ce-i insufla, desigur, o sinceră bucurie era faptul că viaţa ei evolua exact așa cum se gândea, aşa cum plănuise. De vreme ce seara aceea decurgea aşa cum chibzuia, aşa cum plănuia de luni de zile, deducea că viaţa fericită pe care şi-o planifícase avea să se-mplinească în cel mai mic detaliu, întocmai aşa cum fiecare perlă, fiecare cută, fiecare fundă de pe rochia ei ajunseseră să se armonizeze perfect, după nesfârşite eforturi, cu rotunjimile trupului ei familiar. De aceea, Sibel întâmpină cu

exaltare, ca pe un motiv suplimentar de fericire, fiecare clipă a acelei seri, fiecare chip nou, fiecare persoană care o îmbrățișa şi săruta. Uneori se vâra în mine şi, strângându-şi degetele ca o pensetă, îmi înlătura grijulie, protectoare, vreun fir de păr sau de praf imaginar de pe umeri.

         Când ridicam capul dintre persoanele cu care ne strângeam mâinile, ne sărutam şi glumeam, vedeam că invitaţii, printre care chelnerii se strecurau cu platouri în mâini, servindu-i cu ,,canapele“ 1, se înveseliseră, că băutura îi făcuse, treptat, să se relaxeze, că dinspre ei începuseră să răzbată hohote de râs şi chicoteli. Toate femeile erau machiate excesiv

 

    1. Tartine.

 

şi extrem de cochete. Foarte multora dintre ele părea să le fie frig, pentru că erau îmbrăcate subţire, cu bluze până la talie şi destul de decoltate. Majoritatea bărbaţilor purtau costume albe, elegante, pe care şi le încheiaseră, ordonat, la toţi nasturii, aşa cum fac copiii când se îmbracă de sărbătoare, şi cravate care puteau fi socotite foarte colorate în raport cu ce se purta în Turcia, în amintirea cravatelor ,,hippy" viu colorate, groase, cu desene mari, la modă cu trei-patru ani in urmă. Era limpede că foarte mulţi bărbaţi înstăriţi şi de vârstă mijlocie din Turcia nu auziseră sau nu voiseră să creadă că moda favoriţilor lungi, a tocurilor înalte şi a pletelor, răspândită în lume cu câţiva ani în urmă, se sfârşise. Favoriții negri, lăsaţi să crească mai mult decât era cazul, care se lăţeau destul de mult spre bază, şi tradiţionalele mustăți negre, asociate cu părul lung, făceau ca mai ales chipurile tinerilor să arate destul de sumbru. Poate că din această cauză aproape toţi bărbaţii trecuţi de patruzeci de ani îşi dăduseră părul cu briantină. Mirosul briantinei şi al diverselor parfumuri bărbăteşti, celelalte parfumuri grele folosite de femei, fumul ţigărilor, din care trăgea toată lumea, deşi fără prea mare poftă, mirosul de ulei ars care venea dinspre bucătărie îmi aduceau aminte, în combinaţie cu vântul de primăvară, care adia abia simţit, de petrecerile pe care le dădeau părinţii mei în copilărie, iar muzica pe care o intona orchestra (,,Frunze Argintii“) în surdină, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, în pregătirea acelei seri, îmi şoptea că eram fericit.

         Invitaţii tocmai se plictisiseră să mai aştepte în picioare, cei în vârstă obosiseră, cei cărora le era foame incepuseră deja să se aşeze la mese, ajutaţi şi de copii (,,Bunico, am

găsit masa la care stăm noi.“ / „Unde e? Stai, nu fugi, ai să cazi!“), care încă de pe-acum alergau şi se jucau printre mese, când fostul ministru de externe m-a luat de braţ pe la spate şi m-a tras într-un colţ, cu abilitatea unui diplomat-politician, pentru a-mi explica apoi pe larg, printre amintiri, cât de rafinată, cât de eleganta era Sibel, pe care o cunoştea din copilărie, şi cât de cultivată şi de plăcută era familia ei.

         - N-a mai rămas nici urmă din familiile vechi, care au trecut prin tot soiul de lucruri, Kemal Bey, mi-a spus el. Dumneavoastră veniţi din lumea afacerilor şi ştiţi mai bine decât mine că peste tot sunt numai oameni fără experienţă, îmbogăţiţi peste noapte şi provinciali ale căror neveste şi fete umblă cu basmale pe cap. Am văzut de curând un bărbat urmat de două neveste înfofolite-n cearşafuri negre, ca la arabi, pe care le scosese la plimbare prin Beyoglu şi cărora le dădea să mănânce îngheţată... Ia să vedem, eşti ferm hotărât să te însori cu fata asta şi să fii fericit alături de ea până la sfârşitul vieţii?

         - Sunt hotărât, domnule! am spus eu.

         Faptul că nu-mi pigmentasem răspunsul cu nici o glumă i-a provocat fostului ministru o dezamăgire care nu mi-a scăpat

         - Logodna nu se strica niciodata. Prin urmare, numele acestei fete va fi pomenit până la sfârşitul vieţii alături de al dumitale. Ai chibzuit bine?

         Lumea se aduna încă de pe-acum, făcând cerc în jurul nostru.

         - Am chibzuit.

         - Să vă logodesc atunci repede, ca să mâncăm. Aşază-te așa...

         Faptul că nu mă plăcea, aşa cum simţeam, nu-mi alungase deloc buna dispoziţie. Ministrul le-a depănat mai întâi invitaţilor care se adunaseră în jurul nostru o amintire din

armată. Deduceai din ea că, în ,urmă cu patruzeci de ani, atât el, cât şi Turcia erau foarte nevoiaşi; a povestit apoi, pe neașteptate, cum se logodise el pe vremea aceea, fără prea mare ceremonie şi zarvă, cu răposata lui nevastă. A elogiat-o pe Sibel şi i-a ridicat familia în slăvi. Spusele lui nu prea aveau haz, dar toţi cei de faţă, inclusiv chelnerii care priveau de departe, stând cu platourile în mâini, îl ascultau zâmbind, ba chiar cu o expresie de fericire pe faţă, de parcă ar fi relatat o istorie nemaipomenit de amuzantă. Când simpatica Hülya, cu dinţii ei ca de iepure, în vârstă de zece ani, la care Sibel ținea foarte mult şi care, la rândul ei, o admira nespus, a adus, pe un platou de argint, inelele, pe care le expun aici, s-a lăsat un moment de tăcere. Ne-am încurcat mâinile şi degetele în care urmau să ne fie strecurate inelele - Sibel şi

cu mine, din cauza emoţiei, iar ministrul, de buimac ce era -, şi n-am mai reuşit s-o scoatem la capăt. În vreme ce unii dintre invitaţi, care erau, de fapt, gata să râdă, strigau ,,nu degetul

acela - cealaltă mână“ şi tocmai începuse să se audă ceva ce aducea cu zumzetul fericit al unui grup de elevi, inelele au sfârşit prin a-şi afla locul potrivit; ministrul a tăiat panglica care le unea şi toată lumea a izbucnit în aplauze, iscând un zgomot