m-am simţit aşa de bine, la ora 2, după o masă bună, ca în fotoliul adânc şi elastic al maşinii (puţin ameţit de vin, e drept). Ei bine, Emy, fundaţia e pe cale să se realizeze… S-ar putea să mergem încă din vara aceasta la Râmnicul-Sărat… Căci acolo vreau să mergem, Emy. Obligaţiile mele de secretar nu mi-ar impune să stau în Bucureşti… Aşa încât în loc să trăim prost aci, am putea trăi curat şi frumos acolo.

  Când îţi spuneam: „Emilia, dă-mi un an de aşteptare şi încredere, şi totul se va schimba…” Fii mâine acasă… Trebuie să stăm de vorbă.

  G. D. L.

  — Mi-era imposibil… Traian nu mă lăsa nici un minut liberă… Dormeam şi mâneam la el, dar Valeria nu-i spunea lui Ladima… Veneam numai să mă schimb acasă… El venea însă în fiecare seară şi juca tabinet, aşteptându-mă, cu Valeria.

  — Şi cum s-a terminat cu Traian?

  Trăsăturile caligrafice, adică fruntea senină cilindrică, sprâncenele aduse din condei, ochii mari neadânciţi în pleoapele grăsuţe, catifelate, se strâmbă într-o denunţare:

  — Intrigile, dragă… Că în teatru e ca un viespar… I-au scris scrisori… Aş vrea s-o mai întreb, dar e în mine o drojdie de oboseală şi nemulţumire, când îmi amintesc de…

  Fundaţia s-a făcut. Nu are venituri de un milion, dar are, e adevărat, un secretar. Nici o clipă, nici ca o bănuială măcar, nu mi-ar fi trecut prin cap că am putea oferi unui domn atât de bine postul acesta… In îmbrăcămintea lui serioasă, de profesor, în tonul academic, cum să-ţi spun? Cu care vorbea, superioritatea intelectuală şi de om de lume pe care o manifesta nu ţi-ar fi permis nici o clipă să crezi că unui asemenea om îi poţi face ofensa să-i oferi un post de secretar al unei fundaţii particulare pe care noi l-am încredinţat unui tânăr student recomandat de un profesor. S-au dat premii, e drept, între altele şi unul de poezie. Tata a cerut Academiei şi unor scriitori cunoscuţi să decearnă „Premiul Sorin Vasilescu” de 30 000 de lei. Trebuie să spun cu sinceritate că auzisem că e un excelent gazetar, dar n-am ştiut, până la sinuciderea lui, că Ladima e şi poet, şi mai puţin, cum au scris unii atunci, că e un foarte mare poet. Premiul a fost dat deci altcuiva.

  — Vrei să trimit să mai aducă ţigări? La ce te gândeşti?

  — Da… Mai pe urmă…

  — Chestia cu ce credea el nu s-a făcut, dar pe urmă a găsit ceva la o revistă, nu ştiu unde… Lucra… Era aşa… Secretar… Dar nu câştiga mai nimic.

  Emy scumpă, Ţin foarte mult să te rog un lucru… Am invitat la masă… Mergem într-un loc unde se mănâncă admirabil, e o cârciumă pe Buzeşti, „La Nepotu” – trei buni prieteni ai mei… Le-am spus – numai lor, Emy – pentru că suntem foarte buni prieteni, căci ne vedem în fiecare zi la cafenea, că va veni şi logodnica mea… Emy, nu-ţi închipui ce cald mi separe cuvântul acesta şi înflorit, numai când îl pronunţ: logodnica mea… Aş fi fericit să fiu într-o seară în mijlocul prietenilor mei buni, cu logodnica mea… (N-am mai spus la altcineva la nimeni că suntem logodiţi, nu te supăra…) Dar cuviinţa cere să ţi-i prezint dinainte.

  Iată-i de pe acum, în scris. Unul, Bulgăran, este un mare savant, Emilia… Fireşte, nu e profesor universitar… Pentru că numai diplomele contează în ţara asta… Are o teorie extraordinară asupra atomilor… pe care o va scrie şi o va traduce în franţuzeşte. A făcut descoperiri literare care au revoluţionat istoria literaturii noastre… Cibânoiu a fost cancelar la Externe… N-a înaintat pentru că ştii ce înseamnă să înaintezi la Externe; să fii din lumea lor şi să perii toată viaţa… Acum vreo cincisprezece ani, Cibănoiu a pus semnul mirării într-un ordin al secretarului general, care credea că St. Louis e un oraş din Franţa şi numise un consul acolo… E un mare teozof Emy, ai să-l cunoşti… Colaborează la o mulţime de reviste teozofice franceze şi germane… Are o bibliotecă imensă… Penciulescu, cel care întregeşte trinitatea, e, fără îndoială, cel mai deştept om din ţara românească… Ripostele lui sunt celebre… Ras, negricios, cu o faţă de consul roman blazat, e de o cultură care sperie şi pe profesorii universitari. N-a primit niciodată o catedră, a socotit nedemn de el asta… A preferat să fie suplinitor la un liceu particular, decât să se preteze la compromisuri.

  Un profesor universitar care îşi pusese ochii pe el, de când era student, şi-a dat catedra şi fata după altul, când a văzut că Penciulescu face… Mofturi. Ai să-i cunoşti, Emy, şi ai să vezi ce ţipi interesanţi sunt. Prin urmare, dragă, trec mâine să te iau pe la 8 1/2 nu?

  G. D. L.

  Se întoarce, şi acum încă deziluzionată, schimbă picioarele… Se întinde, voinică, a plictiseală.

  — Am fost… Vai ce seară… Erau nişte rable, de parcă eram în spital… Unu n-avea dinţi şi făcea spirite… Altul făcea pe curtezanu. Ce prieteni şi-a găsit el!… Am stat numai până la 11, că mi s-a părut o prostie să pierd noaptea cu o adunătură ca asta. Biletul ăsta (de la mine din mână) l-am găsit de dimineaţa, vârât pe sub uşă, e iscălit de ei trei.

  Păcat, Emy, că n-ai stat… Prietenii mei te găsesc foarte bine… Le-ai plăcut enorm… Noi acum am încheiat… Dimineaţa… Ei mi-au spus să trec să-ţi las pe sub uşă biletul acesta pe care iscălesc cu toţii. Cu cele mai dulci sărutări de mâini, G.

  Gedem nu ştie ce comoară are. Bulgăran… Nici ducele de Sagan n-a prezentat o aşa frumuseţe la un supeu prietenilor lui… Cibănoiu.

  Dacă aveai de gând să pleci aşa de repede, de ce ai mai venit? Penciulescu.

  Cam în vremea asta, plecam pe câte două-trei zile din Bucureşti cu Traian… Că încă nu rupsesem cu el. Avea inspecţii şi mergeam şi