Strânse izolaţiile pectorale.

  —. Comportă filamente pentru schimbul caloric şi decantoare de sare. Sarea este regenerată.

  La semnul ecologului, ducele îşi ridică braţele, zise:

  — Foarte interesant.

  — Respiră adânc, spuse Kynes.

  Ducele se supuse. Kynes cercetă izolaţiile de la subsuori, ajustă una dintre ele.

  — Mişcările corpului, continuă el, mai ales respiraţia şi un oarecare efect osmotic furnizează forţa necesară pompării.

  Reveni la izolaţiile pectorale, le slăbi puţin.

  — Apa reciclată se adună în nişte buzunare colectoare, de unde se poate sorbi prin tubul acesta, al cărui capăt se află în colierul de la gât.

  Ducele îşi trase bărbia, înclinând capul ca să vadă capătul tubului.

  — Eficient şi comod, observă el. Frumoasă concepţie!

  Kynes îngenunche, controlă izolaţiile de la picioare.

  — Urina şi materiile fecale sunt sterilizate şi prelucrate în căptuşeala de pe coapse.

  Se ridică în picioare, pipăi colierul de la gât, extrase un fel de limbă semicirculară.

  — În plin deşert, filtrul acesta se trage peste jumătatea de jos a obrazului, iar tubul de sub el se introduce în nări, cu ajutorul acestor două cepuri cu clemă care asigură etanşeitatea. Se inspiră prin filtrul de la gură şi se expiră prin tubul nazal. Cu un distrai fremen în stare perfectă, nu poţi pierde mai mult de un degetar de umezeală pe zi – chiar dacă te prinde noaptea în Ergul Mare.

  — Un degetar pe zi, murmură Ducele.

  Kynes apăsă cu degetul pe calota frontală a glugii costumului; spuse:

  — Aici s-ar putea să te roadă niţel. Dacă te supără prea tare, te rog să-mi spui. Am să mai strâng puţin marginea glugii.

  — Mulţumesc, rosti Ducele, văzându-l pe Kynes că se dă un pas înapoi. Îşi mişcă umerii în interiorul costumului, remarcând imediat că se simţea mai bine. Straiul era mai strâns pe trup, mai puţin iritant.

  Kynes se întoarse spre Paul.

  — Ei, acum să te vedem şi pe tine, băiete.

  E un om de treabă, îşi spuse ducele, dar va trebui să înveţe cum să ni se adreseze.

  Paul aşteptă impasibil, în timp ce Kynes îi examina costumul. Avusese o senzaţie bizară când îmbrăcase straiul acesta lucios şi alunecos. Fusese perfect conştient că nu mai purtase niciodată până atunci un distrai. Cu toate acestea, fiecare gest de ajustare a găicilor aderente de la izolaţii, sub îndrumarea stângace a lui Gumey, i se păruse natural, instinctiv. Când îşi strânsese izolaţiile pectorale, ca să obţină cât mai multă forţă de pompare din mişcarea respiratorie, ştiuse ce anume făcea şi în ce scop. Când îşi potrivise colierul de la gât şi marginea glugii, ştiuse că o face ca să evite frecarea.

  Kynes se ridică, se dădu înapoi, cu un aer perplex.

  — Ai mai purtat vreodată distrai? Întrebă.

  — E prima oară.

  — Atunci, ţi l-a aranjat cineva?

  — Nu.

  — Ghetele ţi-s strânse mai tare deasupra gleznelor decât dedesubt… Cine ţi-a spus să le strângi în felul ăsta?

  — Nimeni. Aşa… aşa mi s-a părut că trebuie strânse.

  — Chiar aşa şi trebuie.

  Şi Kynes îşi frecă obrazul, cu gândul la legendă: „El va cunoaşte tipicurile voastre ca şi când s-ar fi născut cu ele.”

  — Să nu mai pierdem timpul, spuse Ducele.

  Arătă către topterul care aştepta, porni înainte, răspunzând cu o înclinare a capului la salutul santinelei. Urcă în cabină, îşi prinse centura de siguranţă, începu să verifice instrumentele şi comenzile. Aparatul pârâi când ceilalţi urcară, la rândul lor.

  Kynes îşi strânse centura, concentrându-şi atenţia la amenajările din interiorul aeronavei – luxul discret al capitonajelor gri-verzui, confortul scaunului, luciul instrumentelor. Trase cu plăcere în piept aerul curat, răcoros, care inundă cabina când uşile fură închise şi ventilatoarele prinseră viaţă, bâzâind discret.

  Confort! Gândi. Moleşeală!

  — Totu-i în regulă, Sire, anunţă Halleck.

  Leto puse contactul aripilor, le simţi ridicându-se şi coborând – o dată, de două ori. Se înălţară zece metri, apoi Ducele blocă aripile şi acţionă reactoarele posterioare care propulsară aparatul într-o mişcare ascendentă, şuierătoare, pe o pantă abruptă.

  — Spre sud-est, dincolo de Scut, zise Kynes. Acolo i-am spus maistrului nisipar să-şi concentreze utilajele.

  — Bine.

  Ducele stabiliză plafonul de zbor. Celelalte aparate îşi ocupară poziţiile de escortare deasupra lor şi întreaga formaţie viră spre sud-est.

  — Concepţia şi realizarea distraielor vădesc o perfecţiune tehnică deosebită, spuse, după câteva clipe, Ducele.

  — Poate că într-o zi vă voi duce să vizitaţi un atelier dintr-un sietch, zise Kynes.

  — M-ar interesa, într-adevăr. Dar mi se pare că se fabrică distraie şi în unele oraşe de garnizoană.

  — Imitaţii nereuşite. Orice dunar care ţine la viaţă poartă distrai fremen.

  — Şi chiar nu se pierde mai mult de-un degetar de apă pe zi?

  — Dacă distraiul este bine ajustat, dacă gluga e strânsă cum trebuie şi dacă toate izolaţiile sunt în perfectă stare, cantitatea cea mai mare de apă se pierde prin palmele mâinilor. Când nu trebuie să-ţi foloseşti mâinile la vreo treabă mai delicată, poţi purta mănuşi de distrai. Cei mai mulţi dintre fremenii din deşert, însă, preferă să-şi ungă mâinile cu seva extrasă din frunzele tufei de creozot, care are darul de a opri transpiraţia.

  Ducele aruncă o privire în jos, spre stânga, la peisajul haotic al Scutului de Piatră – stânci răvăşite de crevase înguste şi adânci, petece galbene-brune, întretăiate de dungile negre ale faliilor născute din prăbuşiri. Imensul lanţ muntos părea să fi fost azvârlit din spaţiu şi lăsat pentru totdeauna acolo unde se sfărâmase, izbindu-se de suprafaţa planetei.

  Survolară un bazin nu prea adânc, plin cu nisip cenuşiu, ca un râu izvorât din gura unui canion ce se deschidea către sud. Degete de nisip se prelingeau parcă în interiorul bazinului, conturând o deltă uscată