Cărți «Inteligenta Materiei descarcă online carti gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Cu amendamentele menţionate, vom face câteva referiri la instincte. Instinctele sunt garanţii pe care specia şi le ia pentru ca perpetuarea sa să nu se întrerupă. De aceea le întâlnim în lumea vie şi acesta este motivul pentru care manifestarea lor se petrece sub imperiul unei tensiuni la care animalul nu se poate opune fără să-şi atragă suferinţa, iar satisfacerea lor este răsplătită prin plăcere.
În esenţa lor, conduitele instinctive constituie acte inteligente având finalităţi adaptative. Ele sunt o expresie a inteligenţei materiei vii. Să urmărim câteva exemple care atestă indubitabil prezenţa unor acte inteligente în natură.
Conduite inteligente. Se consideră că în lumea lipsită de limbaj articulat şi aflată pe o treaptă inferioară de evoluţie, culmea dezvoltării, sub raportul unor conduite ce atestă o adaptare eficientă la mediu, o constituie insectele sociale – albine, furnici, termite.
Este greu să explicăm o organizare atât de complexă prin simpla trimitere la instincte, ca şi la capacitatea de elaborare a sistemului nervos, dacă avem în vedere că albina are un creier ce nu cântăreşte decât 2,5 mg, în timp ce animale cu o viaţă mult mai rudimentar adaptată posedă un creier de ordinul sutelor de grame. Dar ceea ce vrem noi să subliniem nu este distincţia intre elaborare deliberată şi instinct, încă dificil de făcut după cum am văzut; dorim doar să ne limităm la descrierea unor comportamente ce includ în sine imprimată o inteligenţă, indiferent dacă aceasta aparţine speciei (instincte) sau individului (elaborare deliberată).
O colonie de insecte sociale este organizată după principii asemănătoare societăţii umane, privită în dezvoltarea sa istorică. Fiecare individ are un rol bine determinat şi o morfologie adaptată funcţiei sale, deşi toţi provin din aceeaşi sursă – ouăle depuse de o singură matcă. Diferenţierea aceasta genetică nu are nici astăzi o explicaţie satisfăcătoare. Se disting astfel soldaţi de apărare, lucrătoare, matcă, individ sexuat, larve, doici (vezi fig.2). Se întreprind în colectiv măsuri de apărare, culegerea hranei, săparea galeriilor, construirea cuibului şi curăţirea acestuia, menţinerea unei temperaturi constante în furnicar sau în stup, îngrijirea larvelor.
Nu este în intenţia noastră să descriem detaliat viaţa acestor insecte, redată de altfel în multe lucrări, ci să exemplificăm conduite a căror elaborare lasă încă semne de întrebare sau cel puţin de mirare.
Sclavia la insecte. O astfel de conduită o constituie sclavajul. O colonie organizează incursiuni în altă colonie de unde aduce ouă şi larve care vor deveni adulţi sclavi. E. A. Pora ne spune că a urmărit pe viu o societate de furnici care trăia pe principii "sclavagiste". Uneori colonia nu trăieşte decât de pe urma "invaziilor" care le procură sclavi ce îndeplinesc toate celelalte munci. Sclavii îşi poartă chiar şi stăpânii în spate în căutarea de noi sedii pentru colonie.
S-a vorbit mult de faptul că furnicile "ştiu" să întreţină "vaci cu lapte", să "cultive" ciuperci şi legume.
Se presupune că unele furnici nu-şi pot fabrica singure glucoza şi de aceea au recurs la ajutorul unor pureci de plante (afide) care o extrag din rădăcinile şi tulpinele plantelor şi secretă zaharuri cu care se hrănesc furnicile. Îngrijirea afidelor revine lucrătoarelor sclave. Ele le duc la "păscut" pe rădăcini şi tulpini, le apără de duşmani, le protejează de frig, aducându-le pe vreme caldă la suprafaţă, iar în nopţile răcoroase adăpostindu-le în cuib. Relativ recent, un grup de cercetători de la Universitatea Cornell (S. U. A.) a descoperit un alt amator de afide: larva insectei Chrysope slossonae. Sub ochii furnicii care-şi păzeşte turma de pureci de plante, larva se deghizează ţesând deasupra sa un acoperământ ce imită coloniile de pureci de pe frunză: în acest fel reuşeşte să rămână neobservată.
Cultivatorii de ciuperci. Se spune că furnicile sunt capabile să-şi cultive chiar ciuperci în întunericul din galerii, însămânţându-le în pământ pregătit special din frunzele pe care le aduc de la suprafaţă şi din gunoiul lor. Hifele cultivate au la vârf un fel de măciulii care sunt păscute de furnici.
Ciupercăria este îngrijită de furnici, care le curăţă de mucegaiuri. S-ar putea crede că aceste ciuperci se dezvoltă spontan în condiţiile oferite de cuib. Observaţiile arată însă că, la înjghebarea unei noi colonii, furnica reproducătoare ia cu sine din vechea colonie drept sursă pentru ciuperci un fragment cu spori de ciupercă, de care se îngrijeşte în permanenţă până apare o nouă recoltă.
Desigur, este ciudat să constatăm că furnicile "cunoşteau" biologia ciupercilor înaintea omului.
Cultivarea lor constituie în sine un act inteligent pe care omul 1-a învăţat târziu, dar pe care ele îl reproduc printr-un stereotip genetic. Este greu să explicăm un act aşa de elaborat prin simpla selecţie naturală sau hazard, dacă nu admitem şi posibila capacitate a furnicilor de a învăţa.
Unele furnici servesc ca rezerve de hrană, fiind "îmbuibate", îndopate, de celelalte în genul cum face omul cu unele păsări domestice. Sunt hrănite cu lichide zaharoase până se umflă ca nişte baloane suspendate de plafon.
Un alt mod de a face rezerve de hrană îl constituie adunarea de seminţe, pe care le depozitează apoi în cuib. Când se umezesc le scot la uscat, iar dacă germinează, le rup colţul! Se afirmă că ar fi în stare să semene apoi seminţele şi să culeagă noua recoltă, dar S. A. Barnett consideră că această germinare nu poate fi decât un accident.
Confort citadin. Nu mai puţin uimitoare sunt coloniile de termite. Un termitier are o orientare exactă pe axa nord-sud, ca şi când s-ar fi folosit o busolă la construirea sa. In interior se păstrează o temperatură în jurul a 30 oC şi o umiditate constantă. Temperatura se menţine graţie unui sistem de canale care comunică între ele într-o manieră extrem de ingenioasă, permiţând o circulaţie a aerului reglată prin închideri şi deschideri ale canalelor şi prin îngustări
