- Asta nu e adevărat, a spus Berrin. Nu e nevoie să te culci cu cineva, nu e nevoie de sex şi de alte asemenea lucruri ca să te îndrăgosteşti de cineva. Dragostea înseamnă Leyla și Mecnun 1.

         - Hmmm..., am bălmăjit eu.

         - Despre ce vorbiţi ? Povestiţi-ne şi nouă, vă rugăm! a spus fratele meu, de la celălalt capăt al mesei. Cine cu cine se culca?

         Berrin i-a aruncat soţului ei o privire care spunea ,,sunt și copii pe-aici !“, după care mi-a şoptit la ureche:

         - Trebuie să pricepi că de aceea nu s-a putut îndrăgosti acest Mehmet, care arată ca un mieluşel, de nici una dintre fetele pe care dorea să le cunoască şi de care dorea să se apropie, stăpânit de cele mai nobile intenţii.

         Mi-am dorit o clipă să-i pot spune lui Berrin, a cărei inteligență o respectam, că Mehmet era un client înrăit al caselor de randevu clandestine. Prietenul meu avea nişte „fete" pe care le vizita mereu, în patru-cinci case particulare din Siraselviler, Cihangir, Bebek şi Nişantaşi. Se străduia, pe de o parte, să înfiripe relaţii sentimentale intense, care nu se finalizau niciodată, cu fecioare absolvente de liceu care aveau aproape douăzeci de ani şi pe care le cunoştea la serviciu, iar pe de altă parte obișnuia să petreacă nopţi sălbatice, prelungite până-n zori, prin asemenea stabilimente de lux, în compania unor fete care le imitau pe actriţele din filmele occidentale, lăsând să-i scape că, atunci când îşi bea minţile, nu mai ajungea să le plătească sau era incapabil să mai gândească limpede, de epuizare. Când ieşeam însă de la vreo petrecere noaptea târziu, nu se ducea acasă, unde locuia cu taică-său, care umbla tot timpul cu mătăniile în mâini, cu maică-sa, care purta basma, şi cu surorile lui, şi unde postea de Ramadan 2“,

    1 Eroii unei celebre poveşti de dragoste arabe (Majnun Layla, „Nebun după Layla“), care a cunoscut numeroase prelucrări, în diverse zone ale lumii islamice; există versiuni în limbile arabă, persană, kurdă, turcă, paştu, urdu. Forma actuală datează, probabil, din cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea.

    2 Cea de-a noua lună a calendarului islamic, marcată de un post diurn a cărui respectare figurează printre cei „cinci stâlpi“ ai islamului; în această lună, mai precis în „Noaptea destinului“, este comemorată „pogorârea“ Coranului asupra profetului Mahomed. Postul se încheie printr-o sărbătoare de trei zile (numită în Turcia Șeker Bayrami, „Sărbătoarea dulciurilor“, sau Ramazan Bayramí, Sărbătoarea de Ramadan“).

ci se despărţea de noi şi se abătea pe la vreunul dintre bordelurile acelea fastuoase din Cíhangir sau Bebek.

         - Bei foarte mult în seara asta, a spus Berrin. Nu mai bea atât! E lume multă, toţi sunt cu ochii pe voi...

         - Bine, am spus eu şi am ridicat paharul, zâmbind.

         - Uită-te, pe de o parte, la atitudinea responsabilă a lui Osman şi, pe de altă parte, la comportamentul tău de copil neastâmpărat... Cum de aţi putut ieşi atât de diferiţi, de vreme ce sunteţi fraţi?

         - Nu e deloc aşa, am spus eu. Semănăm foarte mult. În plus, de-acum încolo am să fiu şi mai responsabil, şi mai serios decât Osman.

         - La drept vorbind, nici mie nu-mi place deloc seriozitatea..., a început Berrin. Nu mă asculți, a spus ea, la mult timp după aceea.

         - Poftim? Te ascult.

         - Atunci zi ce-am spus.

         - Ai spus „dragostea trebuie să fie ca-n basmele de demult, ca-n Leyla şi Mecnun“.

         - Nu, se pare că nu m-ai ascultat, mi-a spus Berrin. zâmbind.

         Dar expresia de pe chipul ei vădea îngrijorare, dată fiind starea în care mă aflam. S-a întors către Sibel, ca să vadă dacă observase ce se petrecea cu mine. Dar Sibel le povestea

ceva lui Mehmet şi lui Nurcihan.

         Am încercat să le ascund cititorilor, dar şi mie insumi, că o parte a minţii mele era în permanenţă preocupată de Füsun, că în timp ce vorbeam cu Berrin simţeam in permanenţă că

Füsun se afla undeva în spatele meu şi că mă gândeam mereu la ea, dar acum ajunge! Vedeţi, de fapt, că n-am reuşit. Măcar de acum încolo să fiu onest cu cititorul!

         M-am ridicat de la masă, sub un pretext oarecare. Voiam s-o văd pe Füsun, chiar şi în fugă. Nu-mi amintesc ce pretext am invocat. Am privit către partea din spate, dar n-am

izbutit s-o zăresc. Era foarte multă lume şi toti vorbeau tare, în acelaşi timp, aşa cum se-ntâmplă mereu cu asemenea prilejuri. Copiii care se jucau de-a v-aţi ascunselea printre mese ţipau şi ei. La toate acestea se adăugau muzica şi zgomotul iscat de furculiţe-cuţite-farfurii, aşa încât domnea un vacarm în toată puterea cuvântului. Mă-ndreptam către fundul grădinii, înconjurat de zarva aceea de sfârşit de lume, în speranța de-a o vedea pe Füsun.

         -Kemal dragă, felicitări! a spus o voce. O să fie şi dans din buric, nu-i aşa?

         Era Selim Snobul, care stătea la masa familiei lui Zaim; a râs parcă ar fi făcut o glumă foarte reuşită.

         - Aţi făcut o alegere minunată, Kemal Bey! a spus o bătrână cumsecade. Nu vă amintiți de mine. Eu... cu mama dumneavoastră...

         Dar înainte de-a apuca să-mi spună de unde o cunoştea pe mama, între noi s-a strecurat, împingându-mă la o parte, un chelner cu un platou în mână. Când m-am redresat, femeia se afla departe.

         - Vreau să mă uit la inelul de logodnă! a spus un copil, şi m-a apucat zdravăn de mână.

         - Lasă-l, vai ce ruşine! a spus mama cea rotofeie a băiatului, trăgându-1 la fel de zdravăn de braţ.

         S-a repezit la el de parcă ar fi fost gata-gata să-i ardă o palmă, dar copilul era experimentat, aşa încât a evitat zâmbind, cu un salt, palma mamei.

         - Vino şi şezi aici! a strigat mama. Nu vă supăraţi... Vă Felicittăm!

         O femeie de vârstă mijlocie, pe care n-o cunoşteam deloc, râdea în hohote, roşie la faţă ca sfecla, dar când ni s-au întâlnit privirile a devenit brusc serioasă. Soţul ei s-a prezentat: era rudă cu Sibel, dar făcuserăm armata împreună, la Amasya. Nu voiam