zic ceva, dar a intervenit înainte de a avea eu timp să deschid gura. „Vă rog să veniţi cu mine. Avem foarte puţin timp la dispoziţie. Grăbiţi-vă!” Ţinând în continuare mâna pe braţul meu, m-a ghidat cu paşi repezi, prin mulţime, până afară pe coridor. L-am urmat fără să opun rezistenţă, îmi ştia numele, deci. Nu era un străin oarecare ce mă ducea unde vbia el. Avea probabil motivele lui şi un scop foarte precis să facă ceea ce făcea.

  După ce am mers o vreme pe coridor, bărbatul fără chip s-a oprit în faţa unei uşi. Pe plăcuţa de pe uşă scria 208.

  — Nu e încuiată. Dumneavoastră trebuie să o deschideţi. Am făcut ce mi s-a cerut. După ce am deschis-o, am văzut o încăpere mare, care semăna cu o cameră de hotel de modă veche. Tavanul era înalt şi de el atârna un candelabru demodat. Candelabrul nu era aprins. Camera era luminată slab de o lampă în perete, de fapt singura sursă de lumină de acolo. Perdelele erau trase de tot.

  — Dacă doriţi whisky, domnule Okada, avem suficient, spuse bărbatul fără chip. Parcă aţi comandat un Cutty Sark, nu? Vă rog să serviţi cât vă face plăcere. A arătat cu degetul spre un dulăpior şi a închis uşa încet, lăsându-mă singur. Am stat destul de mult în mijlocul camerei, derutat. Nu ştiam ce să fac.

  Pe perete atârna un tablou mare pictat în ulei. Înfăţişa un râu. L-am privit atent câteva momente, sperând să mă liniştesc. Luna răsărise deasupra apei şi lumina ei palidă cădea pe malul opus, dar era atât de palidă, încât nu am putut distinge peisajul de acolo. Erau doar nişte linii care se conturau vag.

  Am simţit imediat o poftă nebună de a bea whisky. Am vrut să deschid dulăpiorul ca să iau de băut, aşa cum îmi sugerase bărbatul fără chip, dar dulăpiorul nu voia să se deschidă. Uşile nu erau de fapt uşi, ci imitaţii perfecte ale unor uşi. Am tras şi am împins în câteva puncte, dar degeaba.

  — Nu e atât de simplu să deschideţi uşile, domnule Okada, spuse Creta Kano. Am fost surprins că o văd acolo, îmbrăcatăca la începutul anilor '60. Va trece ceva timp până veţi reuşi. Oricum astăzi nu se mai poate, aşa că mai bine renunţaţi.

  În timp ce o priveam, am văzut cum se desprindeau hainele de pe ea, ca păstăile din jurul boabelor de mazăre. A rămas goală puşcă în faţa mea. Fără nici un avertisment şi fără vreo explicaţie.

  — Avem foarte puţin timp la dispoziţie, domnule Okada. Hai să terminăm mai repede, îmi pare rău că nu vă pot acorda mai mult timp, dar mă aşteaptă treburi importante. Să ştiţi că nu tni-a fost deloc uşor să ajung aici.

  S-a îndreptat spre mine, mi-a desfăcut şliţul cu cel mai natural gest posibil şi mi-a scos penisul. A coborât ochii cu genele ei false şi apoi mi-a luat penisul în gură. Gura ei era mult mai mare decât îmi imaginasem. Am avut erecţie imediat. Când a început să-şi plimbe limba, buclele ei tremurau ca purtate de o briză uşoară şi-mi mângâiau coapsele. Nu-i vedeam decât părul şi genele. Şedeam pe pat, iar ea s-a lăsat în genunchi, cu faţa îngropată între picioarele mele.

  — Încetează! Am spus. Trebuie să pice Noboru Wataya din clipă-n clipă şi ar fi îngrozitor dacă m-aş întâlni cu el. Nu vreau să-l văd aici.

  Creta Kano a scos penisul din gură ca să-mi spună:

  — Nu te-ngrijora. Aveam timp suficient, cel puţin pentru atâta lucru.

  Şi-a plimbat iar limba pe penisul meu. Nu voiam să ejaculez, dar nu mă puteam abţine. Aveam senzaţia că mă absoarbe cu totul. Am ejaculat şi m-am trezit.

  M-am dus la baie, mi-am spălat chiloţii şi am făcut un dus cu apa caldă, având grijă să scap de senzaţiile cleioase ale visului. Câţi ani or fi trecut de când n-am mai avut un asemenea vis? Am încercat să-mi amintesc, dar n-am putut. Trecuse extrem de multă vreme.

  Am ieşit de sub duş şi tocmai mă ştergeam când a sunat telefonul. Era Kumiko. Mă simţeam cam încordat că trebuia să vorbesc cu ea după ce făcusem amor în vis cu altă femeie.

  — Ai o voce cam ciudată, spuse ea. Ce s-a întâmplat? Mă lnsPaimânta pur şi simplu intuiţia ei fără greş.

  — Nimic. Moţăiam şi tocmai m-am trezit.

  Zău? Doar atât? Întrebă ea cu bănuială în glas. Suspiciunea ei se strecura parcă prin receptor şi mă făcea să fiu şi mai tensionat. Scuză-mă, continuă ea. Să ştii că o să întârzii astăzi. Ajung probabil pe la nouă, aşa că voi lua masa în oraş.

  ~ Nu-i nimic, îmi pregătesc şi eu ceva şi mănânc singur.

 

  — Te rog să mă scuzi, spuse ea.

  Am avut impresia că voia să mai zică ceva, dar a închis.

  Am privit receptorul câteva secunde. Apoi m-am dus lg bucătărie, am curăţat un măr şi l-am mâncat.

  În cei şase ani de când sunt căsătorit cu Kumiko nu m-a: culcat cu altă femeie. Asta nu înseamnă că n-aş fi vrut sau că nu mi s-ar fi oferit prilejul, dar pur şi simplu nu i-am dat curs, Nu pot explica de ce, dar probabil că avea o legătură cu priorităţile vieţii.

  O dată mi s-a întâmplat să dorm lângă o altă femeie, î: plăcea şi ştiam că ar fi vrut să se culce cu mine, dar n-am făcut.

  Avea cu vreo doi sau trei ani mai puţin decât mine şi era colegi de câţiva ani la biroul de avocatură la care lucram. Ei răspundea la telefon şi aranja întrevederile. Era foarte potrivi pentru un asemenea post – isteaţă şi cu o memorie excelentă; Iţi răspundea la orice întrebare: cine, unde lucra, ce anunu ce dosare erau în dulap şi ce se afla în fiecare dosar. Nu exist să o întrebi