— Nu le-ar fi putut extrage din comete?

— Poate că da. În mod sigur, gazele şi unele elemente chimice.

— Bine. M-am gândit şi la asta, zise Elroy. Când vorbeşti cu atâta nepăsare despre norul de comete, crezi că-i vorba despre o aglomerare de bolovani similară Centurii? Norul de comete este cu totul altceva.

Vorbea alegându-şi cuvintele cu grijă. Coniacul începuse să-i afecteze limba. Dacă bâlbâia vreun termen mai complicat, fata ar fi râs de el.

— Este regiunea din spaţiu unde cometele încetinesc, rămân o vreme, apoi cad înapoi spre Soare. Are un volum de zece până la douăzeci de ori mai mare decât al Sistemului Solar, şi nu uita că marea parte a Sistemului Solar este dispusă într-un plan. Majoritatea cozii unei comete este alcătuită din hidrogen, nu? Aşadar, Brennan n-a avut probleme cu combustibilul. În clipa de faţă, s-ar putea afla oriunde în norul acela, pentru ca mâine să fie în cu totul altă parte. Unde să-l căutăm?

— Vrei să abandonezi? îl ţintui fata cu privirea.

— Ideea mă ispiteşte. Nu pentru c-ar fi prea mare pentru puterile mele. Dimpotrivă, este prea mic. Ascunzătoarea lui este prea al naibii de mare!

— Mai există o posibilitate, spuse Alice. Persefona.

Persefona… Cum de uitase de existenţa celei de-a zecea planete? Deşi…

— Persefona este o gigantă gazoasă, nu?

— Nu ştiu sigur, dar aşa se presupune. A fost detectată pe baza masei şi a influenţei pe care o are asupra orbitelor cometelor. Este însă posibil ca atmosfera să-i fie îngheţată. Brennan s-ar putea menţine deasupra unui punct, până ce străpunge straturile îngheţate, pentru ca după aceea să coboare.

Fata se aplecă peste masă şi-l privi cu ochi căprui, intenşi.

— Roy, el trebuia să facă rost de metale de undeva! A construit un fel de generator gravitaţional, nu? Pentru asta trebuie să fi făcut şi nişte experimentări. Avea deci nevoie de metal. De mult metal.

— Nu-I putea extrage din nucleul unei comete?

— Nu cred.

— Nu putea întreprinde o exploatare minieră a Persefonei. O planetă atât de mare trebuie să fie o gigantă gazoasă, cu un miez aflat în stare lichefiată. N-ar fi putut asoliza nicăieri. Presiunea ar trebui să fie comparabilă cu cea jupiteriană.

— Atunci, un satelit? Poate că Persefona are un satelit!

— Bineînţeles, de ce nu? Orice gigantă gazoasă ar putea avea zeci de sateliţi naturali.

— El s-a oprit două luni, asigurându-se că putea trăi acolo. Probabil că localizase Persefona şi o studiase prin telescop. Când s-a convins de existenţa sateliţilor, a abandonat modulul propulsiei. Altfel, ne-am fi dat seama de prezenţa lui prin semnătura monopolilor.

— Mi se pare un raţionament corect. Poate că a sădit şi arborele-vieţii… Totuşi, este posibil ca acum să nu se afle acolo.

— Trebuie să fi lăsat urme. De acum, vorbim despre un satelit, un corp ceresc mult mai mic. Trebuie să existe semne acolo unde a asolizat… urmele fuziunii, exploatările miniere, clădirile pe care Ie-a abandonat, plus căldura. De acord, unele urme puteau fi şterse, dar nu şi căldura, în nici un caz pe un satelit mic, aflat la naiba, dincolo de Pluton. Căldura ar fi afectat mediul, provocând efecte superfluide şi vaporizând unele elemente îngheţate.

— Iar atunci, am avea dovezi, conchise Elroy. Putem lua imagini holografice. În cel mai rău caz, putem holografia semnele lăsate pe satelitul Persefonei. N-ar mai fi o simplă ipoteză, nesusţinută de nimic.

— Şi-n cel mai bun caz? surâse ea. Ne vom ciocni de monstrul-Brennan.

— Ghinionul lui!

— Aşa-i!

Alice îşi înălţă coniacul. Ciocniră uşor pocalele şi băură.

* * *

Spaima căderii îl trezi pe jumătate, iar senzaţiile familiare ale mahmurelii făcură restul. Se sculă în capul oaselor pe un pat aducând cu un nor trandafiriu — patul Alicei. Veniseră aici seara târziu, poate pentru ca să sărbătorească ori să încheie un acord, sau poate, pur şi simplu, pentru că se plăceau reciproc.

Nici o durere de cap. Coniacul bun are ca efect mahmureala, dar nu produce migrene.

Fusese una dintre nopţile cele mai bune.

Fata nu se zărea nicăieri. Plecase la serviciu? Nu, o auzi umblând prin bucătărie. Desculţ, Elroy intră acolo. În pielea goală, Alice făcea clătite.

— Chiar am vorbit serios? întrebă tânărul.

— Acum trebuie să guşti mâncărurile centurane, replică ea.

Îi întinse un platou plin vârf. El îl apucă greşit şi clătitele se zguduiră şi plutiră, exact ca în reclame. Elroy izbuti să le prindă, însă aranjamentul avea acum aspectul Turnului din Pisa.

Aveau gustul tuturor clătitelor — erau bune, dar nu se deosebeau cu nimic de altele. Poate că în reţeta centurană se includea şi gătitul în pielea goală. Tânărul le umplu cu erzaţ de dulceaţă de vişine şi-şi propuse să nu uite să-i trimită Alicei câteva flacoane cu dulceaţă autentică — dacă ea rămânea în Centură şi dacă el mai ajungea vreodată viu pe Pământ.

— Chiar am vorbit serios? repetă întrebarea.

Fata Ti întinse o ceaşcă şi un borcan cu cafea liofilizată, purtând o etichetă terestră.

— Mai întâi, să vedem ce-i cu Persefona şi apoi putem decide.

— Asta pot face şi singur, la hotel. Îţi expediez ce am aflat, la fel cum ai procedat tu ieri. Îţi economiseşte nişte timp.

— Bună idee! Atunci, eu o să vorbesc cu Vinnie.

— Mă-ntreb dacă flota copoilor m-ar lăsa şi pe mine s-o însoţesc?

Alice i se aşeză în poală — uşoară ca un fulg, totuşi fără să-i lipsească nimic din ceea ce un bărbat şi-ar dori la o femeie — şi-l privi în ochi.

— Tu ce speri, de fapt?

Elroy căzu câteva clipe pe gânduri, înainte de a-i răspunde.

— Aş veni, dacă şefii tăi mă vor lăsa. Totuşi, îţi mărturisesc: dacă pot pune copoii pe urmele lui Vandervecken, am dovedit că el nu mă poate manipula. Atâta timp cât Vandervecken o ştie, asta-i tot ce mă interesează.

— Păi… să zicem că-i destul de corect.

Plecară împreună. Locuinţa Alicei făcea parte din ceea ce părea o stâncă, apartamentele fiind sfredelite într-unui dintre pereţii fostei exploatări de hidraţi ce adăpostea Alderson City. Luară un metrou până în Waring şi acolo se despărţiră.

* * *