faceţi, comentă Paul. Deţineţi tehnologia respectivă, dar preferaţi să n-o puneţi în aplicare. Înainte ne-aţi spus altceva: că este imposibil să fabricaţi un corp de android pentru Andrew.

– Din punct de vedere tehnic e posibil, dar ar fi împotriva politicii noastre…

– De ce? Nu cunosc nici o lege care să interzică fabricarea androizilor.

– Cu toate acestea, nu-i mai fabricăm şi nu intenţionăm s-o facem nici pe viitor. Prin urmare, nu putem produce corpul solicitat de Andrew Martin. Observ, de asemenea, că discuţia noastră a atins un punct final. Ca atare, vă rog să mă scuzaţi…

Se sculă pe jumătate din scaun.

– Încă puţin, dacă sunteţi amabil, rosti Paul pe un ton relaxat, îndărătul căruia se simţea însă o forţă neaşteptată.

Îşi drese glasul. Preşedintele se aşeză la loc, părând chiar şi mai nemulţumit decât până atunci. Paul continuă:

– Domnule Smythe-Robertson, Andrew este un robot liber care intră în sfera de competenţă a legii ce garantează drepturile roboţilor. Sunteţi conştient de acest aspect?

– Din păcate.

– Ca robot liber, el a ales să poarte haine. Drept rezultat, a fost umilit în mod frecvent de unele persoane retrograde, în ciuda legii care ar trebui să-i protejeze pe roboţi de asemenea umiliri. Vă daţi seama că este destul de dificil să urmăreşti în justiţie ofense confuze, ce nu se încadrează în accepţiunile generale ale celor care trebuie să decidă între vinovăţie şi nevinovăţie.

– Nu mă surprinde deloc să aud asta. R.O.M.A. a înţeles acest lucru din capul locului, din nefericire nu şi firma tatălui dumneavoastră.

– Tatăl meu nu mai este în viaţă. Eu, însă, constat că ne aflăm în faţa unei ofense clare, cu ţintă precisă, şi suntem gata să introducem acţiune pe cale legală.

– Despre ce vorbiţi?

– Andrew Martin - care este de mulţi ani clientul firmei mele - este un robot liber, în urma deciziei Tribunalului Mondial. Aceasta înseamnă că este propriul său proprietar şi, prin urmare, deţine drepturile legale pe care le are orice om asupra roboţilor săi. Unul din aceste drepturi este cel al înlocuirii. După cum aţi afirmat anterior, proprietarul oricărui robot este îndreptăţit să solicite Companiei "Roboţii şi Oamenii Mecanici Americani" o înlocuire, atunci când robotul său devine demodat. Mai mult chiar, compania insistă să ofere asemenea înlocuitori, iar în cazul roboţilor închiriaţi îi retrage în mod automat. Am rezumat corect politica dumneavoastră?

– Păi… da.

– Perfect, surâse avocatul, complet destins. Creierul pozitronic al clientului meu este proprietarul corpului clientului meu - care, cu siguranţă, a depăşit demult graniţa celor douăzeci şi cinci de ani. Conform propriei dumneavoastră definiţii, corpul respectiv este demodat, iar clientul meu este îndreptăţit să primească un înlocuitor.

– Păi…, repetă Smythe-Robertson, împurpurându-se la faţă. Acum, chipul său uscăţiv, aproape descărnat, părea o mască.

– Creierul pozitronic - clientul meu - solicită înlocuirea corpului în care se găseşte şi este de acord să plătească orice preţ rezonabil pentru operaţia respectivă.

– Atunci n-are decât să completeze un formular şi-i vom oferi actualizarea dorită!

– El doreşte mai mult decât o actualizare. Doreşte corpul cel mai bun pe care-l puteţi fabrica - cel al unui android.

– Nu se poate.

– Refuzându-l, continuă mieros Paul, îl condamnaţi la umilirea constantă din partea celor care, recunoscându-l ca robot, îl tratează cu dispreţ, fiindcă preferă să poarte haine şi să se comporte în maniera tradiţional "omenească".

– Asta-i problema noastră, replică preşedintele.

– Va deveni problema dumneavoastră, atunci când o să vă acţionăm în judecată pentru refuzul de a-i asigura clientului meu un corp ce i-ar permite să evite multe din umilinţele la care este supus în prezent.

– N-aveţi decât să ne daţi în judecată! Credeţi c-o să-i pese cuiva de un robot care vrea să pară om? Oamenii vor fi indignaţi şi va fi considerat drept un parvenit obraznic!

– N-aş fi atât de sigur, comentă Paul. De acord, în mod obişnuit opinia publică n-ar susţine o asemenea pretenţie din partea unui robot. Mai trebuie, însă, să vă reamintesc că nici un robot R.O.M.A. nu se bucură de prea multă popularitate? Chiar şi aceia care se folosesc de roboţi şi profită de pe urma lor au unele reticenţe. S-ar putea să fie o reminiscenţă din vremea paranoiei antirobot: eu cam aşa văd lucrurile. Sau ar putea fi vorba de unele resentimente faţă de imensa putere şi bogăţie a unei companii care a izbutit să-şi asigure monopolul mondial în privinţa fabricării roboţilor, printr-o suită de manevre inteligente cu brevetele invenţiilor? Oricare ar fi cauzele, antipatiile există. E clar că dacă poate exista ceva mai nepopular decât un robot care vrea să arate ca un om, atunci acel ceva ar fi compania care a umplut lumea de roboţi.

Smythe-Robertson tăcea, fulgerându-l cu privirea. Maxilarele îi erau încleştate.

– În plus, urmă Paul, gândiţi-vă ce vor spune oamenii când vor afla că sunteţi capabili să fabricaţi roboţi cu aspect uman. Cu siguranţă, procesul îşi va concentra toată atenţia asupra acestei chestiuni. Dacă, însă, i-aţi oferi clientului meu ceea ce…

Preşedintele păru că explodează.

– Ăsta-i şantaj, domnule Charney!

– Dimpotrivă. Încercăm pur şi simplu să vă arătăm care vă este interesul. Noi nu solicităm decât o soluţionare rapidă şi paşnică.

Bineînţeles, dacă preferaţi să ne adresăm tribunalului, problema se modifică. Eu, personal, consider că vă veţi găsi într-o postură cu totul dezagreabilă, mai cu seamă întrucât clientul meu este destul de bogat şi va trăi încă multe secole, astfel că nu va avea nici un motiv să nu continue la nesfârşit această dispută juridică.

– Nici noi nu suntem lipsiţi de posibilităţi, domnule Charney.

– Sunt convins. Totuşi, veţi putea rezista unui interminabil asediu legal, ce va scoate la iveală cele mai ascunse secrete ale companiei dumneavoastră? Vă repet, domnule Smythe-Robertson: dacă refuzaţi clientului meu solicitarea, destul de rezonabilă, puteţi s-o faceţi, iar noi vom pleca fără nici un alt cuvânt. Însă vă vom acţiona în judecată, aşa cum avem dreptul, şi o vom face energic şi în mod public, ceea ce va crea dificultăţi uriaşe pentru R.O.M.A., iar în cele din urmă vă veţi da seama că veţi pierde. Doriţi să vă asumaţi acest risc?

– Păi…, începu Smythe-Robertson, apoi amuţi.

– Perfect. Văd că veţi fi rezonabil. S-ar putea să mai ezitaţi, dar până la urmă o să-mi daţi dreptate. Pot zice că aţi luat o decizie înţeleaptă. Ea, însă, conduce la un alt aspect important.

Furia preşedintelui se transformase