Mama mea și surorile ei erau dependente de bunicul și de banii lui. Avuseseră parte de cea mai bună educație, mii de șanse în viață, mii de relații – și tot ajunseseră în situația în care nu erau capabile să se întrețină singure. Niciuna dintre ele nu făcuse nimic folositor pentru lumea asta. Nimic esențial. Nimic curajos. Erau în continuare niște fetițe, încercând să-i intre în grații tatălui lor. El reprezenta pentru ele pâinea și sarea, laptele și mierea.

— E prea mare pentru noi, i-am spus bunicului.

Nimeni n-a scos un cuvânt în timp ce părăseam încăperea.

Mami și cu mine am păstrat tăcerea pe drumul de întoarcere spre Windemere după cină. Odată ce ușa s-a închis în urma noastră, s-a năpustit asupra mea.

— De ce nu m-ai sprijinit de față cu bunicul? Vrei să ne pierdem casa?

— N-avem nevoie de ea.

— Eu am ales zugrăveala, pardoseala. Eu am ridicat steagul de pe verandă.

— Are cinci dormitoare.

— Am crezut că o să avem o familie mai mare – trăsăturile de pe chipul mamei erau încordate. Dar nu s-a întâmplat așa. Asta nu înseamnă că nu merit casa asta.

— Mirren și oamenii ăia s-ar putea bucura de tot spațiul de aici.

— E casa mea. Nu te poți aștepta de la mine să renunț la ea doar fiindcă Bess are prea mulți copii și s-a despărțit de bărbatu-său. Nu poți să crezi că e în regulă din partea ei să-mi fure casa de sub nas. Ăsta e locul nostru, Cadence. Trebuie să ne purtăm singure de grijă.

— Tu te auzi ce spui? am izbucnit și eu. Ai banii pe care i-ai primit ca dotă!

— Ce are asta de-a face?

— Unii oameni nu au nimic. Noi avem totul. Singura persoană care a folosit banii familiei în scopuri caritabile a fost bunica. Acum a murit și oamenilor nu le pasă de nimic altceva decât de perlele ei, de ornamentele ei și de averea ei. Nimeni nu încearcă să-i folosească banii ca să facă ceva bun. Nimeni nu încearcă să facă lumea asta un loc mai bun.

Mami s-a ridicat în picioare.

— Te crezi superioară, nu-i așa? Crezi că înțelegi lumea mai bine decât mine. L-am auzit pe Gat vorbind. Te-am văzut cum îi sorbi cuvintele de pe buze, de parcă ai mânca înghețată cu lingura. Dar n-ai de plătit facturi, n-ai propria ta familie, nu ai proprietăți pe mână și n-ai văzut nimic din lume. Habar n-ai despre ce vorbești – și cu toate astea, nu știi decât să judeci.

— Distrugi familia asta fiindcă ai impresia că ți se cuvine casa cea mai drăguță.

Mami s-a îndreptat către baza scărilor.

— Mâine te întorci la Clairmont. Îi spui bunicului cât de mult îți place la Windemere. Îi spui că vrei să-ți crești propriii copii aici, să-i aduci să-și petreacă fiecare vară aici. O să-i spui toate astea.

— Nu. Trebuie să-i ții singură piept. Să-i spui să nu vă mai învârtă pe degete cum îi convine. Se poartă în halul ăsta doar fiindcă e întristat din cauza bunicii, nu-ți dai seama? Nu poți să-i fii cu nimic de ajutor? Sau să-ți găsești o slujbă, astfel încât să nu mai conteze atâta banii lui? Sau să-i dai casa lui Bess?

— Ascultă aici, domnișoară, mi-a spus mami pe o voce oțelită. Te duci și vorbești cu bunicul despre Windemere sau te trimit în Colorado să-ți petreci tot restul verii împreună cu taică-tău. Mâine te trimit. Îți jur că primul lucru pe care îl fac e să te duc la aeroport. N-o să te mai vezi cu iubitul ăla al tău. M-ai înțeles?

Cu asta m-a avut.

Știa despre mine și Gat. Și putea să-l îndepărteze de mine.

Avea de gând să o facă.

Eu eram îndrăgostită.

I-am promis că o să fac orice îmi cerea.

Când i-am spus bunicului cât de mult adoram casa, mi-a zâmbit și a zis că știa că o să am copii frumoși cândva. Apoi mi-a zis că mătușa Bess era o fetiță hrăpăreață și că n-avea nici cea mai mică intenție să-i dea casa mea. Dar mai târziu, Mirren mi-a spus că îi promisese Windemere lui Bess. „O să am grijă de tine”, îi spusese el, „doar lasă-mi puțin timp să o dau afară pe Penny”.

La câteva nopți după cearta cu mami, Gat și cu mine am ieșit pe terenul de tenis, în lumina apusului. Le-am aruncat de câteva ori mingea lui Fatima și Prințului Philip în tăcere.

În cele din urmă, Gat mi-a zis:

— Ai observat că Harris nu mă strigă niciodată pe nume?

— Nu.

— Mi se adresează spunându-mi tinere. De pildă: Cum a fost școala anul ăsta, tinere?

— De ce?

— Dacă m-ar numi Gat, ar fi ca și cum ar spune de fapt: Cum a fost școala anul ăsta, pui de indian, al cărui unchi indian trăiește în păcat cu fiica mea cea pură și albă? Pui de indian pe care l-am prins sărutându-se cu prețioasa mea Cadence?

— Crezi că asta gândește?

— Nu poate să mă înghită, a spus Gat. Nu de-adevăratelea. Poate că mă place ca persoană, poate că îl place până și pe Ed, dar nu poate să-mi rostească numele sau să mă privească în ochi.

Era adevărat. Acum că o spunea el, îmi dădeam și eu seama că așa e.

— Nu spun că-și dorește să fie genul de om căruia îi plac numai albii, a continuat Gat. Știe că n-ar trebui să fie așa. Este democrat, a votat pentru Obama – dar asta nu înseamnă că e chiar așa de comod