Împinge, Frannie. Ţine-te tare. Merge foarte bine.

Dar după privirea sumbră a lui George pe deasupra măştii, Stu înţelegea că lui Fran nu-i merge deloc bine. Ceva nu era în regulă. Laurie îi ştergea transpiraţia de pe faţă şi-i aranja părul pe frunte.

Iese cu picioarele înainte.

Cine pronunţase aceste cuvinte? Era o voce sinistră, fără trup, înceată şi tărăgănată, ca o voce înregistrată pe un disc de 45, ascultat pe turaţia 33.

Iese cu picioarele înainte.

Vocea lui George: Ar fi bine să-l chemi pe Dick. Spune-i că s-ar putea să fie nevoie...

Vocea lui Laurie: Doctore, a început să piardă foarte mult sânge...

Stu îşi aprinse o ţigară. Era îngrozitor de proastă la gust, dar după visul acela, orice i se părea o mângâiere. E pur şi simplu un vis provocat de îngrijorare. Ai în tine ideea asta, tipic macho, că lucrurile nu ies cum trebuie, dacă nu eşti şi tu acolo. Hai, Stuart, las-o baltă: Frannie e bine. Nu toate visele se împlinesc.

Dar de o jumătate de an încoace prea multe dintre ele se dovediseră reale. Sentimentul că în acest vis, în care Fran năştea, i se arăta viitorul, nu voia să-l părăsească.

Stinse ţigara fumată până la jumătate şi se uită absent în flacăra stabilă a lămpii. Era 29 noiembrie; stăteau la Grand Junction Holiday Inn de aproape patru săptămâni. Timpul trecuse încet, dar reuşiseră să-şi găsească o distracţie, având la dispoziţie un întreg oraş unde puteai prăda tot felul de nimicuri amuzante.

Într-un depozit de pe Grand Avenue, Stu descoperise un generator Honda de dimensiuni medii pe care-l transportaseră în Convention Hall, vizavi de Holiday Inn, ridicându-l cu un scripete pe o sanie trasă cu două Snow Cats – cu alte cuvinte, cam cum îşi cărase Trashcan Man ultimul dar pentru Randall Flagg.

― Ce-o să facem cu el? întrebă Tom. Punem în funcţiune curentul electric la motel?

― Generatorul e prea mic pentru asta.

― Şi-atunci? La ce bun? Tom ţopăia de nerăbdare.

― O să vezi, îi promise Stu.

Puseră generatorul în cabina cu dispozitive electrice din Convention Hall, iar Tom uită imediat de el – ceea ce Stu şi sperase. A doua zi plecă la Grand Junction Sixplex cu snowmobilul şi, folosindu-se de astă dată singur de sanie şi de scripete, coborî un vechi aparat de proiecţie de treizeci şi cinci de milimetri pe fereastra de la primul etaj al depozitului, acolo unde-l găsise cu prilejul unei prime explorări. Fusese înfăşurat în plastic... şi apoi uitat, pur şi simplu, judecând după praful care se adunase pe învelişul protector.

Stu mergea acum destul de bine, cu toate acestea avusese nevoie de aproape trei ore ca să tragă proiectorul din uşa lui Convention Hall până în centrul sălii. Folosise trei mici şasiuri rulante, aşteptându-se tot timpul să apară şi Tom, în căutarea lui. Munca ar fi mers mult mai repede cu ajutorul lui Tom, dar ar fi ratat surpriza. Se pare însă că Tom avea altceva de făcut şi nu-l văzu toată ziua. Când Tom apăru la Holiday Inn pe la 5, cu obrajii roşii şi înfăşurat într-un şal, totul era deja pregătit.

Stu adusese toate cele şase filme pe care le găsise la complexul Grand Junction Cinema. După cină, Stu spuse, pe un ton nepăsător:

― Hai cu mine la Convention Hall, Tom.

― De ce?

― Ai să vezi.

Ca să ajungă la Convention Hall, nu trebuia decât să traverseze strada înzăpezită. La intrare, Stu îi întinse lui Tom o cutie cu floricele de porumb.

― Asta la ce-mi trebuie? se miră Tom.

― N-are niciun haz să te uiţi la film fără popcorn, fleţule, spuse Stu zâmbind.

― FILM?

― Păi sigur că da.

Tom năvăli în Convention Hall. Văzu proiectorul cel mare gata de pornire, ecranul sălii de conferinţe tras şi două scaune pliante aşezate în mijlocul încăperii imense şi pustii.

― Uau, şopti, iar Stu nu şi-ar fi putut dori mai mult decât această expresie de imensă uimire a tânărului.

― Am lucrat trei veri la Starlite Drive-In din Braintree, îi explică Stu. Sper că n-am uitat să fac o reparaţie, dacă filmul se întrerupe.

― Uau, repetă Tom.

― Trebuie să facem pauze între bobine. N-am de gând să mai umblu după încă un aparat.

Stu păşi cu grijă prin încâlceala de fire, care legau proiectorul de generatorul Honda din cămăruţă, şi trase de şnurul de pornire. Generatorul începu să duduie vesel. Stu închise uşa cât mai bine, ca să estompeze zgomotul motorului, apoi stinse luminile. Peste nici cinci minute stăteau unul lângă celălalt şi-l urmăreau pe Silvester Stallone ucigând sute de traficanţi de droguri în Rambo IV: The Fire-Fight. Sunetul Dolby se revărsa asupra lor din cele şaisprezece difuzoare din Convention Hall, uneori atât de tare, încât abia de mai auzeau dialogurile (atâtea câte erau)... dar le plăcu la nebunie.

Gândindu-se mai bine la ce făcuse, Stu nu se abţinu să nu zâmbească. Cineva care nu-l cunoştea ar fi putut să-l considere prost – nu avea decât să lege un aparat video la un generator cu mult mai mic şi ar fi putut astfel să urmărească sute de filme, probabil chiar în Holiday Inn. Dar după părerea lui, un film la televizor nu se compara cu unul văzut la cinema. Şi nici asta nu era lucrul cel mai important. Trebuia să-şi omoare timpul cumva... şi uneori timpul era foarte greu de omorât.

Oricum, unul dintre filme era o reeditare a unuia dintre ultimele filme de desene animate ale lui Disney, Oliver and Company, care nu fusese niciodată difuzat pe casetă. Tom nu se mai sătura privindu-l, râzând ca un copil la diversele boroboaţe ale lui Oliver, Artful Dodger şi Fagin, care, în desenul animat, locuiau pe un şlep din New York şi dormeau pe un scaun furat dintr-un avion.

În afară de cinematograf, Stu asamblase şi peste douăzeci de modele auto de jucărie, inclusiv un Rolls-Royce din două sute patruzeci de piese, care costa şaizeci şi cinci de dolari înainte de Supergripă. Tom construise o machetă stranie, dar foarte atrăgătoare, în felul ei, care acoperea aproape jumătate din suprafaţa sălii de recepţie, cea mai mare din Holiday Inn; folosise mucava, ipsos şi diverşi coloranţi pentru alimente. O numise Baza Lunară Alpha. Da, îşi găsiseră tot