ale cărei personaje au obosit atât de tare încât ele vor să strângă, să curețe, să demonteze, să pună totul în cufere și să lase locul gol, asemeni unui „peisaj nimicit“ în care nici un obiect interpretat nu a mai rămas în picioare. Prestigiul neantului de aici vine: din capacitatea de a goli obiectele de sensurile lor, de a le suge interpretarea, de a le devaliza „ca“-urile, de a percepe saliva, și nu întâlnirea. Neantul nu e „nimicul“, ci este acest osuar al ființei, acest cimitir de obiecte descompuse care, ele, și-au pierdut prestigiul interpretării, sculpturalitatea „ca“-ului, suplețea funcționalității și care acum zac desfăcute în bucăți. Dezbrăcate de propria lor ustensilitate, ele regresează către o nuditate pe care nu au avut-o niciodată și din alchimia unui lucru atât de sublim precum sărutul nu rămân decât glandele, secrețiile, saliva. Când un om ajunge să perceapă în chip real sărutul ca „întâlnire între două salive“ — și deci să-i repugne —, el înregistrează la rândul lui o regresie de tip psihotic în care accesul la interpretarea sărutului este total blocat. Tratatul de descompunere stă sub semnul unei maladii a lui „ca“.

Scena balului din Romeo și Julieta

În opoziție cu ratarea lui „ca“ din definiția lui Cioran, să analizăm înțelegerea interpretativă a sărutului la Shakespeare în Romeo și Julieta, actul I, scena 5, cunoscută sub numele de „scena balului“. Romeo, mascat, aflându-se ca intrus în sala de bal a familiei Capulet, o prinde pe Julieta de mână și însoțește gestul cu aceste vorbe:

Romeo: If I profane with my unworthiest hand

This holy shrine, the gentler sin is this;

My lips, two blushing pilgrims, ready stand

To smooth that rough touch with a tender kiss.

Julieta: Good pilgrim, you do wrong your hand too much

Which mannerly, devotion shows in this;

For saints have hands that pilgrims’ hands do touch,

And palm to palm is holy palmers’ kiss.

Romeo: Have not saints lips, and holy palmers too?

Julieta: Ay, pilgrim, lips that they must use in prayer.

Romeo: O! then, dear saint, let lips do what hands do;

They pray, grant thou, lest faith turn to despair.

Julieta: Saints do not move, though grant for prayers’ sake.

Romeo: Then move not, while my prayer’s effect I take.

[He kisses her.]

Thus from my lips, by thine, my sin is purged.

În traducere literală, cele 15 versuri care alcătuiesc scena sună astfel:

Romeo: De pângăresc cu mâna-mi de nimic

[Al mâinii tale] templu sfânt, fie acesta mai gingașu-mi păcat;

Buzele mele, doi pelerini roșind, sunt gata

Să netezească atingerea cea aspră cu un blând sărut.

Julieta: Bunule pelerin, cât de nedrept ești cu mâna-ți

Care [făcând astfel] nu arată decât o aleasă devoțiune.

Căci sfinții au mâini pe care mâinile pelerinilor chiar le ating

Şi palmă-către-palmă este sărutul sfinților pelerini.

Romeo: Dar oare sfinții nu au buze și, deopotrivă, sfinții pelerini?

Julieta: Ba da, pelerine, buze ce trebuie folosite pentru rugă.

Romeo: O, atunci, scumpă sfântă, lasă buzele să facă ceea ce mâinile fac.

Ele se roagă, recunoaște, pentru ca nu cumva credința să se prefacă-n disperare.

Julieta: -finții nu se mișcă, deși ei admit să o facă de dragul rugăciunilor.

Romeo: Atunci nu te mișca, câtă vreme culeg rodul rugăciunii mele.

[O sărută.]

Astfel de pe-ale mele buze păcatul e curățat de către ale tale.1

1. Traducerea literară, din ediția română a Operelor lui Shakespeare (Şt. O. Iosif, revăzută de Al. Philippide), sună astfel: