O recompensă mare: e-mailul! La fel ca în zilele de odinioară de pe Hermes, primesc transferuri de date. Sigur, îmi transmit e-mailuri de la prieteni și familie, dar NASA mai trimite și mesaje selectate din public. Am primit e-mailuri de la staruri rock, sportivi, actori și actrițe și chiar de la președinte.

Unul dintre ele a fost de la alma mater a mea, Universitatea din Chicago. Spun că odată ce ai crescut culturi undeva, ai „colonizat” oficial locul. Deci, tehnic, am colonizat Marte.

Sâc, Neil Armstrong!

Dar e-mailul meu favorit a fost cel de la mama. E exact cum te-ai aștepta. Slavă Domnului că ești în viață, țin-te bine, nu muri, tata te salută etc.

L-am citit de cinci ori la rând. Hei, nu mă înțelege greșit, nu-s mămos sau ceva de genul. Sunt un bărbat în toată firea care uneori poartă scutece (n-ai încotro într-un costum pentru EVA). E absolut bărbătesc și normal pentru mine să mă agăț de o scrisoare de la mama. Nu e ca și cum aș fi vreun puști în tabără căruia i-e dor de casă, corect?

În mod evident, trebuie să mă târăsc la rover de cinci ori pe zi să-mi verific e-mailul. Ăștia sunt în stare să trimită un mesaj de la Pământ la Marte, dar nu pot să-l aducă zece metri mai aproape, în habitat. Dar, hei, nu pot să mă plâng. Șansele de a supraviețui situației în care mă aflu sunt mult mai ridicate acum.

După ultimele informații, rezolvaseră problema greutății pentru VCM-ul lui Ares 4. Odată ce aterizează aici, o să arunce scutul termic, toate chestiile pentru susținerea vieții și niște rezervoare de combustibil goale. Apoi pot să ne ducă pe toți șapte (echipajul din Ares 4 și cu mine) până la Schiaparelli. Se ocupă deja de îndatoririle mele pentru operațiunile de pe suprafață. Cât de tare e asta?

În altă ordine de idei, învăț codul Morse. De ce? Pentru că e sistemul nostru de comunicare de rezervă. NASA s-a gândit că o sondă veche de zeci de ani nu e ideală ca unic mod de comunicare.

Dacă Pathfinderul pică, o să scriu mesajele pe litere cu ajutorul pietrelor, pe care NASA o să le vadă prin sateliți. N-o să poată răspunde, dar măcar am avea o comunicare unidirecțională. De ce codul Morse? Pentru că să faci puncte și linii cu pietre e mult mai ușor decât să faci litere.

E un mijloc de comunicare de tot rahatul. Să sperăm că n-o să fie nevoie de el.

•

„Odată ce toate reacțiile chimice au fost finalizate, prelata a fost sterilizată și mutată într-o cameră curată. Acolo, un muncitor a tăiat o fâșie din margine, a împărțit-o în pătrate și le-a supus pe fiecare unei serii de teste riguroase.

După ce a trecut de inspecție, prelata a fost apoi tăiată în formă. Marginile au fost îndoite, cusute și lipite la un loc cu rășină. Un ins cu un clipboard a făcut inspecțiile finale, verificând independent măsurătorile, apoi a aprobat prelata pentru utilizare.”

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 115

Botaniștii băgăcioși au admis cu ciudă că am făcut treabă bună. Au fost de acord că o să am suficientă mâncare până la ziua solară 900. Ținând cont de asta, cei de la NASA au elaborat detaliile sondei de aprovizionare.

La început, lucrau la un plan disperat ca să trimită o sondă aici înainte de ziua solară 400. Dar am făcut rost de încă 500 de zile solare de viață cu ferma mea de cartofi, așa că au mai mult timp la dispoziție.

O să facă lansarea la anul, în timpul ferestrei de transfer Hohmann, și o să treacă aproape nouă luni până o să ajungă aici. Ar trebui să sosească în preajma zilei solare 856. O să conțină suficientă mâncare, un oxigenator, un recuperator de apă și un sistem de comunicații de rezervă. De fapt, trei sisteme de comunicații. Cred că nu vor să-și asume niciun risc, cu obiceiul meu de a fi prin preajmă când se strică radiourile.

Azi am primit primul e-mail de pe Hermes. NASA a limitat contactul direct. Cred că le e frică să nu spun ceva de genul: „M-ați abandonat pe Marte, nătărăilor!” Știu că echipajul a fost surprins să audă de Fantoma trecutelor misiuni marțiene{22}, dar, te rog! Aș vrea ca uneori NASA să ne dădăcească mai puțin. În orice caz, în cele din urmă au lăsat să treacă un e-mail de la comandant.

Watney, evident că suntem foarte fericiți să auzim că ai supraviețuit. Fiind responsabilă pentru situația în care ești, mi-aș dori să pot face mai mult să ajut în mod direct. Dar se pare că NASA are un plan de salvare bun. Sunt sigură că o să continui să-ți arăți incredibila ingeniozitate și o să ieși cu bine din asta. Abia aștept să-ți fac cinste cu o bere pe Pământ.

– Lewis

Răspunsul meu:

Comandante, doar ghinionul e responsabil de situația în care sunt, nu tu. Ai ales corect și i-ai salvat pe toți ceilalți. Știu că trebuie să fi fost o decizie dificilă, dar orice analiză a acelei zile va arăta că a fost una corectă. Du-i pe toți acasă și o să fiu fericit.

O să te pun totuși să dai berea aia.

– Watney

•

„Angajații au împăturit cu grijă prelata și au plasat-o într-un container de expediere etanș, umplut cu argon. Individul cu clipboardul a pus pe pachet o etichetă. «Proiectul Ares 3; Prelată habitat; Foaia AL102».

Pachetul a fost urcat într-un avion charter și trimis la baza aeriană militară Edwards din California. Acesta a zburat la o altitudine neobișnuit de mare, cu prețul unei mari cantități de combustibil, pentru a asigura un zbor mai lin.

La sosire, pachetul a fost transportat cu grijă, cu un convoi special, la Pasadena. Odată ajuns, a fost mutat în clădirea pentru asamblarea navelor spațiale de la JPL. În următoarele cinci săptămâni, ingineri în salopete albe