— Nu la asta mă refeream.

— Ştiu la ce te refereai, surâse Alice. Totuşi, hai să cinăm.

* * *

Ultimul nivel al hotelului Palace era o piramidă cu patru laturi, care prezenta două aspecte ale realităţii. Feţele est şi vest dădeau spre Vesta, în vreme ce feţele nord şi sud erau proiecţiile holografice ale unor regiuni muntoase de pe Pământ.

— Este o proiecţie în buclă, cu lungimea de câteva zile, înregistrată dintr-un vehicul de sol, îi explică Alice. Asta mi se pare că-i o dimineaţă în Elveţia.

— Âşa-i, încuviinţă Elroy. (Cocteilul cu votcă îl lovise din plin. Sărise peste prânz, şi acum stomacul lui era un vid nesăţios.) Povesteşte-mi despre mâncărurile din Centură.

— Ei bine, Palace se axează în principal pe bucătăria franţuzească a planetarilor.

— Aş dori să încerc şi ceva specific Centurii. Poate mâine?

— Să fiu sinceră, m-am învăţat prost pe Pământ. Te pot duce la un local cu specific centuran, dar nu cred că vei descoperi satisfacţii gastronomice inedite. Alimentele sunt prea scumpe aici ca să încurajeze producerea de reţete noi.

— Păcat… — Tânărul examină meniul afişat pe pieptul chelnerului şi tresări: Dumnezeule! — Ce preţuri!

— Ăla-i cel mai scump. La capătul opus, se găseşte raţia de drojdie, care-i gratuită…

— Gratuită?

— … şi nici aşa nu merită. Dacă eşti falit, îţi va asigura subzistenţa -practic, se dezvoltă singură. Bucătăria specifică Centurii este aproape vegetariană, cu excepţia cărnii de pasăre şi a ouălor. În majoritatea domurilor mari, se cresc păsări de casă, vitele şi porcii sunt crescuţi în asteroizii transformaţi, cât despre peşti şi alte produse marine… astea trebuie importate. Unele vin congelate, şi e mai ieftin.

Îşi tastară comenzile pe pieptul chelnerului. Pe Pământ, un restaurant atât de scump ar fi avut ospătari umani… şi totuşi, lui Elroy îi venea greu să-şi închipuie un centuran servind la masă.

Fripturile erau minuscule, dar garnitura se compunea dintr-o mulţime de legume diverse. Alice abordă mâncarea cu un apetit pe care pământeanul i-l admiră.

— Îmi era poftă de aşa ceva, spuse ea. Pe Pământ, am fost nevoită să mă apuc de turism, ca să dau jos tot ce acumulam din cauza mâncării.

Tânărul lăsă furculiţa din mână.

— Nu-mi dau seama ce a mâncat el.

— Măcar la masă să abandonăm subiectul ăsta.

— Bine. Atunci povesteşte-mi despre tine.

Fata îi povesti despre copilăria petrecută în asteroidul Mărginirea şi despre ecranele subterane prin care putea vedea stelele… care nu însemnaseră nimic pentru ea până la prima ieşire în spaţiu. Anii de antrenament în vehicule spaţiale nu erau obligatorii, dar toţi prietenii te-ar fi privit chiorâş dacă nu li te alăturai. Povesti despre prima ei contrabandă şi despre copoiul care se prinsese ca o lipitoare de traiectoria ei, rânjindu-i de pe ecranul de comunicaţii. Urmaseră trei ani în care transportase alimente şi maşinării hidroponice spre punctele troiene, înainte de a încerca din nou contrabanda… când apăruse aceeaşi faţă amuzată, la care se adăugase lecţia despre economie pe care i-o ţinuse copoiul pe drumul până la Hector.

Ajunseră la cafea (liofilizată) şi coniac (un produs centuran excelent). Elroy îi povesti despre verişori şi verişoare, despre generaţiile de unchi, stră-unchi şi mătuşi asortate, toţi risipiţi prin lume, astfel încât avea rude oriunde ar fi ales să meargă. Îi povesti şi despre Bunica 'Stelle.

— Deci, a avut dreptate, spuse Alice.

Tânărul înţelese ce dorise ea să spună.

— Nu m-aş fi adresat legii. Nu puteam refuza banii ăia. Alice, individul îi consideră pe toţi oamenii drept nişte marionete, iar el este singurul care vede sforile ce le manipulează.

— Eu n-aş lăsa un bărbat să se gândească la mine în felul ăsta, pufni fata.

— În plus, culege eşantioane. Ca să vadă cum ne descurcăm, încotro ne îndreptăm. Bănuiesc că următorul lui pas este un proiect de împerechere selectivă.

— Bine, şi care ar fi următorul nostru pas?

— Nu ştiu.

Elroy sorbi din coniac. Era absolut minunat, părea că i se vaporizează în gură. Centuranii ar fi trebuit să-l exporte. Nu i-ar fi costat prea mult combustibilul — era o marfă care cobora în puţul gravitaţional.

— Cred că avem trei opţiuni, zise fata. Prima dintre ele este să spunem tot ceea ce ştim, mai întâi lui Vinnie, apoi oricărui producător de ştiri dispus să ne asculte.

— Crezi că ne va asculta vreunul?

— Eh, făcu ea un gest de nepăsare din mână. Cred că ar publica ştirea. Este ceva inedit. Totuşi, nu avem dovezi. Avem o ipoteză, cu o gaură uriaşă, dar asta-i totul.

— Ce anume a mâncat?

— Exact.

— Ei bine, am putea încerca.

Alice apăsă o tastă de apel. Când chelnerul apăru silenţios ca o boare de vânt, fata comandă încă două coniacuri.

— Şi după aceea? întrebă ea.

— Mda…

— Oamenii vor asculta, vor comenta şi-şi vor pune întrebări. Dar nu se va întâmpla nimic. Treptat, totul se va stinge. Brennan va aştepta atât cât va fi nevoie: o sută de ani, o mie…

— Nu vom şti niciodată. Este ca şi cum am ţipa în vid.

— Corect. A doua opţiune este să abandonăm totul.

— Nu.

— De acord. A treia opţiune este să plecăm după el. Cu o flotă a poliţiei centurane, dacă ea ne va sprijini. Dacă nu… singuri.

Elroy căzu pe gânduri, sorbind din coniac.

— Încotro ne vom îndrepta?

— Hai să vedem… — Alice se lăsă pe spate, îngustându-şi ochii. — El a pornit către spaţiul interstelar. S-a oprit pentru două luni în norul de comete, mult dincolo de orbita lui Pluton. S-a oprit brusc, ceea ce trebuie să-l fi costat o grămadă de combustibil, apoi a pornit mai departe.

— Nava lui a pornit mai departe. Dacă el se găseşte acum aici, înseamnă că a expediat doar modulul de propulsie. În felul ăsta, a rămas cu cabina şi cu naveta-solo centurană.

— Plus combustibilul. O mulţime de combustibil, luat din rezervoarele propulsiei. Le-a umplut înainte de plecare.

— Perfect! Să zicem că ar fi descoperit o modalitate de a creşte rădăcinile, pentru a se hrăni. Poate că, înainte de a pleca de pe Marte, a luat din cală nişte seminţe. Ce anume i-ar trebui acum şi nu are?

— O casă. O