Mai rău chiar, e posibil ca el să aibă un tovarăş de călătorie la bordul navei -femeie şi centurană. Truesdale poate fi anticipat într-o oarecare măsură. Cum însă poate prezice Brennan capriciile unei fete pe care n-a cunoscut-o niciodată?

Ceva asemănător se poate afirma despre armele lui Truesdale. Lasere, bineînţeles. Laserele sunt prea utile ca unelte universale pentru a fi lăsate acasă. De aceea, el ar alege lasere şi încă o armă. Grenade, gloanţe, paralizante sonice, plastic explozibil? Numărul opţiunilor bune este de patru. Cea mai bună alegere este una singură, atâta doar că Brennan o poate ghici. Ca atare, mişcarea firească a lui Truesdale ar fi să dea de două ori cu banul. Brennan ştie că tânărul este îndeajuns de inteligent să-şi dea seama de asta.

Perfect, vasăzică, înainte de decolare, a dat de două ori cu banul. Cum a căzut moneda? Brennan chicoteşte în gând, deşi faţa nu i se clinteşte. Când Truesdale este inteligent, Brennan e încântat.

Şi ce va face acum? Brennan examinează problema. Din fericire, nu contează. Nimic din ceea ce poate face Truesdale nu-l va scoate din raza „telescopului” său… unul şi acelaşi instrument de care s-a folosit ca să modifice cursul pământeanului. Brennan se ocupă de alte lucruri. Peste câteva zile…

* * *

— Dacă n-ar trebui să ne facem griji în legătură cu Brennan, zise Alice, ştiu exact cum ar trebui să procedăm. Am decelera şi am expedia un mesaj de ajutor. În câteva luni, cineva o să apară să ne ajute.

Se aflau în hamacul lui Elroy, abia ancorat în imponderabilitate. În ultimele zile, petrecuseră aproape tot timpul în hamacul acela. Dormiseră pe săturate. Făcuseră frecvent dragoste, din pasiune, ca mijloc de a-şi linişti reciproc temerile, pentru a pune punct ocazionalelor dispute, ori, pur şi simplu, pentru că nu aveau nimic constructiv de făcut.

— De ce s-ar deranja cineva să ne salveze? întrebă tânărul. Dacă am fost atât de nesăbuiţi ca să venim încoace…

— Pentru bani. Pentru taxele de salvare. Evident, ne-ar costa toţi bănuţii pe care-i avem.

— Aha…

— Inclusiv nava. Ce ai prefera, Roy? Să fii falit sau mort?

— Falit, răspunse el imediat. Deşi aş prefera să n-am de ales. Şi nici n-am. Prin consens, tu eşti comandantul. Ce vom face, comandante?

Alice i se foi în braţe şi-şi strecură o mână înapoia lui, ca să-l gâdile pe spate cu unghiile.

— Habar n-am. Tu ce vrei să facem, credinciosul meu echipaj?

— Să ne bizuim pe Brennan. Deşi detest ideea asta.

— Crezi că te va aduce de două ori înapoi?

— Brennan are un trecut remarcabil în privinţa… umanitarismului. Când i-am respins mita, aceasta a fost vărsată Centrului de Studii privind Reabilitarea Criminalilor. În cazurile anterioare, banii au fost dirijaţi spre cercetarea medicală a protezelor şi a chirurgiei plastice.

— Nu văd legătura.

— Mi se pare firesc. Se vede că eşti centurană! Pe Pământ, exista o întreagă problemă legată de băncile de organe. Toţi doreau să trăiască veşnic şi modalitatea cea mai simplă de a obţine transplanturi suficiente pentru toţi bolnavii era folosirea criminalilor condamnaţi. Pedeapsa cu moartea se aplica până şi pentru însumarea prea multor amenzi de circulaţie. Acela a fost momentul când Brennan a finanţat alte tipuri de cercetare medicală.

— Noi n-am avut niciodată problema asta, rosti Alice cu demnitate, fiindcă am decis aşa. Niciodată nu ne-am transformat delincvenţii în donatori.

— De acord. Aţi străbătut perioada respectivă, bazându-vă exclusiv pe fibra voastră morală.

— Sunt cât se poate de serioasă.

— Noi am străbătut-o, fiindcă cercetarea medicală a descoperit modalităţi mai bune de a face lucrurile. Brennan a finanţat cercetările respective. Acum, avem din nou criminali în viaţă şi ei trebuie cumva să se readapteze în cadrul societăţii.

— Iar Brennan finanţează şi proiectul ăsta. Şi tot el este acelaşi Răpitor bun la suflet care ne va readuce pe Pământ, dacă nu izbutim nimic pe cont propriu.

— Mi-ai solicitat părerea, comandante. N-ai nici un motiv ca să-mi tratezi răspunsul ca pe o dovadă de revoltă.

— Destinde-te, credinciosul meu echipaj! Atâta doar că — mâna i se încleşta în pumn şi Elroy îl simţi apăsându-l în spate — nu-mi prea place să depind de altcineva…

— Nici mie.

— Mai ales de o persoană cu aroganţa lui Brennan. Poate că el ne consideră realmente nişte animale. Poate că, pur şi simplu, ne-a… Îndepărtat, pentru că veneam să-l deranjăm.

— Poate.

— Tot n-am văzut nimic în faţă.

— Ei bine, indiferent încotro ne-am îndrepta, o facem al dracu' de rapid, mult mai rapid decât plănuiserăm.

Alice râse şi unghiile ei descriseră cerculeţe pe spinarea tânărului.

În faţa lor exista, totuşi, ceva. Era invizibil pentru telescop şi pentru radar, însă apărea, vag, pe detectorul masic. Putea fi o cometă, o eroare a detectorului sau… altceva.

Se aflau în cădere liberă de şase zile. Acum erau la 1,1x1010 kilometri de Soare — adică la depărtarea Persefonei. Detectorul masic arăta o imagine micuţă, dar distinctă. Era mai mică decât orice satelit pe care l-ar fi putut avea o gigantă gazoasă. Pe de altă parte, materia era atât de rarefiată aici, aproape la fel ca în spaţiul interstelar, încât probabilitatea covârşitoare ar fi fost să nu întâlnească absolut nimic.

Se gândiră că era vorba despre Brennan. Fură cuprinşi de speranţe, dar şi de temeri.

Iar telescopul nu arăta nimic.

* * *

Nu era sigur ce anume îl deşteptase. Ascultă liniştea şi privi în jurîn semiîntuneric.

Alice atârna, trăgând de centurile ce o menţineau în hamac, îndreptată către botul navei. La fel ca Ejroy.

Tânărul învăţase bine lecţia. Înainte de a desface centurile, avea deja costumul într-o mână. Se îmbrăcă, ţinându-se de centuri ca de o ancoră. Forţa de atracţie era de câteva kilograme, nu mai mult. Alice i-o luase din nou înainte, plutind pe scăriţă în jos, către botul navei.

Detectorul masic înnebunise. Dincolo de hublou, stelele sclipeau nemişcate.

— Aici nu pot face o estimare a cursului, rosti fata. N-am nici un punct de referinţă. Chiar şi înainte, când ne aflam la numai două zile de Soare, mi-a fost destul de greu.

— Bine.

Ea izbi cu pumnul în