pe rând, în şiruri vesele şi toalete elegante, la mică distanţă de noi, nu ne vedeau pentru că ne aflam în spatele unei ciclame cu frunze mari, plantată în ghiveci.

         - Aaa, ce mult a crescut fata lui Rezzan - s-a făcut tare drăguţă! spunea mama. Ar trebui să li se interzică fustele mini celor care nu au picioare potrivite pentru aşa ceva, spunea ea, uitându-se încruntată la o altă musafiră. Nu noi, ci ei au aşezat familia Pamuk în spate, din nefericire! răspundea ea la o întrebare pusă de tata, apoi făcea semn către alţi invitaţi: Ce păcat, în ce hal a ajuns Fazila Hanim, frumuseţea aceea care-ţi lua ochii s-a dus şi n-a mai rămas nimic în urma ei... Măcar de-ar fi rămas acasă, să n-o mai văd pe arnărâtă în starea asta... Femeile alea îmbrobodite sunt rudele lui Sibel din partea mamei... Hicabi Bey şi-a

lăsat nevasta, o femeie încântătoare, şi copiii, ca să se-nsoare cu femeia asta vulgarã, aşa că nu mai vreau să ştiu de el... Uită-te acum şi tu, Nevzat, coaforul, i-a făcut şi lui Zümrüt aceeaşi coafură ca şi mie, de parcă ar fi vrut să-mi facă-n ciudă... Cine mai sunt şi ăştia, pentru numele lui Dumnezeu? Nu vi se pare că nasurile, ţinuta, ba chiar şi hainele de pe ei îi fac să semene cu nişte vulpi? Ai bani la tine, fiule?

         - Ce are a face asta acum? a spus tata.

         - A venit acasă în fuga mare, şi-a schimbat hainele de parcă nu s-ar fi dus la cununie, ci la club, şi a plecat. Ai luat bani la tine, Kemal dragă?

         - Am luat.

         - Bine. Stai drept, da? Toată lumea o să fie cu ochii pe tine... Haideţi să ne ridicãm acum!

         Tata a mai cerut un rachiu pentru el, făcându-i chelnerului semnul cuvenit pentru ,,unu“, apoi m-a privit în ochi şi a mai cerut unul şi pentru mine, făcând din nou acelaşi semn.

         - Parcă-ţi trecuseră melancoliile şi depresiíle, i-a spus mama tatei. Ce-ţi veni iar?

         - Nu pot să beau şi să mă distrez la logodna fiului meu? a spus tata.

         - Ah, dragă, ce frumuseţe! a spus mama, văzând-o pe Sibel. Rochia e splendidă, iar perlele sunt aşezate unde trebuie. Fata e însă atât de minunată, încât orice-ar îmbrăca, tot superb arată... Ce agreabil, cu ce eleganţă îşi poartă rochia, nu-i aşa? Ce fată drăguţă, ce doamnă! Ştii ce norocos ești, fiule?

         Sibel s-a îmbrăţişat cu două dintre prietenele ei, care trecuseră cu puţin timp înainte prin faţa noastră. Fetele s-au sărutat fără a-şi atinge una alteia obrazul cu buzele sângerii, strălucind de ruj, atente la ţigările subţiri, cu filtru lung, pe care şi le aprinseseră ceva mai devreme şi făcând eforturi vizibile pentru a nu-şi strica una alteia machiajul, părul şi ţinuta, după care şi-au studiat reciproc toaletele şi au râs, arătându-şi colierele şi brăţările.

         - Orice om deştept ştie că viaţa e ceva frumos şi că scopul ei e să fii fericit, a spus tata, privindu-le pe cele trei tinere fermecătoare. Numai că, mai apoi, doar proștii sunt fericiţi. Cum se explică asta?

         - Aceasta e una dintre cele mai fericite clipe din viaţa băiatului; de ce-i vorbeşti aşa, Mümtaz ? 1-a întrebat mama.

         S-a răsucit spre mine:

         - Hai, băiete, ce stai, du-te la Sibel... Fii alături de ea clipă de clipă, împărtăşeşte cu ea fiecare moment de fericire!

         Am lăsat paharul din mână, am ieşit de după ghiveci şi, în timp ce mă-ndreptam spre fete, am văzut că pe chipul lui Sibel strălucea un zâmbet fericit.

         - Unde ai fost? am spus eu, sărutând-o.

         După ce Sibel mi~a făcut cunoştinţă cu prietenele ei, ne-am răsucit către uşa mare, turnantă a hotelului şi am început să privim înspre ea.

         - Eşti foarte frumoasă, draga mea, i-am soptit la ureche. Ești unică.

         - Şi tu eşti foarte chipeş... Dar să nu stăm aici.

         Cu toate acestea, am rămas acolo, şi asta nu pentru că ţineam eu, ci pentru că Sibel era foarte satisfăcută să se afle sub privirile pline de admiraţie ale mulţimii alcătuite din

cunoştinţe, persoane necunoscute, invitaţi care pătrundeau pe uşa impunătoare, circulară şi către care ne întorceam mereu, ca să-i privim, precum şi din vreo doi-trei turişti bine

îmbrăcaţi, aflaţi în holul hotelului.

         Îmi dau seama acum, la mult timp după consumarea evenimentelor, amintindu-mi rând pe rând de cei care pătrundeau pe uşa turnantă, că bogătaşii „occidentalizaţi“ din Istanbulul acelor ani alcătuiau, de fapt, un cerc foarte restrâns, se cunoşteau toţi între ei şi ştiau toţi bârfele care circulau pe socoteala celorlalţi: nora, cu bărbie neobişnuit de prelungă, la fel ca restul familiei (căsătorie în familie !) şi fiii, cu bărbii şi mai prelungi, ai familiei Halis, din Ayvalik, care se îmbogăţise de pe urma afacerilor cu ulei de măsline şi săpun şi cu care mama era prietenă când eram copii, pe vremea când ne ducea în parcul din Maçka, ca să ne jucăm

cu găletuşa şi lopăţica... Fostul portar de fotbal şi importatorul de maşini Kadri Căldare, prietenul tatei din armată şi însoţitorul meu la meciurile de fotbal, cu fetele lui, care

străluceau de-ţi luau ochii de atâţia cercei, brăţări, coliere şi inele... Fiul cu ceafa groasă al fostului preşedinte al Republicii, care intrase în comerţ şi al cărui nume fusese implicat în

afaceri dubioase, alături de graţioasa lui soţie... Doctorul Barbut, care le scosese amigdalele tuturor celor din lumea bună, prin operaţii foarte la modă în copilăria mea, a cărui geantă şi al cărui palton, de culoarea părului de cămilă, nu-mi stârneau groaza doar mie, ci şi altor sute de copii, de îndată ce~l vedeau...

         - Amigdalele lui Sibel sunt în regulă, i-am spus eu doctorului, care m-a îmbrăţişat cu afecţiune.

         - Acum medicina are metode cu mult mai moderne ca să le sperie pe fetele frumoase şi să le aducă pe calea cea bună, a spus doctorul, repetând o glumă pe care le-o debita adeseori

şi altora.

         Când a trecut prin faţa noastră Harun Bey, arătosul reprezentant al Siemensului în Turcia, mi-am dorit ca mama să nu-1 remarce şi să nu se enerveze. Bărbatul acela foarte

liniştit, cu aspect matur, la care mama se referea prin cuvinte de genul