— Ne gândeam că spargerea software-ului roverului s-ar putea să devină cam complicată. S-ar putea să trebuiască să mai comunicăm o grămadă cu Watney, bidirecțional.

— E în regulă, zise Venkat. Nu vă grăbiți, faceți-o cum trebuie.

— Am putea să rezolvăm mai rapid lucrurile cu un timp de transmisie mai scurt, spuse Jack.

Venkat îl privi nedumerit.

— Știți cum să mutați Pământul mai aproape de Marte?

— Nu e nevoie să deranjăm Pământul, răspunse Jack. Hermes e la șaptezeci și trei de milioane de kilometri de Marte chiar acum. La numai patru minute-lumină distanță. Beth Johanssen e o programatoare grozavă. Ar putea să-l îndrume pe Mark.

— Nici nu se pune problema, zise Venkat.

— E operatorul de sistem al misiunii, zise Jack insistent. Este exact zona ei de competență.

— Nu se poate, Jack. Echipajul încă nu știe.

— Ce-i cu voi? De ce nu le spuneți pur și simplu?

— Watney nu e unica mea responsabilitate, zise Venkat. Am alți cinci astronauți în spațiul interplanetar, care trebuie să se concentreze la drumul lor spre casă. Nimeni nu se gândește la asta, dar statistic ei sunt într-un pericol mai mare decât Watney în clipa asta. El e pe o planetă. Ei sunt în spațiu.

Jack ridică din umeri:

— Bine, o să ne mișcăm ca melcii atunci.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: SOL 98 (2)

Ai transcris vreodată 141 de byți la întâmplare, câte o jumătate de byte odată?

E plictisitor. Și e delicat când n-ai un pix.

Mai înainte, scriam doar litere în nisip. Dar de data asta am nevoie să scriu numerele pe ceva portabil. Primul meu plan a fost: folosește un laptop!

Fiecare membru al echipajului avea propriul laptop. Deci am la dispoziție șase. Mai degrabă, am avut șase. Acum am cinci. Am crezut că un laptop n-o să aibă probleme afară. Doar sunt componente electronice, nu? O să fie destul de cald ca să funcționeze pe termen scurt, iar aerul nu-i este necesar.

A murit instantaneu. Ecranul s-a stins înainte să ies din sas. Se pare că „L”-ul din „LED” vine de la „lichid”. Presupun că fie a înghețat, fie s-a evaporat. Poate o să postez un comentariu de utilizator: „Am dus produsul pe suprafața lui Marte. A încetat să funcționeze. 0/10.”

Așa că am folosit o cameră. Am o mulțime din astea, făcute special ca să funcționeze pe Marte. Am scris byții pe nisip pe măsură ce au venit, le-am făcut o poză și i-am transcris în habitat.

Acum e noapte, așa că nu mai sunt mesaje. Mâine o să introduc chestia asta în rover, iar de-acolo pot să se ocupe computeriștii de la JPL.

•

Un miros greu persista în aerul din camera de control improvizată pentru Pathfinder. Sistemul de ventilație nu fusese proiectat pentru atâția oameni, iar ei munciseră neîntrerupt, fără să acorde prea mult timp igienei personale.

— Vino sus, Jack, spuse Venkat. Azi o să fii cel mai aproape de Tim.

— Mersi, zise Jack, luând locul lui Venkat lângă Tim. Salut, Tim!

— Salut Jack, spuse Tim.

— Cât va dura patch-ul? întrebă Venkat.

— Ar trebui să fie aproape instantaneu, zise Jack. Watney a introdus mai devreme codul pentru spargerea software-ului și avem confirmarea că funcționează. Am actualizat fără probleme sistemul de operare al Pathfinderului. Am trimis codul pentru rover, pe care Pathfinderul l-a retransmis. Odată ce Watney execută patch-ul și reinițializează roverul, ar trebui să avem o conexiune.

— Iisuse, ce proces complicat, spuse Venkat.

— Când aveți timp, încercați să actualizați un server Linux, zise Jack.

După un moment de tăcere, Tim zise:

— Era o glumă. Ar fi trebuit să râdeți.

— Ah, rosti Venkat. Sunt fizician, nu le am cu calculatoarele.

— Stați liniștit, nici pe cei care le au cu calculatoarele nu prea îi face să râdă.

— Ești o persoană foarte dezagreabilă, Tim, spuse Jack.

— Sistemul e online, zise Tim.

— Ce?

— E online. Ca să știți, doar.

— La naiba! spuse Jack.

— A mers! zise Venkat către cei din încăpere.

[11.18] JPL: Mark, sunt Venkat Kapoor. Te urmărim de la ziua solară 49. Întreaga planetă îți ține pumnii. Ai făcut o treabă grozavă că ai luat Pathfinderul. Lucrăm la planurile de salvare. JPL ajustează VCM-ul de la Ares 4 ca să facă un zbor scurt la suprafață. O să te ia cu ei și apoi mergeți la Schiaparelli. Asamblăm o misiune de aprovizionare ca să te hrănim până ce ajunge Ares 4.

[11.29] WATNEY: Mă bucur să aud. Chiar aștept cu nerăbdare să nu mor. Vreau să fie clar că n-a fost vina echipajului. Întrebare adiacentă: Ce-au spus când au aflat că sunt în viață? De asemenea: „Bună, mamă!”

[11.41] JPL: Spune-ne despre „culturile” tale. Am estimat că pachetele cu mâncare ți-ar ajunge până la ziua solară 400, la 3/4 din rație per masă. Culturile o să modifice estimarea? Cât despre întrebarea ta: Încă nu le-am spus celor din echipaj că trăiești. Vrem să se concentreze pe misiunea lor.

[11.52] WATNEY: Culturile sunt cartofi, crescuți din cei pe care trebuia să-i pregătim de Ziua Recunoștinței. O duc grozav, dar terenul disponibil nu e suficient pentru sustenabilitate. O să termin hrana cam în jurul zilei solare 900. Și: Spuneți-i echipajul că trăiesc! Ce mama dracului aveți?

[12.04] JPL: O să aducem botaniști să-ți pună întrebări detaliate și să verifice ce ai făcut. E viața ta la mijloc, așa că vrem să fim siguri. Ziua solară 900 e o veste grozavă. Ne dă mai mult timp să asamblăm misiunea de aprovizionare. Plus, te rugăm să-ți temperezi limbajul. Tot ce tastezi e transmis live peste tot în lume.

[12.15] WATNEY: Uite! O pereche de țâțe! –> (.Y.)

•

— Vă mulțumesc, domnule Președinte, spuse Teddy în telefon. Apreciez apelul și-o să transmit felicitările dumneavoastră întregii organizații.

Termină conversația și puse telefonul într-un colț al biroului, în perfectă simetrie cu marginile acestuia.

Mitch Henderson bătu în ușa deschisă a încăperii.

— Te deranjez?

— Intră, Mitch, spuse Teddy. Ia loc.

— Mersi, zise acesta, așezându-se pe o canapea frumoasă de piele.

Atinse casca din ureche și-i micșoră volumul.

— Cum e