* * *

Ţinând seama de faptul că reprezenta un monopol, Palace era un hotel excelent. Serviciul uman mai lăsa de dorit, însă toate maşinăriile-baia, facilităţile, curăţătoriile, ospătarii — atingeau perfecţiunea. Cen-turanii păreau să trateze automatele de parcă vieţile le-ar fi atârnat de ele.

Peretele estic se afla la numai trei metri de cupolă şi avea ferestre protejate de ecrane dreptunghiulare imense ce se activau automat, pentru a filtra razele directe ale soarelui. Ecranele erau deschise acum. Elroy privi prin peretele de sticlă, peste proeminenţa micuţă a domului lui Alderson City, spre un orizont atât de neregulat şi de apropiat încât avea senzaţia că se găsea pe creasta unui munte. Totuşi, stelele nu se distingeau atât de limpede de pe nici un munte terestru. Aici, Universul părea că poate fi atins cu mâna.

De altfel, camera îl costa pe măsură. Trebuia să reînveţe să cheltuiască bani fără să se înfioare.

Tânărul făcu un duş şi se amuză copios. Duşul revărsa volume imense şi lente de apă fierbinte ce manifesta tendinţa să rămână pe corpul lui ca o gelatină. Existau apoi jeturi laterale şi un spray acicular. Bănuia că reprezenta un enorm progres faţă de zilele de altădată, când cavitatea ce adăpostea acum Alderson City fusese excavată prin exploatarea intensă şi costisitoare a minereurilor de hidraţi. Fuziunea era însă ieftină şi, o dată făcută, apa putea fi distilată din nou şi din nou, la nesfârşit.

Când ieşi de sub duş, constată că primise un mesaj. Infoterminalul de pe noptieră recepţionase o serie de date pe care le imprimase într-un volum de dimensiunile unei cărţi de telefoane, cu pagini ce puteau fi şterse după plecarea turistului. Probabil că expeditorul fusese Alice Jordan. Tânărul răsfoi teancul de materiale, până ce găsi memoriile lui Nick Sohl şi începu de acolo. Secţiunea despre Pak se găsea spre sfârşit.

Când termină, se simţi străbătut de un fior. Era vorba de Nicholas Sohl, cândva Primul Secretar al Centurii… În nici un caz un individ lipsit de inteligenţă şi abilitate. Nu trebuie uitat, scrisese Sohl, că este mai inteligent decât noi. Poate că are o idee la care noi nu ne-am gândit.

Totuşi cât de inteligent putea fi un om ca să compenseze lipsa unei surse de hrană?

Continuă cu cititul.

Alice sosi cu zece minute mai devreme. Din uşă, privi spre infoterminal.

— Le-ai căpătat. Perfect! Cât de departe ai ajuns?

— La memoriile lui Nick Sohl. Un manual despre fiziologia alienului. Am răsfoit lucrarea lui Greves despre evoluţie. El enumeră o duzină de plante ce ar putea proveni de pe planeta Pak.

— Tu eşti planetar. Ce crezi?

— Nu sunt biolog. Am parcurs şi procedurile de la baza Olympus. Să fiu sincer, deocamdată nu mă interesează modul de funcţionare al unui polarizator de gravitaţie.

Fata se aşeză pe marginea patului. Purta pantaloni largi şi o bluză; după opinia lui Elroy, nu era îmbrăcată pentru un restaurant. Deşi n-ar fi trebuit să se aştepte la fuste, în gravitaţia asteroidului Vesta.

— Cred că-i vorba despre Brennan, spuse ea.

— Şi eu zic la fel.

— Dar ar trebui să fie mort. Nu avea sursă de hrană.

— Îşi remorca naveta-solo. Chiar şi acum două sute de ani, bucătăria unei navete-solo l-ar fi hrănit mult timp, nu? Dar îi lipseau rădăcinile. Poate că avea câteva luate din cală şi poate că la bordul navei Pak mai existau altele. Însă după ce le termina…

— Cu toate astea, tu crezi că-i în viaţă şi eu sunt de aceeaşi părere. Aş vrea să-ţi aud argumentele.

Elroy tăcu câteva clipe, organizându-şi gândurile.

— Olandezul Zburător. Vandervecken. Un om devenit nemuritor din cauza unui blestem. Prea se potrivesc toate…

Alice încuviinţă din cap.

— Altceva?

— Păi, răpirile şi faptul că ne aduce înapoi, deşi riscă să fie prins. Este prea compătimitor pentru un alien şi prea puternic pentru un om. Ce-a mai rămas?

— Brennan.

— Apoi, chestiunea duplicatului Stonehenge. -îi povesti întâmplarea, apoi continuă: M-am gândit la asta din clipa când ai amintit de Brennan. Ştii ce cred eu? Brennan a avut timp destul să exerseze cu polarizatorul de gravitaţie. Probabil că i-a înţeles principiul şi l-a extins la un generator gravitaţional. După aceea, s-a putut juca aşa cum a vrut cu el.

— Jocuri… Aşa-i. Probabil că nou dobândita inteligenţă era ca o jucărie pentru el.

— Este posibil să fi făcut şi alte farse.

— Mda, zise fata cu un ton ciudat.

— Mi se pare mie, sau cunoşti o alta?

— Ai auzit vreodată de asteroidul Mahmed? râse Alice. Apărea în datele pe care ţi le-am trimis.

— Cred că n-am ajuns până acolo.

— Este vorba despre un asteroid cu diametrul de vreo trei kilometri, alcătuit în principal din gheaţă. Telescoapele Centurii l-au detectat destul de devreme, în… 2183, mi se pare. Pe atunci, se aflaîn exteriorul orbitei lui Jupiter. Mahmed este numele primului centuran care a coborât pe el. Tot el i-a determinat orbita şi a constatat că se va ciocni de Marte.

— Aşa s-a întâmplat?

— Da. Probabil că putea fi oprit, chiar cu tehnologia primitivă de pe atunci, dar cred că nimeni n-a fost cu adevărat interesat. Impactul urma să se producă la mare distanţă de baza Olympus. Au desprins din el un fragment măricel de gheaţă şi l-au trecut pe altă orbită. Era apă aproape pură, o substanţă foarte valoroasă.

— Tot nu-nţeleg ce legătură are asta cu…

— I-a ucis pe marţieni. Din câte ne putem da seama, au pierit toţi marţienii de pe planetă. Conţinutul în vapori de apă al atmosferei a crescut binişor.

— Aha, încuviinţă Elroy. Un genocid, o farsă tragică pentru marţieni.

— Ţi-am spus: Vandervecken poate fi o nucă prea tare pentru noi.

— Mda.

De la simpla voce înregistrată pe o bobină cu mecanism de autodistrugere, Vandervecken crescuse în toate dimensiunile. Acum avea o lungime de două sute douăzeci de ani şi domeniul activităţilor sale acoperea întreg Sistemul Solar. Crescuse, de asemenea, şi în putere fizică. Monstrul-Brennan ar fi putut arunca pe umăr un Elroy Truesdale, ca să-l suie în Steiuri.

— Este puternic, ai dreptate. Iar noi suntem singurii care o ştim. Ce facem acum?

— Cinăm, spuse