi în săptămînile următoare nu trebuia irosită nici o clipă. O mie de cercetători de pe Pămînt şi-ar fi vîndut şi sufletul pentru o asemenea şansă, dar nu le rămînea altceva de făcut decît să privească televizoarele şi să-şi muşte buzele, socotind că ei s-ar fi descurcat mult mai bine. Probabil că aveau dreptate, însă altă soluţie nu se găsise. Legile inexorabile ale mecanicii celeste decretaseră pe Endeavour ca prima şi ultima dintre navele Omului care să-l contacteze vreodată pe Rama.

Indicaţiile recepţionate permanent de pe Pămînt nu diminuau cîtuşi de puţin responsabilităţile lui Norton. Nimeni nu-l putea ajuta în cazul unor hotărîri fulgerătoare; timpul necesar recepţionării Centrului de Control al Misiunii era de zece minute şi sporea continuu. Adeseori îi invidia pe navigatorii trecutului, cei de dinaintea comunicaţiilor electronice, care puteau interpreta ordinele sigilate fără să fie permanent