Fragment din Manualul lui Muad'Dib de prinţesa Irulan.

  DUCELE ÎL GĂSI pe Thufir Hawat singur, în camera de pe colţ, spre care îl îndrumase unul dintre soldaţii de pază. Din încăperea învecinată se auzeau zgomotele oamenilor care instalau echipamentul de radiocomunicaţii. Mentatul se ridică din spatele unei mese înţesate cu hârtii, în timp ce Ducele examina odaia. Pereţii erau verzi şi unicul mobilier, în afara mesei, consta în trei scaune cu suspensie, de pe spătarele cărora H-ul Harkonnenilor fusese îndepărtat în grabă, lăsând o pată decolorată.

  — Scaunele sunt captură, spuse Hawat, dar nu prezintă nici un pericol. Unde este Paul, Sire?

  — L-am lăsat în sala de consiliu. Sper să se poată odihni puţin, în lipsa mea.

  Hawat dădu din cap. Apoi se duse Ia uşa deschisă spre încăperea alăturată şi o închise, curmând larma aparatelor electronice.

  — Thufir, spuse Leto, mă preocupă problema stocurilor de mirodenie ale Harkonnenilor şi ale Împăratului.

  — Domnia-Ta?

  Ducele îşi ţuguie buzele.

  — Nişte silozuri nu sunt ceva indestructibil.

  Hawat vru să spună ceva, dar Leto îl opri cu un gest al mâinii.

  — Nu-i vorba de rezervele imperiale, continuă el. În sinea lui, suveranul s-ar bucura dacă Harkonnenii ar avea de suferit. Dar cum s-ar putea plânge Baronul de distrugerea unor stocuri a căror existenţă n-o poate recunoaşte deschis?

  Hawat clătină din cap.

  — Dispunem de foarte puţini oameni, Sire.

  — Ia de la Idaho. Şi poate că nici câtorva fremeni nu le-ar displace o escapadă în afara planetei. Un raid pe Giedi Prim ar fi o diversiune cu destule avantaje tactice, Thufir.

  — Cum doreşti, Domnia-Ta.

  Hawat se depărtă câţiva paşi, iar Ducele, observându-i nervozitatea, gândi: Poate crede că n-am încredere în el. Ştie că am informaţii confidenţiale despre existenţa unor trădători. Mai bine să-l liniştesc chiar acum.

  — Thufir, spuse el, întrucât eşti unul dintre puţinii oameni în care pot avea toată încrederea, aş vrea să mai discutăm o problemă. Ştim amândoi cât de vigilenţi trebuie să fim ca să prevenim infiltrarea unor trădători printre forţele noastre… dar mi s-au adus la cunoştinţă două fapte noi.

  Hawat se întoarse şi-l privi fix. Iar Leto îi relată cele spuse de Paul.

  Dar, în loc să declanşeze intensa concentrare mentatică, informaţiile părură să sporească agitaţia lui Hawat.

  Leto îl iscodi cu privirea, apoi, dintr-o dată, spuse:

  — Îmi ascunzi ceva, bătrâne prieten. Ar fi trebuit să-mi dau seama după nervozitatea pe care ai manifestat-o în timpul şedinţei. Ce-i atât de grav încât să nu poată fi dat la iveală într-un consiliu de stat major?

  Buzele pătate de sapho ale mentatului se contractară într-o linie subţire din care radiau riduri minuscule. Îşi păstrară aceeaşi rigiditate şi când Hawat spuse:

  — Domnia-Ta, e o problemă pe care nu ştiu cum s-o abordez.

  — Avem destule cicatrice comune, Thufir. Ştii bine că poţi să abordezi orice subiect cu mine.

  Hawat îl privi pe Duce în tăcere, gândind: Aşa-l prefer. Acesta-i omul de onoare care merită tot devotamentul şi toată puterea mea de muncă. De ce trebuie să-l rănesc?

  — Ei? Făcu Leto.

  Hawat ridică din umeri.

  — E vorba de un fragment de mesaj. L-am capturat de la un curier Harkonnen. Mesajul era destinat unui agent cu numele Pardee. Avem motive întemeiate să credem că Pardee era şeful reţelei de spionaj a Harkonnenilor la Arrakeen. Mesajul acesta… ar putea avea consecinţe grave… sau deloc.

  — Şi care-i conţinutul atât de delicat al acestui mesaj?

  — Fragment de mesaj, Domnia-Ta. Era o imprimare pe film minimic, prevăzut cu obişnuita capsulă de distrugere. Am reuşit să oprim acţiunea acidului cu puţin timp înainte de-a apuca să distrugă textul în întregime şi am salvat un fragment. Fragmentul este, totuşi, extrem de semnificativ.

  — Ascult.

  Hawat îşi frecă buzele.

  — Textul sună aşa:”…eto nu va bănui nimic şi când lovitura îi va fi aplicată de mâna îndrăgită, doar recunoaşterea ei va fi suficientă ca să-l distrugă”. Mesajul purta sigiliul personal al Baronului. Autentificarea am făcut-o eu însumi.

  — E limpede pe cine bănuieşti, rosti Ducele, cu glas dintr-o dată glacial.

  — Mai curând mi-aş tăia braţele decât să te rănesc, Domnia-Ta, spuse Hawat. Dar dacă…

  — Doamna Jessica, rosti Leto, clocotind de furie. N-ai putut stoarce confirmarea de la acel Pardee?

  — Din nefericire, Pardee nu se mai afla printre cei vii, când ne-a căzut în mână curierul. Cât despre acesta din urmă, sunt sigur că nu cunoştea conţinutul mesajului.

  — Înţeleg.

  Leto îşi scutură capul. Ce stratagemă deplorabilă! Nu-i nimic adevărat, îmi cunosc femeia.

  — Domnia-Ta, dacă…

  — Nu! Este o eroare care…

  — Nu putem să ignorăm faptul, Domnia-Ta.

  — Trăiesc cu ea de şaisprezece ani! Au existat nenumărate ocazii ca să… Tu însuţi ai verificat şcoala! Ai verificat-o şi pe ea! Hawat murmură abătut:

  — Din păcate nu sunt infailibil.

  — Îţi spun eu că e cu neputinţă! Harkonnenii vor să distrugă neamul Atreides – inclusiv pe Paul. Au şi încercat s-o facă. Crezi cumva că o femeie ar putea participa la un complot împotriva propriului copil?

  — Poate că nu complotează împotriva copilului ei… Poate că atentatul de ieri n-a fost decât o înscenare iscusită…

  — Nu putea fi o înscenare.

  — Sire, se zice că nu şi-ar cunoaşte părinţii. Dar dacă-i cunoaşte? Dacă-i orfană, să zicem, din cauza unui Atreides?

  — Ar fi acţionat demult! Puţin murky, într-un pahar… sau un stilet, noaptea. Cui i-ar fi fost mai uşor să mă ucidă?

  — Harkonnenii vor să te distrugă, Domnia-Ta. Nu urmăresc numai să te ucidă. În kanly există o sumedenie de nuanţe. Aceasta ar putea fi o capodoperă printre vendete.

  Umerii Ducelui se gârboviră. Leto închise