și aceea pentru care nouă ne sunt îngăduite numai scântei ale fericirii? Westenhoff arătă către covorul de pe perete și adăugă: Acest covor este atârnat intenționat invers, ca o amintire permanentă a acestei întrebări. Dacă noi ne aflăm în partea falsă a lumii și problema este să ajungem la cea adevărată? Westenhoff se lăsă cu toată greutatea pe speteaza fotoliului său. Aceasta este problema profundă a alchimiei.

Oho, fu primul gând al lui Hendrik. Un țicnit!

Însă ulterior începu să se gândească la cum tot ce strălucește în viață pălește, cum fără nicio îndurare rutina colorează totul în cenușiu și ajunse să se întrebe dacă nu cumva această teorie are vreun temei. Deoarece, dacă așa vede lucrurile, în mod automat, ceea ce ia drept realitate este mai curând un ecou îndepărtat al unei existențe reale.

— Interesantă idee, zise el brusc răscolit, de la vinul tare sau din cauza căldurii.

Era aproape de miezul nopții.

— S-a făcut târziu, constată și Westenhoff și oftă. Vârsta își spune cuvântul. Cu o ultimă sorbitură, acesta își goli paharul. Haideți să aprofundăm chestiunea altă dată.

•

În casă era liniște și întuneric. Hendrik se strădui să descuie ușa fără zgomot. Ca totdeauna, mai ardea doar lumina slabă de pe coridor, iar ușa de la camera Piei era întredeschisă.

Se strecură în camera sa de lucru, căută copiile cărții, dar nu le găsi. Păcat. Ar fi vrut să mai citească o dată povestea cu John Scoro și Mengedder, deoarece amintirile i se încețoșaseră.

Așa cum pălea totul.

10.

Faima lui Hendrik creștea, iar afacerea cu seminarele avea tot mai mult succes. La un moment dat, o revistă de investiții analiză diverse publicații de specialitate, printre care și pe-a lui și, spre marea mirare a lui Hendrik, fu apreciată și ocupă în clasamentul general locul al treilea.

Acest lucru i-a adus noi abonați, veniturile i-au crescut și, amuzat, meșteri un fel de roată de loterie, pe care lipi prognoze. Când trebuia să realizeze prognozele bursiere, o punea pe Pia să învârtească roata, pentru că era de părere că tot așa se făceau și horoscoapele din reviste.

Se obișnuise să se cazeze la hotelurile unde aveau loc seminarele cu o zi mai devreme, ca să aibă suficient timp pentru pregătiri, dar în realitate o făcea pentru că îi plăcea viața din hotelurile de lux. Vinerea după-amiaza cerea să îi fie dus bagajul în apartament, petrecea două ore la saună, la piscina hotelului ori la spa, apoi lua o cină copioasă la restaurant. Își spunea că avea nevoie de toate acestea pentru a se transforma în celălalt Hendrik, în gurul bogăției, așa cum era prezentat în media, pe care participanții îl așteptau, și pentru a avea forța să conducă o sută, două sute ori chiar mai mulți oameni în procesul transformării lor alchimiste, al transmutării lor interioare. Da, avea nevoie de această pregătire, de această concentrare, de această transformare.

Hendrik nu refuză nici propunerea lui Miriam de a rămâne la hotel și noaptea de după seminar, pentru a se întoarce odihnit a doua zi, în loc să ajungă seara târziu, obosit.

Era frumos că la toate aceste cheltuieli, precum și la achitarea leasingului pentru Jaguar contribuia și ministrul de finanțe. Hendrik își angajase un consilier financiar, care reușise să convingă fiscul că un guru al bogăției trebuia să arate ca un bogat.

Era însă un lucru pe care nu îi plăcea să îl recunoască: arăta ca un bogat, dar el știa că nu era. Înstărit, da. Avea ceva avere. Dar nu era bogat.

Pe adevărații bogați îi zărea uneori de la distanță, pe la hoteluri. Șeici ai petrolului, actori celebri, bancheri sau oameni de afaceri mai puțin cunoscuți. De câte ori vedea un asemenea om, simțea un junghi. Aceștia păreau a trăi în lumină, pe când el era în umbră, unde va rămâne pentru totdeauna. Oare ei trăiau în lumea reală? Hendrik îi urmărea când avea ocazia și încerca să își dea seama dacă chiar o făceau.

Dar ce putea să își reproșeze? Se străduise, își asumase riscuri, dăduse tot ce putuse. În timp însă se va dovedi că nu va obține niciodată mai mult decât avea. Nu va ajunge niciodată să trăiască viața adevărată. Juca un rol secundar în lumea aceasta. Alții erau actorii principali.

Deși nu se putea plânge. Miriam nu era doar o soție și o mamă bună, ci se dovedise și o organizatoare de excepție. Conducea cu pricepere și cu ușurință firma. Dacă se gândea numai la condițiile de excepție pe care le negociase cu hotelurile!

— Ca să fiu cinstit, mă și mir cum le obții, îi spuse într-o zi.

Miriam zâmbi.

— Cred că se datorează în primul rând faptului că pentru mine nu înseamnă nimic. Seminarele, firma, toate acestea sunt ale tale. Rolul meu este să te susțin, în rest, nu mă interesează. Managerii hotelurilor simt că sunt sigură pe mine, așa că cedează.

Hendrik nu ar fi vrut să audă asta. Ceea ce Miriam manifesta față de conceptul lui de succes era în contradicție cu ceea ce preda el. Astfel că atunci când plecă la Viena, la primul lui seminar în străinătate, era într-o dispoziție proastă.

•

Hendrik se afla în Austria pentru prima dată și fu surprins de atmosfera diferită în care se desfășură seminarul. O atmosferă ciudată.

Cu hotelul nu avu probleme, era în regulă. Mare, vechi, impunător, cu tavane înalte și plin de stucaturi aurii. Dacă cineva i-ar fi spus că sala de conferințe fusese odinioară camera de lucru a împăratului austriac, nu ar fi fost deloc surprins.

Nu, cu participanții era o problemă. În mod surprinzător, majoritatea erau bărbați. Cele câteva femei erau toate trecute de cincizeci de ani. Deci, de data aceasta, fără ispite! Și dacă nu ar fi fost încântătorul dialect, care îl amuzase pe drumul de la aeroport până în oraș, i-ar fi considerat pe acești oameni drept greu de mulțumit, îndărătnici și refractari. Nu râdeau la remarcile lui glumețe, la care până atunci râseseră toți. În schimb, râdeau în alte momente, și el nu înțelegea