indiferent de preţul care i s-a oferit. Au început belelele. Nu-i mai mergeau afacerile, astfel încât să fie nevoit, în cele din urmă, să vândă maşina. Interesant era faptul că i se „făcuseră“ şi pe maşină, dar astfel încât ea să nu păţească nimic. Cu ansa se putea decela un câmp negativ care înconjura maşina, precum o gogoaşă, la 10–15 cm de caroserie. Cel mai uşor se scapă de aşa ceva prin sfinţirea de către un preot a maşinii. Se poate face curăţare şi pe simboluri Reiki sau radiestezic, dar nu au puterea sfinţirii unui preot şi a aghiasmei.

Tot ţiganilor le este specific atacul la nivelul ultimei chakre.

Mergeam odată prin centru şi în faţă la Cinema Patria m-a oprit o ţigancă tânără, care m-a rugat să donez nişte bani pentru un tratament în străinătate al unui copil. Am refuzat pe motiv că avem medici şi terapeuţi atât de buni încât ar trebui să înveţe cei din străinătate de la noi. Mi-a arătat o tăietură din ziar care arăta că fusese un sfat dat chiar de medici pentru acest tratament. I-am replicat că sunt la rândul meu medic şi că nu împărtăşesc aceeaşi opinie. Am supărat-o rău. După câteva minute de la despărţire uitasem de ea, când a început balamucul. Prima dată am primit atacul în cap. M-am închis, am făcut simboluri (Cho Ku Rei, Dai Ko Mio, Rama) şi am crezut că am scăpat. Dar, surpriză, nu a fost aşa. A venit în inimă! Am continuat în acelaşi mod interpunând între mine şi agresoare o perdea de lumină din Sursa Universală. A realizat că nu poate să mă atingă aşa şi a venit prin chakra rădăcinii. Senzaţia a fost groaznică. Efectiv de parcă te trage cineva în ţeapă! Vreau să spun că m-am îndoit de durere şi mi s-a spus că am devenit livid la faţă!

Am intrat în mine şi mi-am făcut simboluri dinăuntrul canalului mare ca să opresc ceea ce venea şi am reuşit să scap.

Am avut noroc că eram treaz, o prietenă a mea însă a primit „bucuria“ asta în somn. A trebuit să scot din ea patruzeci şi ceva de entităţi (şerpi şi pitoni!), unele de peste 1,5 metri, care fuseseră trimise de o bunică şcolită la ţigani! Eu scoteam din ea şi ea plângea de parcă îi năştea pe acolo!

Am fost chemat la un moment dat de o prietenă ca să fac cunoştinţă cu o doamnă care avea o problemă. Şi când spun o problemă mă refer la una cu adevărat. Soţul ei, de naţionalitate turcă, fusese arestat exact de Sfântul Nicolae pentru trafic de droguri. Captura pe care o făcuse Brigada Antidrog era de peste 10 kilograme de heroină! Nu fusese prins el, ci doi indivizi care aduceau marfă din Turcia şi care aveau, din câte am reţinut, o dubiţă cu fund dublu unde fusese găsit drogul. Doar că maşinile erau ale firmei turcului pe care îl vom numi E. Nu este de datoria mea să-l judec. Nu ştiu dacă este vinovat sau nu şi, sincer, nu mă interesează. Am văzut însă dovezile pe care le-au prezentat cei de la procuratură şi pot spune că într-un sistem juridic corect eu unul, ca judecător, le-aş fi dat cu dosarul în cap şi i-aş fi trimis din nou la şcoală! Dovezile, de exemplu, constau în câteva fotografii ale turcului cu cei doi în care el avea o geantă (şi ce dacă?), o bandă în care îi întreba dacă au adus marfa (o fi fost vorba de sarailii!) şi mărturia celor doi că el ştia. Asta îmi aminteşte de denunţurile de pe vremea comuniştilor când, dacă doi indivizi puneau ochii pe pământul tău şi spuneau că ai fost legionar, ajungeai la canal. Se pare că nu am evoluat prea mult de atunci. Ba mai ţin minte că la un moment dat, când s-a aflat că am să fiu martorul doamnei Vântu în procesul de divorţ, mi s-a spus că: „Ce, crezi că este atât de greu să ţi se găsească un pachet cu droguri şi să fii ascuns pentru mulţi ani?“ Oare aşa era şi cu turcul nostru, tată al unui băieţel de clasa a doua şi soţul unei femei lăsate singure la treizeci de ani? Nu ştiu. Cert este că toată lumea era îngrijorată de soarta lui. Nu suporta detenţia. Acum, când scriu, a trecut un an de la arestarea lui şi încă nu s-au luat declaraţiile de la martori şi ei sunt tot închişi! Circul juridic românesc! Repet, nu este datoria mea să-l judec şi sunt de acord că cei care se ocupă cu aşa ceva ar trebui închişi mult timp.

Acum însă era vorba de el ca om şi de bunăstarea lui psihică. Pentru mine un om rămâne om indiferent de situaţia în care se află. Aşa că am făcut nişte măsurători şi am descoperit că cineva încerca să-l lucreze. Îl presa psihic ca să mărturisească faptul că el ar fi fost capul reţelei care aducea droguri în ţară. După amprenta pe care o lăsase energia celui care îi trimitea acest gând am descoperit că era ţigan. Există o vibraţie mai joasă a ţiganilor, acel chi greu de care vorbeam în cartea precedentă. Cert este că am acceptat să fiu în sală în momentul în care era şedinţa.

În momentul în care i-am văzut pe cei cu care era judecat, presupuşii lui complici, am crezut că cineva din familiile lor umblă cu prostioare ca să poată să-i scape basma curată pe cei doi şi pe soţia unuia dintre ei, unde mai fuseseră descoperite droguri. Cum stăteam eu în spatele sălii, curăţându-l de la distanţă pe pacientul meu şi încercând să îi redau dorinţa de viaţă şi de luptă, am observat printre avocaţi un tip îmbrăcat în costum, pe la