manevrarea pneumatoforului său poate înainta chiar în sens contrar vântului. Dacă avem în vedere că nu suntem decât în prezenţa unui celenterat, această performanţă de navigaţie este realmente surprinzătoare.

  Colacul de salvare pare să fie cunoscut cu mult înaintea omului de către vidră, care doarme pe apă învăluită în alge. Se serveşte chiar şi de unelte! Cu două membre ţine o piatră, iar cu celelalte loveşte scoicile până reuşeşte să le spargă pentru a se hrăni.

  Mulţi cercetători au fost uimiţi de ceea ce E. A. Pora numeşte "tribunalul păsărilor flamingo". Nu se ştie pentru ce vină, un individ din colonie este uneori ucis prin lovituri cu ciocul de către semenii săi sau, alteori, este părăsit, exilat de grup. Oricum, pare o acţiune întreprinsă de întreaga comunitate împotriva unui individ, întocmai ca o judecată.

  O partidă de vânătoare. Un exemplu ciudat găsim şi în asocierea dintre două animale din specii diferite în scopul unui beneficiu comun. In Africa trăieşte o pasăre, Indicator indicator, care se asociază cu un mamifer, Mellivora capensis, pentru a porni împreună la prădat. Pasărea se orientează după zumzetul albinelor sălbatice, care îşi plantează fagurii în arbori. Neputând prin forţa sa să ajungă la mierea albinelor, pasărea recurge la serviciile acestui mamifer, care dispune de mijloacele adecvate. Pasărea se opreşte din loc în loc şi îşi aşteaptă asociatul, care înaintează, se înţelege, mai încet. Când ajunge la sursa de miere se opreşte pe o creangă a arborelui respectiv, iar partenerul ei scoate mierea din scorbura copacului. Desigur, pasărea îşi are şi ea partea sa din ospăţ.

  Populaţiile locale, remarcând această asociere, au recurs la un şiretlic pentru a ajunge şi ele la sursa de miere: imită sunetele animalului cu care vânează pasărea. S-a văzut de altfel că pasărea îşi oferă serviciile şi babuinilor care o urmează. Cercetătorii susţin că între cele două animale ar părea să aibă loc o "conversaţie" în timpul vânătorii, ambele emiţând sunete ca într-un dialog. Fiind un act realmente inteligent, nu avem motive să-1 considerăm totuşi ca o deliberare din partea celor două animale, ci mai degrabă ca o conduită imprimată ereditar. Zumzetul albinelor poate fi un semnal pentru pasăre, iar chemarea păsării, un semnal pentru asociaţii săi. Prin exemplele de până acum noi nu dorim să antropomorfizăm lumea animalelor inferioare omului, ci să evidenţiem doar acţiuni inteligente, prezente şi la acest nivel, fiind indiferent, din punctul nostru de vedere, dacă acestea sunt scheme ereditare fixe sau acte deliberate.

  O lume a castelor. Observaţiile a numeroşi cercetători efectuate asupra societăţilor de primate au relevat o serie de comportamente foarte apropiate de cele ale oamenilor.

  Grupul este organizat pe ranguri, pe caste, iar în frunte se află un mascul dominant care conduce atâta vreme cât dispune de vigoare fizică. Masculul dominant pune ordine în grup, prevenind încăierările dintre membri. Asupra femelelor are drept de "feudal" – întâi el şi apoi ceilalţi. Ca la toate maimuţele, pieptănatul reciproc face parte din toaleta zilnică. Cei mai favorizaţi la o astfel de plăcere sunt şefii.

  S. A. Bartholomew a descris felul în care şi-a petrecut două luni "ca membru de rang inferior" al unui grup de macaci. El a rămas cu impresia că fiecare maimuţă o recunoştea pe oricare dintre celelalte şi a făcut următoarea remarcă: "ori de câte ori se întâmpla ceva, fiecare ştia ce anume s-a întâmplat, cu excepţia mea".

  Într-un grup de 20 de gorile conducerea o aveau masculii bătrâni. Ei aveau dreptul să circule în exclusivitate pe anumite "alei" şi să dispună de locul de odihnă al celorlalţi. Femelele erau gălăgioase şi se certau adesea. La apropierea şefului, spiritele se linişteau brusc. Nu există organizare familială şi toţi masculii dispun liber de toate femelele. Jocul erotic pregătitor este prestat aici de femele, iar actul fizic în sine este similar cu al omului.

  Dispoziţia psihică pare să fie la gorile asemănătoare şi ea cu a omului. Se vorbeşte chiar de existenta unor indivizi "schizoizi" care trăiesc solitari.

  Puii, ca la toate mamiferele, sunt jucăuşi şi folosesc pantele drept tobogan. La cimpanzei s-a observat cum mamele îşi învaţă puii să meargă, ducându-i de mână sau invitându-i după ele. Sunt de asemenea învăţaţi să se caţere. Ajunşi undeva sus de unde nu mai pot coborî singuri încep să ţipe, solicitând ajutorul celor mari.

  La rigoare, mamele nu ezită să administreze puilor chiar şi bătaie. Atunci când le este foame cer mâncare prin întinderea mâinii ca un copil nu tocmai "bine crescut".

  La întâlnirea a doi cimpanzei ar avea loc acelaşi ceremonial de salut ca la oameni când se îmbrăţişază.

  Spre deosebire de gorile, cimpanzeii pot folosi unelte în activitatea de hrănire. Aleg anumite plante pentru a-şi face beţişoare pe care le înfig în muşuroaiele de furnici sau de termite şi înghit apoi insectele ce s-au prins pe ele. Meniul lor se pare a fi şi el "umanizat"; odată cu carnea folosesc şi diferite genuri de fructe ca salată; au de asemenea nevoie de sare, pe care o caută şi o aduc de la distanţă, în bulgări, "acasă".

  Studiile efectuate în mai multe laboratoare asupra primatelor au evidenţiat capacitatea acestora de aşi însuşi un anumit "vocabular", prin intermediul căruia s-a încercat o comunicare om-maimuţă.

  S-au folosit fie ideograme, reprezentate prin jetoane colorate – fiecare dintre ele reprezentând o noţiune – fie ordinatoare cu lexigrame sau ordinatoare la care, prin utilizarea unei claviaturi, maimuţa poate sintetiza cuvinte. Cu un astfel de sintetizator s-a obţinut o adevărată conversaţie cu o gorilă care a reuşit să înveţe câteva sute de cuvinte. Din "discuţiile" realizate pe aceste căi s-a constatat că gorilele şi cimpanzeii mint, "privilegiu" care până acum îi era atribuit numai omului. Exceptăm de la această acuzaţie mimetismul, adoptarea formei de sferă inertă pe care o întâlnim la unele insecte, fuga potârnichilor în altă direcţie decât puii pentru a îndepărta vânătorul pe urmele lor şi chiar sacrificiul lor pentru salvarea puilor etc., pe care le considerăm soluţii de adaptare în scopul supravieţuirii.

  Comunicarea