Începusem iar să mă întristez îngrozitor.

  — Ce-ai spus? N-am auzit! Întâi urli la mine, şi pe urmă…

  — Am spus că n-o să fie nici un loc minunat unde să mergem după ce termin şcoala şi tot restul. Deschide urechile. O să fie cu totul altfel. O să trebuiască să coborâm cu ascensorul şi să avem o grămadă de bagaje şi de lucruri. O să trebuiască să telefonăm, să ne luăm rămas bun de la toate cunoştinţele şi pe urmă să le trimitem vederi de la hotelurile unde o să stăm. Şi o să lucrez într-un birou şi o să câştig o grămadă de bani şi o să mă duc la slujbă cu taxiul sau cu autobuzele de pe Madison Avenue şi o să citesc ziarele şi o să joc tot timpul bridge şi o să mă duc la cinema, să văd o groază de documentare şi forşpanuri şi jurnale de actualităţi cretine. Jurnale de actualităţi. Mamă, Doamne. Sunt întotdeauna pline de curse tâmpite de cai şi de cucoane care sparg sticle de şampanie la botezul unui vas, sau de cimpanzei cu pantalonaşi care se plimbă pe bicicletă. N-o să fie deloc acelaşi lucru. Dar tu nu înţelegi nimic din ce-ţi spun.

  — Poate că nu înţeleg! Dar poate că nu înţelegi nici tu, mi-a replicat Sally.

  Ajunsesem să ne urâm de moarte. Era clar că n-avea nici un rost să încerc să duc o discuţie inteligentă cu ea. Îmi părea îngrozitor de rău că începusem discuţia.

  — Hai să ieşim de aici, i-am zis. Şi, dacă vrei să ştii, mă doare-n fund de ce crezi tu.

  Mamă, ce s-a înfuriat când i-am spus asta. Ştiu că n-ar fi trebuit să vorbesc aşa, şi poate că în mod normal n-aş fi vorbit aşa, dar mă înfuriase îngrozitor. De obicei, nu spun grosolănii fetelor. Mamă, ce s-a înfuriat. M-am scuzat ca un disperat, dar n-a vrut să-mi primească scuzele. Plângea. Şi asta m-a speriat puţin, fiindcă mi-era teamă să nu se ducă să-i povestească lui taică-su că-i spusesem că mă doare-n fund de ce crede ea. Taică-su era un tip lung, sinistru şi tăcut şi care nu prea se prăpădea după mine. I-a spus odată lui Sally că sunt mult prea gălăgios.

  — Zău că-mi pare rău, tot repetam eu.

  — Îţi pare rău. Îţi pare rău. Asta-i foarte nostim, mi-a zis ea.

  Avea ochii plini de lacrimi. Şi, deodată, a început să-mi pară într-adevăr rău c-o jignisem.

  — Hai să mergem, te duc acasă. Zău.

  — Mă pot duce şi singură, mulţumesc. Trebuie să fii nebun să-ţi închipui c-am să te las să mă duci acasă. Nici un băiat nu mi-a spus ce mi-ai spus tu, niciodată, în viaţa mea.

  De fapt, dacă stai să te gândeşti bine, toată povestea era mai degrabă caraghioasă şi, de aceea, am făcut un lucru pe care n-ar fi trebuit să-l fac. Am început să râd. Şi am un râs foarte zgomotos şi cretin. Vreau să spun că dacă, la cinema, sau la vreun alt spectacol, mi s-ar întâmpla vreodată să stau în spatele meu, probabil că m-aş apleca spre mine şi mi-aş spune să tac naibii din gură. Râsul meu a înfuriat-o pe Sally şi mai rău.

  Am mai stat un timp cu ea, scuzându-mă şi încercând s-o conving să mă ierte, dar n-am reuşit. Îmi tot spunea să plec şi s-o las în pace. Aşa că, în cele din urmă, am plecat. M-am dus la garderobă să-mi iau pantofii şi celelalte lucruri şi am plecat fără ea. N-ar fi trebuit s-o las acolo, dar eram sătul până-n gât.

  La drept vorbind, nici măcar nu ştiu de ce am început toată povestea. Vreau să spun povestea cu excursia în Massachusetts şi în Vermont şi aşa mai departe. De fapt, cred că nici n-aş fi luat-o cu mine, chiar dacă ar fi vrut să meargă. Nu era genul de fată cu care să pleci. Dar ce e mai îngrozitor e că atunci când îi propusesem să plece cu mine fusesem sincer. E îngrozitor. Pe cuvântul meu că sunt nebun.

  Capitolul 18

  IEŞIND DE LA PATINOAR, AM SIMŢIT CĂ MI SE FACE FOAME, aşa că am intrat într-un drugstore, unde am mâncat un sandviş cu şvaiţer şi am băut un lapte cu malţ. Apoi am intrat într-o cabină telefonică. Mă gândeam s-o sun din nou pe Jane să văd dacă se întorsese acasă. Vreau să spun c-aveam toată seara liberă şi mă gândeam s-o sun şi, dacă o găsesc acasă, s-o invit să mergem undeva să dansăm. Nu dansasem niciodată cu ea, dar o văzusem dansând odată. Părea să fie o dansatoare foarte bună. Era la o petrecere la 4 Iulie la club. Pe atunci n-o cunoşteam încă bine, şi mă gândisem că nu e cazul s-o invit la dans. În seara aceea, era cu un tip respingător, unul Al Pike, care învăţa la Choate. Nu-l cunoşteam nici pe el prea bine, dar îl întâlneam mereu la piscină. Purta chiloţi de baie din lastex alb şi sărea mereu de la trambulină, făcând toată ziua aceeaşi figură cretină. Era singura figură pe care o ştia, dar îşi închipuia că-i un as în materie. Era tot numai muşchi şi nici un pic de creier. Deci ăsta era tipul cu care am văzut-o pe Jane în seara aceea. Nu înţelegeam deloc de ce. Zău că nu. Mai târziu, după ce am început să ies cu ea, am întrebat-o cum de-i venise să iasă cu un papiţoi încrezut ca Al Pike. Dar Jane mi-a spus că nu-i încrezut, că are complexe de inferioritate. Părea că îi e într-adevăr milă de el sau, mă rog… Nu inventase povestea numai aşa. Era convinsă de ce spune. Ciudate mai sunt şi fetele astea. De câte ori pomeneşti de câte un băiat care-i un măgar – meschin şi încrezut şi tot restul – şi le