căreia noua cameră de combustie putea fi mai puţin eficientă decât pila atomică utilizată acum pentru alimentarea trupului de android. Andrew, însă, îşi putea da seama că ideea îl tulburase pe bătrân. Era prea îndrăzneaţă pentru el, prea ciudată - un salt prea mare. Chiar şi Paul avea limitele sale, când se ajungea la progresul designului roboţilor. Chiar şi el…

Andrew se gândea că vina o purta un efect secundar al îmbătrânirii. Acceptarea unor idei noi devenea prea dificilă, indiferent cât de deschis ai fi fost în tinereţe către transformările dinamice. Toate noutăţile ţi se păreau, acum, tulburătoare şi ameninţătoare. Simţeai lumea gonind pe lângă tine într-un ritm înfricoşător; ai fi dorit ca lucrurile să se desfăşoare mai încet, ca viteza teribilă a progresului să se încetinească.

Oare aşa se petreceau lucrurile? se întrebă Andrew.

Oare în mod inevitabil oamenii deveneau mai conservatori odată cu vârsta?

Aşa se părea. Pe Micuţa Domnişoară o tulburaseră hainele pe care le purta. Lui George i se păruse stranie ideea să scrie o carte. Iar Paul… Paul…

Examinându-şi memoria. Andrew îşi aminti cât de surprins, ba chiar şocat, fusese Paul când aflase pentru prima dată. În cabinetul lui Smythe-Robertson, de intenţia lui de a se transfera în trupul unui android. Se adaptase, însă, rapid şi luptase, hotărât şi ingenios, să transpună ideea în realitate. Dar asta nu însemnase câtuşi de puţin că o considera un lucru bun pentru Andrew.

"Toţi m-au lăsat să fac ceea ce simţeam că trebuie să fac", îşi spuse Andrew, "chiar dacă în sinea lor nu erau de acord. Mi-au îndeplinit dorinţele din dragoste pentru mine.

Da, dragoste. Pentru un robot.

Reflectă o vreme asupra acestui gând şi se simţi străbătut de căldură şi fericire, în acelaşi timp, era oarecum tulburător să-şi dea seama că, uneori. Charney-ii îl sprijiniseră nu din proprie convingere, ci pur şi simplu pentru că erau încredinţaţi, din toată inima şi fără rezerve, că Andrew trebuia să-şi urmeze calea, chiar dacă ei n-o considerau indicată.

Tot aşa, Paul îi câştigase dreptul de a avea un corp de android, însă transformarea respectivă îl dusese pe avocat la propria-i limită de acceptare a evoluţiei lui Andrew. Următorul pas convertizorul metabolic - era mai presus de el.

Perfect! Paul nu mai avea foarte mult de trăit. Andrew putea să aştepte.

Aşa şi făcu, iar după o vreme (nu chiar atât de repede pe cât presupusese Paul, totuşi destul de curând) primi vestea morţii avocatului. Andrew a fost invitat să participe la înmormântare ceremonia publică despre care ştia că marchează sfârşitul unei vieţi umane - dar nu cunoştea pe nimeni dintre cei prezenţi şi s-a simţit oarecum stânjenit şi nelalocul lui; deşi toţi fuseseră de o politeţe desăvârşită. Străinii aceia: prieteni ai lui Paul. membri ai firmei de avocatură, rude îndepărtate ale Charney-ilor nu aveau pentru Andrew mai multă materialitate decât nişte umbre şi stătu printre ei de două ori împovărat de durere o dată pentru că pierduse un prieten bun, iar a doua oară fiindcă ştia că se rupsese ultima legătură reală cu familia care-i mijlocise poziţia sa în viaţă.

De fapt nicăieri în lume nu mai existau oameni cu care să aibă relaţii emoţionale strânse. Andrew ajunsese să-şi dea seama că ţinuse mult la Martin-i şi la Charney-i, într-un mod ce transcendea robotica. Devotamentul său faţă de cele două familii înrudite nu reprezenta pur şi simplu o manifestare a celor două Legi, ci ceva care putea fi numit cu adevărat dragoste. Dragostea lui pentru ei. Cu mult timp în urmă, Andrew n-ar fi recunoscut aşa ceva nici faţă de sine însuşi; acum, însă, se schimbase.

Gândurile respective îl duseseră, în mod inevitabil, la analiza întregului concept de legături de familie iubirea părinţilor pentru copii şi a copiilor pentru părinţi şi a raportului acestuia cu trecerea inexorabilă a generaţiilor. "Dacă eşti om". Îşi spusese Andrew, "faci parte dintr-un lanţ uriaş, un lanţ suspendat peste perioade imense de timp, care te leagă de toţi aceia dinaintea ta şi de după tine. Cu timpul, înţelegi că zalele individuale ale timpului pot pieri - mai exact, trebuie să piară - însă lanţul în sine se reînnoieşte permanent şi va supravieţui. "Oamenii mureau, familii întregi puteau dispărea de pe faţa Pământului, dar rasa omenească - specia - continua să existe de-a lungul secolelor, mileniilor şi erelor, cu toţii legaţi prin moştenirea sângelui de cei dinaintea lor.

Sentimentul acela al legăturii, al infinitelor conexiuni cu strămoşii, era dificil de înţeles pentru Andrew. Nu se putea spune despre el că avusese predecesori şi n-avea să aibă nici urmaşi. Era unic, o entitate individuală creată la un moment dat din nimic. Se trezea întrebând-se cum ar fi fost dacă ar fi avut un părinte, însă nu-şi putea închipui altceva decât imaginea vagă a unor roboţi-montatori asamblându-i trupul într-o uzină. Sau ce ar fi însemnat să aibă un copil - iar aici nu putea depăşi imaginile unui dulăpior sau unei mese pe care le sculptase cândva.

Totuşi, părinţii umani nu erau linii de montaj şi nici copiii oamenilor nu aduceau cu piese de mobilier. Înţelegea totul greşit.

Continua să rămână un mister pentru el şi, mai mult ca probabil, aşa urma să fie pe veci. El nu era om; atunci de ce se aştepta să priceapă relaţiile de familie omeneşti?

Apoi Andrew se gândi la Micuţa Domnişoară, la George, la Paul, ba chiar şi la aprigul şi bătrânul Domn, precum şi la ceea ce însemnaseră ei pentru el. Atunci înţelese că el însuşi făcea parte din lanţul unei familii, chiar dacă nu avusese părinţi şi nu putea zămisli copii. Martinii îl acceptaseră şi-l transformaseră într-unul de-ai lor. El era un Martin; unul adoptat, de acord, dar acesta era lucrul cel mai bun la care ar fi putut spera. Existau foarte mulţi oameni care nu avuseseră satisfacţia de a aparţine unei asemenea familii iubitoare. Una peste alta, fusese norocos. Deşi un simplu robot, cunoscuse stabilitatea şi continuitatea vieţii de familie; ştiuse ce înseamnă căldura şi dragostea.

Cu toate acestea toţi cei pe care îi… iubise dispăruseră. Momentul era atât trist cât şi eliberator. Pentru el, lanţul se rupsese şi nu mai putea fi refăcut niciodată. Andrew