1. Tortilla – turtă de mălai (span.).

2. Hamlet, III, 4, 92-95, trad. Leon D. Leviţchi şi Dan Duţescu, în Shakespeare, Opere complete, vol. 5, Ed. Univers, 1986, p. 390.

3. Ibid., II, 2, 609-619, p. 369.

4. Hamlet, III, 3, 39-40, ed.cit., vol. 5, 1986, p. 387.

5. Macbeth, V, 5, 19, trad. Ion Vinea, ed. cit., vol. 7, 1988, p. 323.

6. Furtuna, V, 1, 180-183.

7. Furtuna, V, 1, 180-183.

După această zi plină de ciudăţenii şi orori, Lenina simţi că şi-a cîştigat dreptul la o vacanţă totală şi absolută. De îndată ce se întoarseră la casa de odihnă, înghiţi şase tablete de jumătate de gram de soma, se întinse pe pat şi în zece minute plutea deja în călătoria eternităţii lunare. Aveau să treacă cel puţin optsprezece ore pînă să reia contactul cu timpul.

În timpul ăsta Bernard stătea gînditor, cu ochii larg deschişi în întuneric. Trecuse bine de miezul nopţii pînă să adoarmă. Era spre dimineaţă, dar insomnia lui nu fusese stearpă; făurise un plan.

A doua zi dimineaţă la zece fix, punctual la întîlnire, metisul în uniformă verde coborî din elicopter. Bernard îl aştepta între frunzele de agave.

— Domnişoara Crowne a pornit într-o vacanţă-soma, îi explică Bernard. Nu se poate întoarce în nici un caz mai devreme de ora cinci. Înseamnă că avem la dispoziţie şapte ore.

Putea deci să zboare pînă la Santa Fé, să facă acolo toate treburile plănuite şi apoi să se întoarcă la Malpais cu mult înainte de a se trezi ea.

— Crezi că e în deplină siguranţă dacă rămîne aici? întrebă el.

— La fel ca şi în elicoptere, îl asigură metisul.

Se urcară în vehicul şi porniră imediat. La zece şi treizeci şi patru aterizară pe acoprişul poştei centrale din Santa Fé; la zece şi treizeci şi şapte Bernard obţinuse deja legătura cu Biroul Controlorului Mondial de la Whitehall; la zece şi treizeci şi nouă vorbea cu cel de-al patrulea secretar personal al Fordităţii Sale; la zece şi patruzeci şi patru îi repeta povestea primului secretar, iar la zece patruzeci şi şapte şi jumătate îi răsună în urechi însăşi vocea joasă şi sonoră a lui Mustafa Mond personal.

— Am îndrăznit să consider, se bîlbîi Bernard, că Forditatea Voastră ar putea socoti chestiunea ca prezentînd suficient interes ştiinţific…

— Da, mi se pare că prezintă suficient interes ştiinţific, răspunse vocea profundă şi sonoră. Adu-i cu dumneata la Londra pe cei doi indivizi.

— Dar Forditatea Voastră ştie că voi avea nevoie de un permis special…

— Trimitem chiar în clipa aceasta ordinele necesare Guvernatorului Rezervaţiei, zise Mustafa Mond. Te duci imediat la Biroul Guvernatorului. La revedere, domnule Marx.

Se făcu tăcere. Bernard puse receptorul în furcă şi se grăbi către acoperiş.

— Biroul Guvernatorului, îi zise el metisului Gama Verde.

La zece şi cincizeci şi patru, Guvernatorul îi strîngea mîna lui Bernard:

— Încîntat, domnule Marx, încîntat. Vocea tunătoare era plină de politeţe. Tocmai am primit ordinele speciale…

— Da, ştiu, îi spuse Bernard, întrerupîndu-l. Acum un minut am vorbit la telefon cu Forditatea Sa. Tonul lui plictisit sugera că vorbeşte cu Forditatea Sa în mod obişnuit, chiar zilnic. Se lăsă moale pe un scaun: — Dacă sînteţi amabil, v-aş ruga să luaţi toate măsurile necesare cît de curînd posibil. Cît mai devreme, reluă el apăsat, savurînd din plin situaţia.

La unsprezece şi trei minute avea în buzunar toate documentele necesare.

— Pe curînd, îi zise el cu un aer protector Guvernatorului, care ieşise să-l însoţească pînă la uşa liftului. Pe curînd!

Traversă clădirea pînă la hotel, făcu o baie, un masaj vibro-vacuumatic, se bărbieri cu un aparat electrolitică, ascultă radiojurnalul de dimineaţă, se uită vreo jumătate de oră la televizor, îşi luă pe îndelete prînzul şi la două şi jumătate zbură înapoi la Malpais, în elicopterul condus de metis.

Tînărul se opri în faţa hanului:

— Bernard, strigă el. Domnul Marx!

Nici un răspuns.

Cu mocasini din piele de căprioară alergă fără zgomot în sus pe scări şi apăsă