Dintr-odată, nu mai acționa nicio forță. Prima etapă se sfârșise. Membrii echipajului simțiră imponderabilitatea vreme de câteva secunde, apoi fură împinși înapoi pe scaune odată cu începerea următoarei etape de zbor. În exterior, prima treaptă, acum golită, căzu, urmând să se prăbușească în cele din urmă în vreo zonă necunoscută a planetei de dedesubt.

Cea de-a doua etapă împinse nava și mai sus, pe orbita inferioară. Dură mult mai puțin decât prima etapă și se desfășură mult mai lin, aproape ca străfulgerarea unui gând.

Motorul se opri dintr-odată și un calm apăsător înlocui zgomotele de până atunci.

— Motorul principal oprit, spuse Martinez. Timpul de ascensiune: opt ore, paisprezece secunde. În curs de interceptare a lui Hermes.

În mod normal, o lansare fără incidente ar fi fost motiv de sărbătorire. Aceasta însă nu fu întâmpinată decât de tăcere, întreruptă de oftatul ușor al lui Johanssen.

•

Patru luni mai târziu…

Beck încerca să nu se gândească la motivul dureros pentru care făcea experimente de creștere a plantelor în gravitație zero. Nota dimensiunea și forma frunzelor de ferigă, făcea fotografii și lua notițe.

După ce își termină programul științific pentru ziua respectivă, își verifică ceasul. Sincronizare perfectă. Transferul datelor urma să se finalizeze în curând. Pluti pe lângă reactor către scara din semiconul A.

Parcurgând scara cu picioarele înainte, trebui curând să se prindă serios de ea, deoarece forța centripetă a navei care se rotea preluă controlul. Când ajunse în semiconul A, era la gravitație de 0,4.

Fără să fie vreun lux, gravitația artificială îi ținea în formă. Fără ea, și-ar fi petrecut prima săptămână pe Marte abia fiind în stare să meargă. Programele de exerciții în gravitație zero le puteau menține oasele și inima sănătoase, dar nu se născocise nimic care să le ofere funcționalitate completă din ziua solară 1.

Pentru că nava fusese deja proiectată în felul acesta, foloseau sistemul și la călătoria de întoarcere.

Johanssen era la postul ei. Lewis stătea pe scaunul alăturat, în timp ce Vogel și Martinez pluteau în apropiere. Transferul de date aducea e-mailuri și înregistrări video de acasă. Era punctul de maxim interes al zilei.

— A ajuns? întrebă Beck în timp ce intra pe punte.

— Aproape, răspunse Johanssen. Nouăzeci și opt la sută.

— Pari vesel, Martinez, spuse Beck.

— Băiatul meu a împlinit ieri trei ani, zise el radiind. Trebuie să fie ceva poze de la petrecere. Dar tu?

— Nimic special, zise Beck. Recenzii de la colegi pentru un articol pe care l-am scris acum câțiva ani.

— Gata, spuse Johanssen. Toate e-mailurile personale sunt trimise pe laptopurile voastre. Există și o actualizare a telemetriei pentru Vogel și o actualizare de sistem pentru mine. Hm… e și un mesaj vocal adresat întregului echipaj.

Se uită în spate, la Lewis.

Aceasta ridică din umeri:

— Pune-l.

Johanssen deschise mesajul, apoi se lăsă pe spate.

„Hermes, aici Mitch Henderson”, începu mesajul.

— Henderson? zise Martinez nedumerit. Vorbește direct cu noi, fără CAPCOM?

Lewis ridică mâna în aer, cerându-le să facă liniște.

„Am ceva vești pentru voi”, continuă vocea lui Mitch. „N-am găsit un mod mai delicat să vă spun: Mark Watney este în viață”.

Johanssen icni.

— Ceee… începu Beck, bâlbâindu-se.

Vogel rămase cu gura căscată și o expresie de uimire îi străbătu chipul.

Denumit inițial capsule communicator, acest rol îi este atribuit unui automat de la Centrul de Control, care ține legătura cu astronauții din spațiu.

Martinez privi către Lewis. Aceasta se aplecase și-și strângea bărbia între degete.

„Știu că e o surpriză”, continuă Mitch. „Și știu că o să aveți o mulțime de întrebări. O să răspundem la ele. Dar deocamdată vă transmit doar lucrurile esențiale. Trăiește și e sănătos. Am aflat acum două luni și am decis să nu vă spunem; chiar am cenzurat mesajele personale. M-am împotrivit cu toată forța. Vă spunem acum deoarece am reușit în sfârșit să comunicăm cu el și avem un plan de salvare viabil. În principiu, va fi luat de Ares 4, cu un VCM modificat. O să vă trimitem o descriere completă a ceea ce s-a întâmplat, dar cu siguranță nu e vina voastră. Mark insistă asupra acestui lucru de fiecare dată când vine vorba. A fost doar ghinion. Faceți o pauză ca să asimilați informația. V-au fost eliminate programele științifice pentru mâine. Trimiteți toate întrebările la care vreți să vă răspundem. Henderson, terminat.”

Finalul mesajului lăsă echipajul într-o tăcere perplexă.

— E… e în viață? spuse Martinez, apoi zâmbi.

Vogel încuviință emoționat:

— Trăiește.

Johanssen se uita la ecran, cu ochii măriți de neîncredere.

— La naiba! zise Beck râzând. La naiba, comandante! Trăiește!

— L-am abandonat, spuse Lewis calmă.

Veselia încetă imediat când echipajul văzu expresia comandantului lor.

— Dar… toți am plecat… zise Beck.

— Ați urmat ordinele, îl întrerupse Lewis. Eu l-am abandonat într-un deșert pustiu, inaccesibil, uitat de Dumnezeu.

Beck se uită rugător la Martinez. Acesta deschise gura, dar nu își găsi cuvintele.

Lewis ieși de pe punte târându-și picioarele.

„Angajații de la Deyo Plastics lucrau în două schimburi ca să termine prelata habitatului pentru Ares 3. Se vorbea despre trei schimburi, dacă NASA avea să crească din nou comanda. Nimeni nu se supăra. Plata pentru orele suplimentare fusese spectaculoasă, iar finanțarea era nelimitată.

Fibrele de carbon împletite treceau încet prin presă, care le așeza între foi de polimer. În final, materialul era împăturit de patru ori și lipit. Foaia groasă rezultată era apoi acoperită cu rășină moale și dusă în incinta caldă ca să se fixeze.”

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 114

Acum, că NASA poate vorbi cu mine, nu mai tace naibii deloc.

Vor informații la zi despre toate sistemele habitatului și au o cameră plină de indivizi care încearcă să-mi controleze în detaliu activitatea legată de culturi. E minunat să am pe cap o grămadă de neisprăviți de pe Pământ care-mi spun mie, un botanist, cum să cultiv plante.

De cele mai multe ori îi ignor. Nu vreau să par arogant, dar sunt cel mai bun