– Mă tem că interesul financiar reprezintă o reacţie pur umană.

– Nici pe mine nu m-ar nemulţumi aspectul respectiv. Principalul este să se vândă cartea - motivele sunt mai puţin importante. Banii câştigaţi îmi pot fi de real folos.

– Eu crezusem că tu n-ai probleme financiare, Andrew! Dintotdeauna ai avut veniturile tale… iar bunica ţi-a lăsat o sumă considerabilă…

– Micuţa Domnişoară a fost extrem de generoasă. De asemenea, sunt sigur că pot conta pe ajutorul şi sprijinul familiei, dacă va sosi o vreme când cheltuielile îmi vor depăşi veniturile. Totuşi, aş prefera să-mi pot câştiga singur existenţa. Nu doresc să apelez la voi decât în caz extrem.

– Cheltuieli? Despre ce cheltuieli vorbeşti? Iahturi? Călătorii pe Marte?

– Nici vorbă de aşa ceva. Însă mă gândesc la ceva destul de costisitor. Sper că drepturile de autor vor fi suficiente pentru ceea ce mi-am propus. Pentru următorul meu pas, ca să mă exprim aşa.

– Care-i acela? păru neliniştit bărbatul.

– O altă îmbunătăţire personală.

– Însă până acum ţi-ai putut permite să-ţi achiţi modernizările din contul tău.

– Aceasta s-ar putea să fie mult mai scumpă decât celelalte.

– Atunci drepturile de autor vin la fix, încuviinţă Paul. Iar dacă vor fi prea mici, sunt sigur că nu va fi nici o problemă să te…

– Nu-i vorba doar de bani, zise Andrew. Mai există anumite complicaţii…Paul, de data aceasta trebuie să ajung la vârf. Trebuie să discut cu preşedintele R.O.M.A. şi să obţin aprobarea lui. Am încercat să fixez o audienţă, dar până acum n-am reuşit. Fără îndoială, motivul îl constituie cartea mea. Ştii bine că n-au fost prea încântaţi să scriu aşa ceva… de fapt, n-au cooperat deloc…

– Cooperare? zâmbi Paul. Ăsta-i ultimul lucru la care te-ai putea aştepta de la ei. Îi sperii de moarte. N-au cooperat cu noi în nici una din etapele bătăliei pentru drepturile roboţilor, nu? Ba chiar dimpotrivă, şi cred că pricepi motivul. Acordă-i prea multe drepturi unui robot şi nimeni n-o să vrea să mai cumpere unul, nu crezi?

– Poate că da, poate că nu. Oricum, eu doresc să discut cu preşedintele companiei despre o solicitare cu totul specială. Singur nu pot reuşi, dar poate că dacă ai interveni tu…

– Ştii doar că nici eu nu sunt în relaţii mai bune cu R.O.M.A.

– Totuşi, conduci o firmă de avocatură puternică şi influentă şi eşti capul unei familii vechi şi distinse. Nu te pot ignora pur şi simplu. Iar dacă o fac, le poţi sugera că, întâlnindu-se cu mine, ar evita o nouă campanie dusă de "Feingold şi Charney" pentru extinderea drepturilor roboţilor.

– N-ar fi o minciună, Andrew?

– Ba da, Paul, iar eu nu mă pricep să spun minciuni. Mai exact, nu pot minţi decât constrâns de una dintre cele Trei Legi. De aceea trebuie să vorbeşti tu în numele meu.

– Andrew, Andrew! chicoti bărbatul. Tu nu poţi minţi, dar mă poţi împinge pe mine s-o fac, aşa-i? Devii din ce în ce mai uman!

PAISPREZECE

Întrevederea n-a fost uşor de aranjat, chiar folosind presupusa influenţă a lui Paul.

Totuşi, presiunile repetate - combinate cu aluziile, deloc delicate, referitoare la faptul că acordarea câtorva minute din preţiosul timp al lui Harley Smythe-Robertson puteau scăpa R.O.M.A. de o nouă şi neplăcută rundă de confruntări pe tema drepturilor roboţilor - aduseră rezultatul scontat. Într-o blândă zi de primăvară, Andrew şi Paul porniră împreună spre vasta întindere a complexului de clădiri care constituia cartierul general al giganticei companii de roboţi.

Harley Smythe-Robertson descindea din ambele ramuri ale familiei ce întemeiase R.O.M.A. şi adoptase numele scris cu cratimă tocmai pentru a-şi sublinia obârşia. Se apropia de vârsta pensionării şi majoritatea activităţii sale de preşedinte al companiei fusese dedicată controverselor drepturilor roboţilor. Era înalt şi aproape scheletic, cu părul cărunt şi rar, lipit de ţeastă. Nu folosea farduri. Pe tot timpul întrevederii aruncă spre Andrew priviri scurte, dar neîndoios ostile.

– Pot să ştiu ce alte necazuri ai venit să ne aduci? atacă el din capul locului.

– Vă rog să înţelegeţi, domnule, replică Andrew, că n-am avut nici o clipă intenţia de a provoca necazuri acestei companii. Niciodată.

– Dar ai făcut-o, şi încă în mod repetat.

– Am încercat doar să obţin ceea ce mi se părea cuvenit. Smythe-Robertson tresări de parcă fusese pălmuit.

– E absolut uluitor să aud un robot vorbind despre ceea ce "i se cuvine"!

– Robotul acesta este el însuşi uluitor, domnule Smythe-Robertson, interveni Paul.

– Uluitor, repetă acru preşedintele. Mda. De-a dreptul uluitor.

– Domnule, începu Andrew, cu aproape un secol în urmă, Merwin Mansky, care pe atunci era robopsihologul-şef al companiei, mi-a spus că relaţiile matematice ce guvernează formarea reţelelor pozitronice ale creierului sunt mult prea complexe pentru a permite altceva decât soluţii aproximative. În consecinţă, limitele propriilor mele capacităţi nu erau întru totul previzibile.

– După cum ai spus, asta se întâmpla cu un secol în urmă. Smythe-Robertson ezită o clipă, apoi adăugă rece: Domnule. În ziua de azi situaţia este cu totul alta. Roboţii noştri sunt fabricaţi cu precizie şi minuţios programaţi pentru activitatea viitoare. Am eliminat orice aspect imprevizibil din comportamentul lor.

– Da, aprobă Paul. Am observat şi eu asta. Unul dintre rezultate este că secretarul meu trebuie îndrumat în fiecare situaţie care se abate cât de puţin de la calea obişnuită. Asta nu mi se pare un progres.

– Aţi fi fost şi mai puţin mulţumit dacă secretarul s-ar fi apucat să improvizeze, observă Smythe-Robertson.

– Să improvizeze? repetă avocatul. Eu nu doresc decât să gândească. Să gândească atât cât să poată soluţiona situaţiile simple cu care e confruntat. Roboţii sunt proiectaţi să fie inteligenţi, nu? Mie, însă, mi se pare că v-aţi rezumat la o definiţie cam limitată a inteligenţei.

Smythe-Robertson se foi şi pufni, totuşi nu răspunse.

– Vreţi să spuneţi, întrebă Andrew, că nu se mai fabrică roboţi versatili şi adaptabili - să zicem - ca mine?

– Exact. Am abandonat modelele cu reţea pozitronică generalizată cu foarte mult timp în urmă - nici nu mai ştiu când anume. Poate chiar pe vremea lui Mansky. Adică înainte de a mă fi născut eu - şi, după câte vedeţi, nu mai sunt tânăr.

– Ca mine, încuviinţă Andrew. Cercetările pe care le-am făcut atunci când am scris cartea - cred că ştiţi că am scris o carte despre roboţi şi robotică - mi-au relevat că sunt cel mai vechi robot aflat în