― De ce nu treci odată la subiect, pentru numele lui Dumnezeu?

― Sigur că da, dar trebuie să fiu precaut, şi voi fi precaut, spuse George. Acum discutăm despre viaţa fiului tău, prin urmare nu-ţi voi permite să mă zoreşti. Aş vrea să înţelegi felul cum am gândit noi. Captain Trips a fost o gripă cu antigen mutant, cel puţin la această concluzie am ajuns noi. Acum, fiecare tip de gripă, mă refer la gripa clasică, avea un alt antigen; de aceea revenea la fiecare doi sau trei ani, în ciuda vaccinurilor antigripale. Izbucnea o gripă de tip A, adică Hong Kong, şi obţineai un vaccin împotriva ei, iar la doi ani apărea un trunchi de tip B şi iarăşi te îmbolnăveai, dacă nu făceai un alt vaccin.

― Dar de obicei te însănătoşeai, interveni Dan, pentru că, în cele din urmă, corpul producea anticorpi proprii. Organismul se schimba în aşa fel încât să facă faţă gripei. Dar în cazul lui Captain Trips, gripa era cea care se schimba, ori de câte ori corpul reuşea să-şi încropească o cât de slabă apărare. Din acest punct de vedere, seamănă mai degrabă cu virusul SIDA decât cu tipurile obişnuite de gripă, cu care veniserăm până atunci în contact. La fel ca în cazul SIDA, virusul reapărea în noi şi noi ipostaze, până ce organismul era dat peste cap. Rezultatul inevitabil era moartea.

― Şi atunci noi de ce nu ne-am îmbolnăvit?

― Nu ştim, îi răspunse George. Nici nu cred că vom afla vreodată. Singurul lucru de care putem fi siguri este că imunii nu s-au îmbolnăvit, pentru ca pe urmă să scape de boală, ci nu s-au îmbolnăvit deloc. În acest fel, revenim la Peter. Dan?

― Da. Elementul esenţial în cazul lui Captain Trips este acela că pacienţii par să se facă aproape bine, dar niciodată absolut bine. Copilul acesta, Peter, s-a îmbolnăvit la patruzeci şi opt de ore după ce s-a născut. Nu există nicio îndoială că a fost Captain Trips – simptomele erau cele cunoscute. Dar depigmentările şi petele de sub linia maxilarului, pe care George şi cu mine le considerăm indiciul stadiului patru şi final în evoluţia Supergripei – ei bine, acestea n-au mai apărut. Pe de altă parte, perioadele lui de ameliorare devin din ce în ce mai lungi.

― Nu înţeleg, spuse Fran, năucită. Ce...

― De fiecare dată când gripa suferă o schimbare, Peter se adaptează şi se apără de noul atac, explică George. Tehnic vorbind, mai există posibilitatea să sufere o recădere, dar în niciun caz n-a intrat în faza finală, critică. Din câte se pare, a învins.

Pentru câteva clipe, se lăsă liniştea.

― Tu i-ai transmis jumătate din imunitatea ta copilului, Fran, îi explică Dan. S-a îmbolnăvit, dar acum credem că are capacitatea să scape de boală. Teoria noastră este că gemenii doamnei Wentworth au avut aceeaşi şansă, numai că circumstanţele le-au fost nefavorabile şi, după părerea mea, n-au murit de Supergripă, ci din cauza unei complicaţii provocate de aceasta. Diferenţa este aparent mică, dar e posibil să fie determinantă.

― Şi celelalte femei care au rămas însărcinate cu bărbaţi care nu erau imuni? se interesă Stu.

― Credem că vor fi silite să-şi vadă copiii trecând prin aceleaşi chinuri, zise George, iar unii dintre copii s-ar putea să moară – situaţia a fost pe muchie de cuţit cu Peter şi nu avem de unde şti nici măcar dacă faza grea a trecut cu totul. Dar în foarte scurt timp vom ajunge în stadiul când toţi fetuşii din Free Zone – din lume – vor fi produsul a doi părinţi imuni. Şi, deşi nu mi se pare normal să mă grăbesc cu judecata, aş pune pariu că atunci vom câştiga partida. Între timp, vom urmări foarte atent evoluţia lui Peter.

― Şi nu-l vom urmări singuri, dacă asta reprezintă vreo consolare, adăugă Dan. În sensul cel mai real al expresiei, Peter aparţine de acum întregii Free Zone.

― Eu nu vreau ca el să trăiască decât pentru că este al meu şi-l iubesc, şopti Fran. Îl privi pe Stu. Şi este legătura mea cu lumea veche. Seamănă mai degrabă cu Jess decât cu mine, ceea ce mă bucură. Mi se pare corect. Mă înţelegi, dragul meu?

Stu făcu un semn afirmativ; în acelaşi timp, avu un gând ciudat – câtă plăcere i-ar face să stea la o bere cu Hap, Norm Bruett şi Vic Palfrey şi să-l urmărească pe Vic răsucindu-şi una dintre ţigările lui puturoase şi povestindu-le cum avea să se sfârşească toată porcăria. Lui îi spuseseră întotdeauna Silent Stu, Stu cel tăcut; bătrânul Stu, care n-ar fi zis „căcat” nici dacă avea gura plină. În schimb Vic vorbea până nu mai putea, zi şi noapte. Apucă orbeşte mâna lui Fran, simţind împunsătura lacrimilor sub pleoape.

― Trebuie să ne facem vizitele, spuse George, ridicându-se în picioare, dar îl vom supraveghea pe Peter îndeaproape, Fran. De îndată ce vom fi siguri, vei afla şi tu.

― Când voi putea să mă îngrijesc de el? Dacă... Dacă nu cumva...

― Într-o săptămână, îi răspunse Dan.

― Vai, ce mult!

― Pentru toată lumea va părea la fel de mult. În Free Zone sunt şaizeci şi una de femei însărcinate, dintre care şase au rămas gravide înainte de Supergripă. Şi pentru ele aşteptarea va dura o veşnicie. Stu, îmi pare bine că te-am cunoscut.

Dan îi întinse mâna şi Stu o strânse. Plecă grăbit, cu aerul unui om care ştie că are o treabă importantă şi de-abia aşteaptă s-o împlinească.

George îl prinse pe Stu de mână şi-i spuse:

― Ne vedem, cel mai târziu mâine după-amiază, hm? Te rog să-i laşi vorbă lui Laurie ce oră îţi convine cel mai mult.

― De ce?

― Piciorul, îi explică George. E rău, nu?

― Nu-i aşa de rău.

― Stu, ce-ai păţit la picior? întrebă Frannie, ridicându-se.

― Fractură, fixare greşită, suprasolicitare, rezumă George. Neplăcut. Dar se poate repara.

― Păi..., se codi Stu.

― Niciun păi! Ia să văd, Stuart!

Cuta aceea hotărâtă apăruse iarăşi.

― Mai târziu, spuse Stu.

― Vorbeşti cu Laurie, bine? îl sfătui George, ridicându-se.

― Poţi să fii sigur, sări Frannie.

Stu rânji:

― Aşa voi face. Dacă zice doamna şi stăpâna mea...

― Mă bucur imens că te-ai întors, spuse George.

Se vedea bine că ar fi avut să pună o mie de întrebări, dar se abţinu.