Civilizaţia îşi continuă drumul. Brennan priveşte.

Un fragment al unei emisiuni de ştiri îi anunţă moartea Estellei Randall.

Evenimentul ridică o posibilitate interesantă. Brennan începe să urmărească luminiţa unei surse de fuziune care se deplasează spre Persefona.

* * *

Elroy nu era sigur ce anume îl trezise. Rămase nemişcat în hamac, simţind nava din jurul său.

Vibraţia propulsiei se simţea mai degrabă decât se auzea. Încă două zile, şi ar fi putut s-o simtă fără să se concentreze. Aparent, senzaţia respectivă nu se modificase.

Alice se afla alături, în celălalt hamac. Avea ochii deschişi, iar expresia feţei îi era încruntată.

Asta îl sperie pe tânăr.

— Ce-i?

— Nu ştiu. Pune-ţi costumul.

Elroy se strâmbă. În prima zi, Alice îl obligase să îmbrace şi să dezbrace timp de şase ore blestematul de costum de salvare. Era un fel de sac de plastic transparent, având formă omenească, cu un fermoar de la bărbie până ia genunchi, ramificându-se sub pântece. Îl puteai îmbrăca în câteva secunde, şi în alte câteva secunde cuplai cordonul de alimentare cu aer şi apă la sistemul de susţinere a vieţii. Tânărul blocase fermoarul de vreo două ori şi fusese răsplătit cu nişte cuvinte pe care nu le-ai fi aşteptat din partea unui partener de sex, indiferent de experienţa anterioară.

— De acum încolo, nu porţi nimic altceva decât un suspensor, ordonase Alice. Şi-I porţi tot timpul. Nimic nu trebuie să blocheze fermoarul.

În ultimele două ore, ea îi azvârlise costumul de undeva din spate, sub forma unui ghem motolit, pe care trebuia să-l desfacă şi să-l activeze în zece secunde. Când fusese în stare să ducă operaţiunea la bun sfârşit, legat la ochi, se declarase mulţumită.

— Este prima ta mişcare, îi spusese. Întotdeauna. Orice s-ar întâmpla, îţi pui costumul.

Acum, Elroy înhaţă costumul fără măcar să-l privească, îşi vârî înăuntru picioarele, mâinile şi capul, trase fermoarele şi se cuplă la alimentarea din perete. Încă o clipă, ca să scoată raniţa din compartimentul ei, s-o fixeze în spate, să scoată furtunul şi să se cupleze la ea. Aerul stocat şi insipid îi umplu costumul. Alice fusese şi mai rapidă; i-o luase înainte şi urca scăriţa.

Când tânărul ieşi prin chepeng, ea era instalată în fotoliul pilotului.

— Bravo, i se adresă fără să se întoarcă.

— Ce se-ntâmplă?

— Propulsia funcţionează perfect. Avem acceleraţia de 1 g şi cursul spre Persefona.

— Perfect, se relaxa el şi se îndreptă către celălalt fotoliu, împleticindu-se puţin.

Fata se întoarse.

— Nu simţi?

— Ce să simt?

— Poate că-i numai părerea mea. Mă simt… mai uşoară.

Acum simţi şi el.

— Cu toate astea, avem acceleraţia de 1 g.

— Mda.

— Verifică traiectoria, rosti Elroy, mânat de o bruscă intuiţie. Alice îl privi surprinsă, apoi încuviinţă din cap şi se apucă de treabă. N-o putea ajuta cu nimic. Petrecuse o parte din prima zi şi aproape toată ziua a doua utilizând benzile de învăţare rapidă; acum deţinea instruirea de bază în operarea, întreţinerea şi repararea unei nave spaţiale centurane. Alice era însă expertă în privinţa calculatorului, de aceea o lăsă să lucreze.

Simţi schimbarea atunci când se petrecu: o greutate ceva mai mare pe umeri, un vag scârţâit în structura de rezistenţă a navei. Zări teama din ochii fetei şi nu comentă.

— Nu ne mai îndreptăm spre Persefona, anunţă ea după un timp.

— Aha, aprobă Elroy, simţind nodul de spaimă rece din piept.

— De unde ai ştiut?

— Am avut o bănuială. De fapt, e logic. Brennan deţine un generator de gravitaţie — asta-i una dintre ipotezele de la care am pornit. Dacă ne-am afla într-un câmp gravitaţional puternic, ar trebui să existe şi un efect de maree.

— Mda. Ei bine, asta s-a întâmplat. Bineînţeles, pe autopilot nu s-a înregistrat nimic. Asta înseamnă că va trebui să calculez noul nostru curs folosindu-mă de triangulaţie. În mod clar, vom trece departe de Persefona.

— Putem face ceva ca să corectăm cursul?

— Nu.

Lui Elroy nu-i veni să creadă. Plănuiseră totul atât de detaliat…

— Chiar nimic?

Fata se întoarse în fotoliu ca să-l privească.

— Poate că-ţi aminteşti că urma să ajungem la o viteză maximă de zece mii de kilometri pe secundă, apoi să înaintăm inerţial. Combustibilul ne ajunge pentru două asemenea manevre — o dată la dus, o dată la întors.

— Sigur că da.

Două sute cincizeci şi şase de ore de accelerare, acelaşi număr de ore pentru decelerare şi cam o sută de ore pentru deplasarea inerţială. Dacă ar fi trebuit să consume combustibil pentru explorări, s-ar fi întors cu viteza minimă admisibilă. Nu putea uita asta. Elaboraseră zeci de variante. Luaseră o navă-cisternă pentru combustibilul suplimentar, plus lasere cu care să se desprindă de ea, dacă situaţia se înrăutăţea realmente şi trebuiau să-şi reducă masa. În plus, laserele puteau fi întrebuinţate ca arme.

Făcuseră atâtea planuri — dar la ce bun? O simţise atunci, dar nu comentase. O simţea şi acum, înainte ca Alice să termine de vorbit…

— Actualmente, ne deplasăm cu treizeci şi cinci de mii de kilometri pe secundă. N-am calculat precis, dar în situaţia actuală combustibilul rămas ne ajunge doar ca să ne oprim complet.

— În norul de comete?

— La mama naibii, da!

… că era o mare greşeală să faci planuri împotriva lui Brennan. Brennan depăşea noţiunea planificărilor.

Oricum, gândurile continuau să-i alerge prin cap. Existau istorii străvechi… oameni care supravieţuiseră unor accidente în spaţiu… Apollo 13, călătoria lui Patru Gee Jennison, sau Eric Ciborgul…

— Am putea folosi jeturile laterale ca să ajungem la Persefona, apoi să ocolim planeta după o hiperbolă. Cel puţin, în felul ăsta am reveni în Sistemul Solar.

— Este posibil ca pentru manevra asta să ne ajungă combustibilul. O să fac o simulare de traiectorie. Între timp…

Apăsă câteva taste.

Senzaţia de gravitaţie crescută pieri încetişor.

Vibraţia propulsiei dispăru, lăsând o linişte stranie în mintea pământeanului.

* * *

Elroy Truesdale este mai puţin previzibil decât Brennan. Dintre cele câteva opţiuni care-i stau acum în faţă, una este evident cea mai bună; totuşi, cum poate şti Brennan că Elroy o va urma? Adesea, Prăsitorii n-o fac.