pe spate, cu faţa ei care exprima teamă şi speranţă, era atât de frumoasă şi îl privea cu atâta implorare, încât Petronius care, ca filozof susţinea puterea dragostei, iar ca estet admira orice frumuseţe, simţi pentru ea un fel de milă.

Care dintre ei e iubitul tău? o întrebă, arătând cu o mişcare din cap spre servitori.

Nu primi însă răspuns. Eunice îşi plecase faţa până la picioarele lui şi rămase nemişcată.

Petronius cercetă feţele sclavilor, printre care se aflau destui tineri frumoşi şi voinici, însă la nici unul nu observă vreun semn care să-i dea de bănuit, în schimb, cu toţii zâmbeau ciudat. Se mai uită o clipă la Eunice care zăcea la picioarele lui şi plecă tăcut spre triclinium.

După masă, porunci să fie dus la palat, apoi la Chrysothemis, unde rămase până noaptea târziu. Când se întoarse, porunci să fie chemat la el Tiresias.

Eunice şi-a primit vergile? îl întrebă.

Da, stăpâne. Însă mi-ai poruncit să nu-i sfâşii pielea.

N-am dat altă poruncă în privinţa ei?

Nu, stăpâne, răspunse Tiresias, neliniştit.

Bine. Care dintre sclavi e iubitul ei?

Nimeni, stăpâne.

Ce ştii despre ea?

Tiresias începu să vorbească cu o voce nesigură:

Eunice nu părăseşte niciodată noaptea cubiculum-ul în care doarme cu bătrâna Acriziona şi cu Ifida; niciodată după baia ta, stăpâne, nu rămâne în baie… Celelalte sclave râd de ea şi-i spun Diana.

Destul, îl opri Petronius. Ruda mea, Vinicius, căruia i-am dăruit-o azi dimineaţă pe Eunice, n-a primit-o, aşa că rămâne în casă. Poţi pleca.

Pot să mai vorbesc despre Eunice, stăpâne?

Ţi-am poruncit să spui tot ce ştii.

Toţi sclavii din casă vorbesc, stăpâne, despre fuga fetei care urma să locuiască în casa nobilului Vinicius. După plecarea ta, Eunice a venit la mine şi mi-a spus că ştie pe cineva care va reuşi s-o găsească.

A! zise Petronius. Cine e?

Nu-l cunosc, stăpâne, dar am crezut totuşi că trebuie să-ţi spun.

Bine. Omul acela să vină mâine aici şi să aştepte venirea tribunului, pe care mâine îl rogi în numele meu să mă viziteze de dimineaţă.

Supraveghetorul Atriensis se înclină şi ieşi.

Petronius începu să se gândească, fără să vrea, la Eunice. Îşi spuse că tânăra sclavă dorea ca Vinicius s-o regăsească pe Ligia numai pentru ca să nu fie silită s-o înlocuiască în casa acestuia. Pe urmă însă se gândi că omul pe care-l aduce Eunice ar putea să fie iubitul ei şi bănuiala aceasta îi produse o impresie neplăcută. Ar fi fost simplu să afle adevărul. Era de ajuns să trimită după Eunice, se făcuse târziu însă, Petronius se simţea obosit după vizita lungă la Chrysothemis şi se grăbea să se culce. Totuşi, îndreptându-se spre cubiculum, îşi aminti, fără să-şi dea seama de ce, că zărise riduri astăzi pe la colţul ochilor Chrysothemisei. Se gândi că frumuseţea ei ţine mai curând de faimă decât de realitate şi că Fonteius Capiton, care-i oferise trei efebi din Clazomene pentru Eunice, voise totuşi s-o cumpere prea ieftin.

 

 

Capitolul  XIII

 

 

A doua zi, Petronius abia terminase cu îmbrăcatul în unctorium, când sosi Vinicius chemat de către Tiresias. Aflase că n-au venit nici un fel de noutăţi de la porţi, dar, în loc să se bucure că Ligia se mai află încă în oraş, se întristă şi mai mult, căci îi mijise în minte bănuiala că Ursus a reuşit s-o scoată din oraş imediat după răpire, deci mai înainte ca sclavii lui Petronius să-şi fi început pânda la porţi. E adevărat că toamna, când zilele deveneau mai scurte, porţile se închideau devreme, dar se şi deschideau în zori, pentru cei care plecau şi al căror număr era foarte mare. Puteai să ajungi dincolo de ziduri şi prin alte mijloace, pe care, de pildă, sclavii, care voiau să fugă, le cunoşteau bine. E adevărat că Vinicius îşi trimisese oamenii pe toate drumurile care duceau în provincie, la vigilii din oraşele mai mici, cu vestea despre perechea de sclavi fugită, cu descrierea amănunţită a lui Ursus şi a Ligiei şi cu promisiunea unui premiu pentru prinderea lor. Se îndoia însă că au să poată fi ajunşi şi, chiar dacă ar fi ajunşi, că autorităţile locale au să se simtă obligate să-i reţină la simpla cerere a lui Vinicius, neconfirmată de pretor. Iar pentru asemenea confirmare nu mai era timp. În ceea ce-l priveşte. Vinicius toată ziua trecută o căutase pe Ligia, travestit în sclav, prin toate străduţele, dar nu găsise nici cea mai mică urmă, nici cel mai neînsemnat indiciu. Îi văzuse şi pe oamenii lui Aulus, dar şi ei păreau să caute, ceea ce-i întări convingerea că nu Aulus o răpise şi că nici ei nu ştiu ce s-a petrecut cu ea.

Aşa că atunci când Tiresias îl anunţă că există un om care se angajează s-o găsească, veni într-un suflet la casa lui Petronius şi, abia se salută cu el, că începu să întrebe de omul acela.

Îl vom vedea imediat, spuse Petronius. Este un cunoscut al Eunicei, care vine în clipa asta să-mi aşeze faldurile togii şi care o să ne dea amănunte despre el.

Cea pe care ai vrut să mi-o dăruieşti ieri?

Cea pe care ai refuzat-o ieri, lucru pentru care, de altfel, îţi sunt recunoscător, căci este cea mai bună vestiplica din tot oraşul.

Şi vestiplica sosi imediat, în clipa când Petronius îşi termina fraza şi, luând toga aşezată pe un scaun încrustat cu fildeş, o desfăcu ca să o arunce pe umerii lui. Era tăcută, faţa-i era luminoasă, iar în ochi îi strălucea bucuria.

Petronius se uită la ea şi i se păru foarte frumoasă. În timp ce îi aşeza toga, aplecându-se din când în când să-i netezească cutele în