Eu am o părere ceva mai bună, dacă nu despre cinstea lui, cel puţin despre isteţimea lui. A luat o dată sânge pungii tale, are să revină măcar să încerce să-i mai ia sânge şi a doua oară.

Să se păzească să nu-i iau eu sânge!

Asta să n-o faci. Ai răbdare până te convingi că-i incontestabil un şarlatan. Nu-i mai da bani. În schimb, promite-i o răsplată bogată dacă-ţi aduce o informaţie sigură. Ai întreprins ceva şi pe cont propriu?

Doi liberţi ai mei, Nimfidius şi Demas, o caută în fruntea a şaizeci de oameni. Acela dintre sclavi care o s-o găsească, are ca premiu eliberarea. În afară de asta, am trimis oameni pe toate drumurile care pornesc din Roma, ca să întrebe în hanuri de ligian şi de fată. Eu însumi am colindat oraşul ziua şi noaptea, contând pe o întâmplare norocoasă.

Orice ai să afli, dă-mi de ştire, căci eu trebuie să plec la Antium.

Bine.

Iar dacă într-o bună dimineaţă, trezindu-te, ai să-ţi spui că nu merită să te chinuieşti şi să risipeşti atâtea eforturi pentru o singură fată, vino la Antium. Acolo, n-ai să duci lipsă de femei, nici de plăceri.

Vinicius începu să se plimbe agitat prin încăpere. Petronius îl privi o vreme, pe urmă spuse:

Spune-mi sincer – nu ca un exaltat mistuit de propriile sale năluciri, ci ca un om chibzuit care răspunde la o întrebare a prietenului său: Ligia asta te interesează tot atât de mult ca la început?

Vinicius se opri brusc şi se uită la Petronius de parcă numai acum l-ar fi văzut pentru prima oară, pe urmă continuă să se plimbe prin încăpere. Era clar că abia se ţine să nu izbucnească. În cele din urmă, de durere şi mânie, de dor, de sentimentul propriei sale neputinţe, în ochii lui răsăriră două lacrimi care fură mai grăitoare pentru Petronius decât orice răspuns.

Îngândurat, spuse:

Lumea nu-i purtată pe umeri de Atlas, ci de femeie, şi cum se mai joacă uneori cu ea, de parc-ar fi o minge!

Da! încuviinţă Vinicius.

Se pregăteau să-şi ia rămas bun, când un sclav anunţă că Chilon Chilonides aşteaptă şi roagă să fie primit.

Vinicius porunci să fie introdus imediat. Petronius spuse:

Ha! Nu ţi-am spus!? Pe Hercule! Numai păstrează-ţi calmul; altfel, are să te domine el pe tine, nu tu pe el.

Salutare şi plecăciuni nobilului tribun militar şi ţie, stăpâne! spuse Chilon, intrând. Fie ca fericirea asemenea să vă fie gloriei, iar faima voastră să cutreiere lumea întreagă, de la coloanele lui Hercule şi până la graniţele Arsacizilor.

Salut, legiuitor al virtuţii şi înţelepciunii! Petronius.

Însă Vinicius întrebă cu prefăcut calm:

Ce veşti aduci?

Prima dată ţi-am adus, stăpâne, speranţa. Acum îţi aduc certitudinea că fata va fi găsită.

Asta înseamnă că n-ai găsit-o încă?

Ah, stăpâne, am aflat însă înţelesul semnului pe care ţi l-a făcut. Ştiu cine sunt oamenii care au răpit-o şi ştiu printre adepţii cărei religii s-o caut.

Vinicius era gata să sară de pe scaunul pe care şedea, însă Petronius îi puse palma pe umăr şi, întorcându-se spre Chilon, spuse:

Continuă!

Eşti absolut sigur, stăpâne, că fata ţi-a desenat pe nisip un peşte?

Da! izbucni Vinicius.

Atunci este creştină şi au răpit-o creştinii.

Se lăsă o clipă de tăcere.

Ascultă, Chilon, spuse Petronius în cele din urmă. Ruda mea ţi-a făgăduit pentru găsirea fetei o mare sumă de bani, dar şi o cantitate nu mai puţin respectabilă de bastoane, dacă vei încerca să-l înşeli. În prima variantă îţi vei cumpăra nu un scrib, ci trei, dar în a doua, toată ştiinţa celor şapte înţelepţi luaţi la un loc, la care am adăugat-o pe a ta personală, n-ar ajunge să-ţi vindece rănile.

Fata este creştină, stăpâne! exclamă grecul.

Gândeşte-te, Chilon. Tu eşti un om deştept! Ştim că Iunia Silana împreună cu Calvia Crispinilla au acuzat-o pe Pomponia Graecina că a adoptat credinţa creştină, dar ştim de asemenea că tribunalul de familie a absolvit-o de această învinuire. Ai vrea să ne sugerezi că Pomponia şi împreună cu ea Ligia ar putea să aparţină tagmei duşmanilor neamului omenesc, celor care otrăvesc bazinele şi fântânile, care cinstesc capul de măgar, ucid copiii şi se dedau la cel mai deşănţat dezmăţ? Gândeşte-te, Chilon, dacă teza pe care-o susţii nu se poate întoarce sub formă de antiteză pe spinarea ta.

Chilon desfăcu mâinile în semn că nu-i vina lui, după care spuse:

Stăpâne! Spune în greacă următoarea frază: Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.

Bine, iată spun!… Şi ce-i cu asta?

Acum, ia iniţialele fiecăruia din aceste cuvinte şi uneşte-le ca să formeze un singur cuvânt.

Peşte! spuse Petronius cu uimire.

Iată de ce peştele a devenit simbolul creştinilor, răspunse Chilon cu mândrie.

Se lăsă un moment de tăcere. În argumentul grecului era totuşi ceva atât de neaşteptat, încât amândoi prietenii au rămas uimiţi.

Vinicius, întrebă Petronius, nu te înşeli oare? Ligia ţi-a desenat cu adevărat un peşte?

Pe toţi zeii subpământeni, poţi să înnebuneşti! strigă tânărul cu furie. Dacă mi-ar fi desenat o pasăre, aş fi spus: o pasăre!

Deci, este creştină, repetă Chilon.

Asta înseamnă, zise Petronius, că Pomponia şi Ligia otrăvesc fântânile, ucid copiii prinşi pe stradă şi se dedau la desfrâu! Prostii! Tu, Vinicius, ai fost mai mult timp în casa lor, eu am fost doar o dată, dar îl cunosc destul pe Aulus şi pe Pomponia, o ştiu pe Ligia destul ca să spun: calomnie