asemănător cu cel făcut de un stol de porumbei care-şi ia zborul fulgerător. Faptul că atât de mulţi oameni pe care~i cunoscusem de-a lungul vieţii ne aplaudau, zâmbind veseli, m-a emotionat ca pe un copil. Dar nu lucrul acesta îmi făcea inima să bată năvalnic!

         O văzusem în mulţime, undeva în spate, între mama și tatăl ei, pe Füsun. Sufletul mi-a fost năpădit de o bucurie intensă. În timp ce o sărutam pe Sibel pe obraji, în timp ce mă îmbrăţişam cu mama, cu tata şi cu fratele meu, care veniseră imediat la noi să ne sărute, ştiam care era cauza exuberanţei mele, dar credeam că aveam s-o pot tăinui nu numai de cei din mulţime, ci şi de mine insumi. Masa noastrã se afla chiar lângă ringul de dans. Înainte de a ne aşeza la masă, am văzut că Füsun şi părinţii ei stăteau chiar în spate, lângă angajaţii de la Satsat.

         - Amândoi sunteţi foarte fericiţi, a spus Berrin, cumnata mea.

         - Dar am obosit foarte tare..., a spus Sibel. Dacă logodna e aşa, cine ştie cât de obositoare va fi nunta...

         - Şi în ziua aceea o să fiţi foarte fericiţi, a spus Berrin.

         - După părerea ta, ce înseamnă fericirea, Berrin?

         - Ooo, dar ce subiecte mai abordezi şi tu! a spus Berrin şi s-a prefăcut că meditează o clipă la propria-i fericire, dar a zâmbit cu sfială, pentru că o deranjase până şi gluma legată de momentul acela.

         În aceeaşi clipă l-am auzit amândoi, printre vocile vesele şi țipetele mulţimii vioaie de invitaţi aşezaţi la mese, printre zgomotele făcute de tacâmuri şi melodiile interpretate de

orchestră, pe fratele meu mai mare, care povestea ceva cuiva cu vocea lui stridentă, puternică.

         - Familia, copiii, lumea, a spus Berrin. Chiar dacă nu eşti fericit, trăieşti ca şi cum ai fi fericit, chiar şi în cea mai proastă zi a vieţii tale (mi-a făcut semn cu ochiul către fratele meu). În atmosfera aceasta de familie, toate necazurile dispar, se risipesc. Faceţi şi voi repede copii. Faceţi mulţi copii, ca ţăranii!

         - Poftim? a întrebat fratele meu. Ia să vedem, despre ce bârfiți ?

         - Le spun să facă copii, a spus Berrin. Câţi să facă?

         Nu se uita nimeni la mine, aşa că am dat repede peste cap o jumătate de pahar cu rachiu.

         Peste puţin timp, Berrin s-a aplecat la urechea mea:

         - Cine sunt bărbatul şi fata aceea simpatică care stau în capătul mesei?

         Fata este Nurcihan, cea mai bună prietenă a lui Sibel din liceu şi, apoi, din Franţa. Sibel a aşezat-o anume lângă Mehmet, prietenul meu. Vrea să le facă trampa.

         - Până în clipa asta nu se văd prea mari progrese! a spus Berrin.

         I-am explicat lui Berrin că Sibel nutrea faţă de Nurcihan un sentiment care oscila între admiraţie şi afecţiune, că, în perioada în care se aflaseră împreună la Paris, Nurcihan trăise tot soiul de poveşti de dragoste cu francezi, că se arătase plină de-ndrăzneală când făcuse dragoste cu bărbaţii aceia (acestea erau poveşti pe care mi le relatase, invidioasă, Sibel), că se mutase cu unii dintre ei, chiar dacă pe ascuns de bogata ei familie din Istanbul, dar că dorea să se întoarcă la Istanbul, influenţată şi de Sibel, pentru că ultima dintre aceste aventuri îi provocase prea multă amărăciune şi o obosise.

         - Desigur însă că, pentru asta, ar trebui să cunoască pe cineva de nivelul ei, care s-o preţuiască şi să nu se sinchisească de trecutul ei din Franţa, de foştii ei iubiţi, şi de care să se îndrăgostească, am adăugat eu.

         - Zău că nu se întrezăreşte încă începutul unei asemenea iubiri, mi-a şoptit Berrin, zâmbind. Cu ce se ocupă familia lui Mehmet?

         - Sunt plini de bani. Tatăl lui e un vestit antreprenor în construcţii.

         Cum Berrin a înălţat din sprânceana stângă, cu o îndoială plină de afectare, i-am explicat că Mehmet îmi era prieten de nădejde încă de pe vremea când studiam la Robert Kolej, că era un om integru, că se împotrivise ani de zile căsătoriei prin peţitoare, chiar dacă familia lui era foarte credincioasă şi foarte conservatoare, ba chiar ideii ca mama lui, care purta basma, să-i găsească o fată, fie ea şi instruită şi din Istanbul, și că dorea să se ĭnsoare cu o tânără pe care s-o cunoască el însuşi cu care să se împrietenească.

         - Dar deocamdată n-a fost să fie cu nici una dintre fetele emancipate pe care și le-a găsit el.

         - N-avea cum să fie, desigur, a spus Berrin, cu un aer atotştiutor.

         - De ce n-avea cum?

         - Ia uită-te la felul cum arată, la genul lui..., a spus Berrin. Cu unul ca el, venit din fundul Anatoliei... fetele vor să se mărite cu petitoare. Se tem că dacă umblă şi se distrează prea mult cu el, dacă depăşesc măsura, o să le considere, în taină, nişte ,,târfe“.

         - Nu e Mehmet omul care să gândească aşa.

         - Dar locul din care vine, familia, genul lui aşa esta. Fetele deştepte nu se uită să vadă ce gândeşte bărbatul, se uită la familia lui, la felul cum arată ea, nu-i aşa?

         - Da, ai dreptate, am spus eu. Aceleaşi fete deştepte care se tem de Mehmet, care nu vor să se apropie de el, în ciuda seriozităţii de care dă dovadă - n-am să le pomenesc acum numele - se poartă infinit mai relaxat cu alţi bărbaţi, chiar dacă nu sunt atât de convinse că aceştia intenţionează să se căsătorească cu ele, şi izbutesc să ducă lucrurile prea departe.

         - Nu ţi-am spus eu!? a exclamat Berrin, orgolioasă. Sunt nu ştiu câţi bărbaţi în ţara asta care-şi umilesc nevestele, peste ani, pentru că s-au apropiat prea mult de ei înainte de căsătorie. Şi să-ţi mai spun ceva: prietenul tău Mehmet n-a fost, de fapt, îndrăgostit de nici una dintre tinerele acelea de care nu s-a putut apropia prea mult. Dacã ar fi fost, fetele şi-ar fi dat şi ele seama de asta şi s-ar fi comportat altfel. Sigur, nu spun că s-ar fi culcat cu el, dar

s-ar fi apropiat suficient de mult ca să pună bazele unei căsătorii.

         - Dar Mehmet, la rândul lui, nu se